duminică, 10 noiembrie 2019

San Gimignano (II)

Piazza della Cisterna a fost, după cum îi zice și numele, organizată deasupra cisternei ce conținea rezerva strategică a apă a orașului. Este înconjurată de o serie de palazze ridicate în sec. 12-13. În centrul pieței se găsește o fântână pe un piedestal octogonal din travertin. Ansamblul a fost construit în anul 1346.





















Biserica Sant'Agostino a fost ridicată între 12801298 în stil gotic, deși are și unele elmente de tradiție romanică. În sec. 15 a devenit centrul unei mânăstiri a călugărilor Ordinului Sf. Augustin - de unde și numele actual. Interiorul este decorat cu opere de artă din perioada renascentistă.




Capela Sf. Bartolo. Altarul este sculptat de Benedetto da Maiano, iar fresca este pictată de Sebastiano Mainardi, cumnatul și colaboratorul lui Domenico Ghirlandaio.

Fecioara pe tron cu Pruncul, Pier Francesco Fiorentino (1494). Pictor renascentist, născut în Florența, dar activ în San Gimignano.

Adorarea Crucii, Vicenzo Tamagni (începutul sec. 16). Pictor renascentist originar din San Gimignano.

Fecioara pe tron cu Pruncul, Ridolfo del Ghirlandaio (sec. 16). Pictor renascentist, fiul și ucenicul lui Domenico.

Altarul din marmură a fost realizat în 1524. Fresca din stânga îl reprezintă pe Sf. Sebastian și a fost pictată de Benozzo Gozzoli în 1464.

Fecioara cu Pruncul, Lippo Memmi (înainte de 1317). Ultimul fragment rămas din fresca de sec. 14, care acoperea inițial pereții laterali.

Fresce de Sebastiano Mainardi.

Capela altarului principal a fost pictată de maestrul renascentist florentin Benozzo Gozzoli. Frescele reprezintă scene din viața Sf. Augustin. Tabloul altarului - Încoronarea Fecioarei - a fost pictat de Piero del Pollaiolo (pictor renascentist florentin) în 1483.









Palazzo Comunale a fost sediul guvernului local în perioada republicii, apoi sediul podesta (magistratul suprem) sub autoritatea Sienei, respectiv a Florenței. Clădirea a fost ridicată în stil gotic la sfârșitul sec. 13 - începutul sec. 14.

Niciun comentariu: