luni, 4 noiembrie 2019

Pienza

Este un orășel cu nițel peste 2000 de locuitori situat în sudul Toscanei, în Val d'Orcia. Prin sec. 9, pe locul unde este acum orășelul, este menționat documentar un sat numit Corsignano. În jurul anului 1300, satul, precum și teritoriul din jur, a intrat în posesia familiei Piccolomini - una dintre cele mai importante familii toscane între sec. 13-18.
Aici s-a născut în 1405 marele umanist Aenea Silvio Piccolomini, care, în 1458 va deveni Papa Pius II. În care calitate a poruncit ca satul său natal să fie reconstruit sub forma oraș renascentist ideal. Cu acest prilej, orașul a fost rebotezat Pienza, de la numele său papal. Șef de lucrări a fost arhitectul (și sculptorul) florentin Bernardo Rossellino, care a aplicat pentru prima dată conceptele teoretice umaniste și renascentiste în ceea ce privește planificarea urbană. Reconstrucția a durat ceva mai bine de 4 ani, însă moartea papei a lăsat proiectul finalizat doar 80%.
În 1996 Pienza a fost declarat monument UNESCO, fiind considerat cel mai complet exemplu de arhitectură renascentistă.













Palazzo Comunale (primăria medievală) - în centru, cu turnul cu ceas și Palatul episcopal - în dreapta. Ultimul edificiu a fost construit de cardinalul Rodrigo Borgia (viitorul papă Alexandru VI) pentru a adăposti cardinalii și episcopii, care îl vizitau pe papă.

Catedrala din Pienza este ridicată în piața centrală și are hramul Adormirea Maicii Domnului. Deși construită după un proiect renascentist, are și unele elemente gotice. De exemplu ferestrele înalte și în formă de ogivă, model adoptat pentru a aduce mai multă lumină în catedrală. În dreapta este Palatul Piccolomini, construit pentru a-l găzdui pe papă.




Basilica expune o serie de picturi realizate de maeștri renascentiști din Siena.
Fecioara cu Pruncul și sfinți - Giovanni di Paolo (1463).


Adorarea Fecioarei - Lorenzo di Pietro (1460-1462).


Fecioara pe tron - Sano di Pietro (1460-1462).

Fecioara cu Pruncul și sfinți - Matteo di Giovanni (1463-1465).




Palatul episcopal adăpostește Muzeul Diocezan - o colecție de artă religioasă.


Fecioara cu Pruncul, Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Ioan Evanghelistul - Niccolo di Segna (cca. 1330). Pictor gotic aparținând Școlii sieneze din sec. 14.

Fecioara cu Pruncul și sfinți - anonim sienez (prima jumătate a sec. 14).

Crucifix - Segna di Bonaventura (cca. 1315). Pictor gotic aparținând Școlii sieneze din sec. 14.

Fecioara cu Pruncul și sfinți - Niccolo di Pietro Gerini (cca. 1410). Artist florentin al Goticului târziu.

Fecioara umilinței - Sano di Pietro (cca. 1430). Artist al Goticului târziu aparținând Școlii din Siena.

Fecioara pe tron - Lorenzo di Pietro (cca. 1460). Artist renascentist aparținând Școlii din Siena.

Fecioara cu Pruncul și îngeri - Guidoccio Cozzarelli (1475). Artist renascentist aparținând Școlii din Siena.

Adorarea Pruncului - Bernardino Fungai (1490). Pictor renascentist sienez.

Madonna milostivirii - Luca Signorelli (cca. 1480). Unul dintre cei mai însemnați maeștri ai Renașterii toscane, originar din Cortona.

Fecioara cu Pruncul - Bartolomeo Neroni (1570). Pictor manierist din Siena.

Sfânta Familie și sfinți - Vincenzo Rustici (1610). Pictor manierist din Siena.

Niciun comentariu: