Este un oraș din jumătatea nordică a Bulgariei. A fost întemeiat în zona dealurilor submontane ale Balcanilor, într-un punct unde râul Iantra a săpat adânc în platoul calcaros formând un mini-canion șerpuit. Între meandrele acestuia se găsesc mai multe dealuri cu versanți abrupți, cele mai mari fiind Țareveț, Trapezița și Momina Krepost (Cetatea Fetei / Fecioarei în românește).
Aceste dealuri au fost locuite încă din perioada neolitică. Devin însă cu adevărat importante în ultimele secole î.Hr., când aici se găsesc așezări tracice puternic fortificate. După ce Roma și-a extins stăpânirea în Balcani, o fortificație romană a fost ridicată pe Țareveț, având la poale o așezare civilă. Lupanilor nu le-a scăpat importanța strategică a locației - la intersecția unor drumuri ce legau Marea Neagră de Adriatica și Asia Mică de Italia. De asemenea, le-a atras atenția înălțimile foarte ușor de apărat dintre buclele Iantrăi. În secolele următoare această așezare a prosperat, iar în perioada bizantină existau aici așezări pe toate cele trei dealuri, cea mai importantă fiind cea de pe Țareveț. Arheologii au dezvelit o serie elemente de fortificați, clădiri publice și private, precum și mai multe edificii religioase. Se crede chiar că cea mai mare dintre biserici era o catedrală episcopală, ceea ce ar însemna că locuirea de pe Țareveț obținuse statutul de oraș. Din păcate nu există și izvoare documentare din această perioadă, așa că nu se cunoaște numele orașului sub romani și bizantini.
În sec. 6 migratorii slavi se așază în număr mare la sud de Dunăre. Numeroase orașe bizantine sunt cucerite, jefuite și distruse. Aceeași soartă pare să o fi avut și așezările de aici. După slavi, către sfârșitul sec. 7 își fac apariția alți migratori - bulgarii. Aceștia erau o populație tiurcică, originară de prin Asia Centrală, care se stabilise la un moment dat în regiunea cuprinsă între Marea Caspică și Munții Urali. În sec. 7, fiind atacați de khazari, o partea a bulgarilor, sub conducerea lui Asparuh, au trecut Dunărea și i-au înfrânt pe bizantini. Astfel a fost întemeiat primul imperiu (sau țarat, după titlul adoptat de conducătorii săi) bulgar - un stat în care minoritatea bulgară constituia elita economică, socială, politică și militară, în timp ce populația de rând era formată preponderent din slavi, la care se adăugau vlahi (români sud-dunăreni), greci și alții. Bulgarii, în timp, s-au slavizat.
Bulgarii au reconstruit orașul bizantin, i-au refăcut fortificațiile și au păstrat aici o puternică garnizoană. Acum începe să fie pomenit cu noul nume de sorginte slavă Tărnovgrad. Grad în limbile slave înseamnă oraș / cetate. Prima parte a numelui ar veni dintr-un cuvânt din bulgara veche, care ar însemna țepos sau spinos. Probabil din cauza faptului că ruinele de pe dealul Țareveț fuseseră, între timp, năpădite de tufișuri.
Țaratul bulgar a devenit o mare putere regională, punând mari probleme unui Imperiului Bizantin slăbit de lupte intestine și de războaie la toate frontierele. Însă slăbiciunea imperiului s-a dovedit trecătoare, iar în sec. 10 capabilii împărați ai dinastiei Macedonene au distrus statul bulgar. Într-o asemenea măsură, încât Vasile II a fost supranumit Bulgarochtonul - Îngropătorul de bulgari. Târnovo a revenit sub stăpânirea bizantină. Următorul secol este unul de înflorire a orașului. Populația era încă formată majoritar din bulgari (deja slavizați) și vlahi.
Imperiul Bizantin intră într-o nouă etapă de decădere la sfârșitul sec. 12. În 1185 împăratul Isac II Angelos a impus o serie de taxe noi provinciilor balcanice. Acest fapt a dus la revolta populației de la nord de Balcani, în special bulgari și vlahi. Revolta a fost condusă de doi frați vlahi, Teodor și Ioan Asan. Într-o primă fază împăratul este victorios, dar, în cele din urmă, este nevoit să recunoască noua realitate politică. Teodor este încoronat țar, schimbându-și numele în Petru. Este întemeiat al doilea țarat bulgar, cu o dinastie vlahă (lucru valabil cel puțin pentru primii Asănești - ulterior s-au bulgarizat). Asăneștii au ridicat steagul revoltei la Târnovo, care a și devenit capitala noului țarat. În anii următori, profitând și de cucerirea Constantinopolului de către cruciați în 1204 și întemeierea aici a unui slab Imperiu latin, al doilea țarat bulgar cunoaște o rapidă expansiune, în special sub Ioniță Caloian și Ioan Asan II. La jumătatea sec. 13 țaratul era singura mare putere din Peninsula Balcanică.
În calitate de capitală, Târnovo a cunoscut o perioadă de rapidă și amplă dezvoltare. Cele trei dealuri pomenite mai sus au fost puternic fortificate și au fost construite numeroase biserici, precum și diverse edificii publice și private. Cel mai important a fost Țareveț, care era și cel mai mare. Aici și-au stabilit țarii reședința - de unde și numele. În afară de palatul imperial, tot pe Țareveț a fost ridicată și catedrala patriarhală. Orașul s-a extins mult în afara celor trei înălțimi, în jurul lor fiind constituie mai multe cartiere și mahalale. În perioada sa de glorie, Târnovo avea către 30.000 de locuitori și un nivel ridicat de prosperitate.
După 1300 cel de-al doilea țarat bulgar a cunoscut o perioadă de decădere tot mai accentuată, caracterizată de probleme economice, războaie pierdute cu Regatul maghiar, Serbia și Imperiul Otoman, reducerea masivă a populației cauzată de Marea Ciumă din 1348. Toate acestea pe fondul unei ample instabilități interne, care a condus la ruperea statului în două țarate - unul cu centrul la Târnovo, celălalt la Vidin. În 1393 o mare armată otomană condusă de sultanul Baiazid I Fulgerul a înconjurat Târnovo. Țarul Ivan Șișman a părăsit orașul și s-a refugiat la Nicopole. Populația și mica garnizoană rămasă au opus o rezistență puternică, sub conducerea patriarhului Eftimie (spre deosebire de țar, el nu și-a părăsit turma). În cele din urmă, după 3 luni de lupte, asediații au acceptat să se predea. Orașul a fost jefuit, iar o parte a populației a fost masacrată ori luată în robie (turcii, evident, nu și-au respectat partea lor din înțelegere). Edificiile de pe Țareveț și Trapezița au fost în mare măsură distruse - în special bisericile. Cele rămase în picioare, în frunte cu catedrala patriarhală, au fost transformate în moschei.
În perioada stăpânirii otomane, Târnovo a fost un mic oraș de provincie și a dus, în general, o viață liniștită. Totuși, în 1598, pe fondul războiului dintre otomani și Imperiul German, în urma unei campanii victorioase întreprinsă de Mihai Viteazul la sud de Dunăre, populația din Târnovo se revoltă. Revolta a reușit să elibereze o parte a teritoriului bulgar de la nord de Balcani; ba chiar un presupus urmaș al foștilor țari a fost încoronat sub numele de Șișman III. În cele din urmă, sultanul a trimis o armată care a zdrobit revolta. Ca urmare, numeroși bulgari, printre care ce mai rămăsese din nobilime și o bună parte a clerului superior (care sprijinise activ revolta) s-au refugiat peste Dunăre, majoritatea stabilindu-se în Țara Românească. Autoritățile otomane au colonizat în locul lor populație turcească din Anatolia. Deși nu toți bulgarii au părăsit Târnovo, după revoltă ei formau o minoritate, iar aspectul orașului a fost transformat după model oriental.
În 1878, ca urmare a Războiului ruso-româno-turc, Bulgaria devine un principat autonom, vasal Imperiului otoman. Deși capitala este stabilită la Sofia, Târnovo continuă să joace un rol important în noul stat bulgar. Aici au avut loc primele sesiuni ale parlamentului bulgar, aici a fost ales principele în persoana prințului german Alexandru de Battenberg și tot aici, în 1908, noul principe Ferdinand a proclamat independența țării și a fost încoronat rege.
Azi Veliko Târnovo (particula Veliko a fost adăugată la nume în 1965) are o populație de aproximativ 68.000 de locuitori, ceea ce îl face al 13-lea oraș al țării ca populație. În ciuda statutului de centru urban nu prea răsărit, este un important hub educațional - universitatea din Târnovo este a doua ca mărime și număr de studenți din Bulgaria. Este și un centru cultural, aici existând mai multe muzee, galerii de artă, teatre și chiar o operă. Economia orașului este bazată pe agricultură, industrie ușoară și, din ce în ce mai mult, pe turism. Majoritatea turiștilor străini, de care m-am lovit, erau (mulți) români. Dar am auzit pe străzi vorbindu-se și în engleză, spaniolă, franceză și germană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu