Este un oraș medieval fortificat situat oarecum între Florența și Siena. O așezare a existat aici încă din perioada etruscă, aproximativ sec. 3 î.Hr. După ce etruscii au fost copleșiți de puterea militară a Romei, peste satul etrusc este constituit un mic târgușor roman numit Silvia.
În 450 Atilla invadează Italia cucerind și jefuind sute de așezări. Silvia a fost scutită de asemenea experiență numai la intervenția episcopului Modenei, Geminianus - ulterior sanctificat și cunoscut sub forma San Giminiano. Drept mulțumire, orășelul preia numele protectorului.
În Evul Mediu timpuriu San Giminiano a prosperat în urma comerțului cu produse agrare, în special șofran (un foarte căutat produs, utilizat atât ca mirodenie, cât și în producția de vopseluri) și un vin alb specific, Vernaccia. Faptul că era loc de popas pe celebra Via Francigena, care lega Roma de teritoriile de la nord de Alpi a dus la un plus de prosperitate. O vreme, orașul s-a găsit în subordinea episcopilor de Volterra, însă în 1199 și-a câștigat independența devenind o comună - o mică republică urbană, condusă de un podesta ales de patriciatul local.
Traiul era îmbelșugat, iar inamici externi nu existau: poate și datorită celor trei centuri de ziduri. Însă pe plan intern lucrurile nu decurgeau tocmai lin. Elita politică și economică a găsit cu cale să adere la cele două partide, ce au împărțit Italia medievală - ghelfii (suporterii papei) și gibelinii (partizanii împăratului german și, prin extensie, ai reducerii rolului politic al Vaticanului) și să cate păruială între dumnealor. Ca urmare, atât din precauție, dar și ca etalare a statutului, fiecare familie a purces a-și înălța turnuri. Cândva erau 72 de turnuri în San Giminiano, unele ajungând până la 70 de metri înălțime (motiv pentru care a fost numit "New York-ul Evului Mediu"). Azi mai sunt doar 14.
Perioada frumoasă se gată în 1348, o dată cu Ciuma Neagră. După catastrofa demografică, a urmat și una economică. Traseul Viei Francigena a fost mutat la niște kilometri de oraș, ducând la reducerea drastică a veniturilor. În cele din urmă, băștinașii au trebuit să cedeze în fața expansiunii Republicii florentine, devenind o parte componentă a acesteia.
În secolele următoare au avut loc puține modificări de structură. San Giminiano este și azi un orășel cu ceva peste 7000 de locuitori înțesat de palazze și alte construcții, monumente de arhitectură romanică și gotică - nu însă și renascentistă deoarece în sec. 15-16 orașul era doar o umbră a fostei sale glorii. Ca și în vechime, veniturile sale se datorează agriculturii (în majoritate tot șofran și vin), precum și turismului.
Biserica colegiată Sf. Maria. San Giminiano nu are un episcop propriu, deci nu are o catedrală propriu-zisă. Are totuși o biserică colegiată cu rang de basilică minoră. Se numește colegiată pentru că serviciile religioase sunt ținute de un colegiu de canonici.
Biserica a fost ridicată în sec. 12, fiind sfințită în anul 1148 în prezența papei Eugeniu III. Lăcașul este construit în stil romanic, dar secolele următoare i-au fost aduse câteva modificări în stil gotic. De asemenea, i-a fost adăugată o capelă în stil renascentist și una în stil baroc. Interiorul este decorat cu splendide fresce realizate de mari maeștri ai goticului târziu (sec. 14) din Siena. Pe zidul din stânga este un ciclu reprezentând scene din Vechiul Testament pictat de Bartolo di Fredi. Pe zidul din dreapta se găsește un alt ciclu de fresce redând scene din Noul Testament pictat de Lippo Memmi.
Judecata de Apoi: Raiul...
și Iadul - pictate în 1393 de Taddeo di Bartolo.
Capela Imaculatei Concepții, construită în sec. 15, dar decorată la începutul sec. 17 în stil baroc.
Capela Santa Fina a fost construită în a doua jumătate a sec. 15, pentru a adăposti moștele sfintei, o tânără din San Giminiano, moartă în sec. 13 și sanctificată. Proiectul capelei aparține unul important arhitect toscan renascentist, Giuliano da Maiano. Altarul a fost sculptat de Benedetto da Maiano (fratele primului), un la fel de celebru sculptor. Iar frescele sunt opera unuia dintre cei mai mari artiști ai Renașterii florentine - Domenico Ghirlandaio.
Martiriul Sf. Sebastian, frescă pictată în 1465 de un alt mare maestru florentin, Benozzo Gozzoli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu