A fost întemeiată la începutul sec. 13 - aproximativ în anii 1205-1206. Regele maghiar Andrei al II-lea a donat un teritoriu ordinului monahal al cistercienilor, care a întemeiat aici o mânăstire dependentă de abația de la Igriș din Banat (la rândul ei subordonată abației de la Citeaux, centrul ordinului cistercian). Inițial clădirile complexului au fost ridicate din lemn, abia după 20 de ani apărând o biserică și unele anexe din piatră. Aceste prime construcții, ridicate în stil romanic, au fost distruse cu ocazia marii invazii mongole din 1241.
În 1260 au fost demarate lucrări de refacere a mânăstirii, de data aceasta în stil gotic. Ritmul a fost destul de lent - abia după anul 1300 au fost finalizate biserica de mari dimensiuni și o bună parte a celorlalte clădiri. Asta deși mânăstirea era una destul de bogată. Un document emis de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou în 1322, prin care erau acordate o serie de privilegii mânăstirii, enumera 10 așezări aservite acesteia.
În a doua jumătate a sec. 14 mânăstirea începe să decadă. În 1357 aici se mai găseau numai 13 călugări. Distanța mare față de sediul central al cistercienilor, precum și unele conflicte ale regilor maghiari cu Imperiul German, au făcut ca mânăstirea de la Cârța să nu beneficieze de sprijinul religios, politic și economic de care se bucurau alte abații cisterciene din Europa Occidentală.
În sec. 15 mânăstirea a fost obiectul mai multor atacuri turcești de jaf. În cele din urmă, în anul 1469 sau 1474, Matei Corvin a desființat mânăstirea. Aceasta în urma, zice tradiția, plângerilor localnicilor că satul lor a fost distrus în repetate rânduri din cauza prezenței complexului monahal. Proprietățile sale au fost acordate eparhiei catolici săsești din Sibiu. Clădirile, inclusiv biserica, au fost lăsate în părăsire și, cu timpul, s-au părăginit. În 1648 mare parte a bolților bisericii s-au prăbușit.
Azi se mai păstrează fațada principală și partea dinspre altar. Nava principală este distrusă în mare parte, în locul ei fiind organizate o curte interioară și un cimitir pentru soldații germanii locali căzuți în Primul Război Mondial. Partea dinspre est a bisericii, rămasă intactă, a fost închisă cu un zid nou ridicat în sec. 17, servind în continuare ca biserică luterană pentru comunitatea săsească din Cârța.
Resturile peretelui de nord al bisericii. S-au păstrat contraforții de susținere.
Fațada principală a bisericii.
Interiorul fostei biserici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu