Nisa

Este al doilea cel mai celebru oraş al Rivierei franceze (după Marsilia) şi al cincilea oraş ca populaţie al Franţei (cam 350.000 de locuitori urbea în sine, ceva peste un milion în zona metropolitană).
A fost fondată în sec. 4 î.Cr. de grecii din Massalia (Marsilia), fiind denumită Nikaia în onoarea zeiţei victoriei - Nike. Oraşul a urmat tribulaţiile cetăţii-mamă, fiind cucerit de romani în sec.1 î.Cr., prosperând ca o colonie romană cu privilegii speciale, apoi, după prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, trecând prin mâinile vizigoţilor şi longobarzilor, fiind vizitat de franci şi arabi.
Spre deosebire de Marsilia, Nisa nu a intrat în sfera francă, ulterior franceză, de influenţă. Fiind situată în extremitatea vestică a regiunii ligure, s-a orientat către spaţiul italian (de altfel, există şi un dialect local - nikard sau nissart, mai apropiat de dialectele din nord vestul Italiei, decât de franceză sau chiar provensală). Încă în sec. 7 Nisa s-a alăturat ligii oraşelor ligure, constituită în jurul Genovei. Alianţa cu genovezii au salvat-o din ghearele maurilor (care au asediat şi jefuit oraşul în sec. 9 şi 10), precum şi de la diverse încercări de anexare din partea regilor Franţei ori a Imperiului Romano-German - fiecare tentativă fiind însoţită de familiarele delicii medievale ale asediului, incendierilor şi masacrării populaţiei civile. Deasemenea, contele de Provenţa a cucerit Nisa în mai multe rânduri, dar nu a reuşit să-şi menţină dominaţia decât perioade scurte de timp.
În ciuda tuturor celor de mai sus, Nisa a reuşit să-şi păstreze independenţa sub forma unei comune organizată după modelul italian. Legătura privilegiată cu Genova a salvat-o de la unele invazii, dar, uneori, chiar aliata sa a încercat să-şi impună o autoritate sporită şi s-o transforme într-o colonie genoveză. În aceste cazuri, Nisa s-a aliat cu alte oraşe-stat italiene (Pisa ori Milano). În cele din urmă, sătui de tendinţele expansioniste ale genovezilor, cetăţenii s-au pus sub protecţia conţilor de Savoia. "S-au pus sub protecţia" este o formulă elegantă pentru "s-au recunoscut vasali ai". Cu toate acestea, deşi urbea şi-a pierdut efectiv independenţa, conţii savoiarzi au îngăduit să-şi păstreze o largă autonomie internă.
Protecţia oferită de Savoia a ferit Nisa de poftele vecinilor, însă a aruncat-o în problematica arenă a relaţiilor dintre marile puteri, ciorbă fierbinte în care zişii conţi se sumeţeau să se implice. Ca urmare, capturarea oraşului a devenit un fel de punct obligatoriu în C.V.-ul oricărui comandant de oşti, care avea treburi în împrejurimi.
Pe la 1520, regele francez Francisc I, care se îndrepta spre Italia, unde avea ceva de împărţit cu împăratul german Carol V, a făcut un popas de reajustare aici. Şi ca nu cumva mercenarii săi să se plictisească, a organizat un asediu după toate regulile artei. Localnicii au scăpat oferind aur şi provizii. Din păcate pentru ei, Francisc s-a ales cu freza ciufulită de imperiali, iar Carolus s-a gândit să le ceară socoteală pentru ajutorul oferit frâncilor. Şi iar asediu, şi iar despăgubiri. Şi o epidemie de ciumă.
În 1543 o armată franceză aliată cu o flotă otomană au asediat cetatea. Nisarzii au reuşit să respingă toate asalturile, dar, din cauza bombardamentului neîntrerupt şi a blocadei navale, au decis să se predea. Turcaleţii au jefuit oraşul (epoca medievală greu poate indica soldaţi mai sălbatici şi mai criminali decât urmaşii lui Osman) şi au luat 2500 de prizonieri, pe care i-au vândut în pieţele de sclavi din Algeria. Toată povestea a fost urmată de noi epidemii de ciumă.
După 1600 Nisa a fost cucerită, în mai multe rânduri, de francezi. Ba, prin 1705, Ludovic XIV anexează oraşul la Franţa. Nu înainte de a organiza localnicilor un seminar practic pe tema "Cât de repede pot jefui un oraş 30.000 de soldaţi neplătiţi de doi ani?". De-a lungul sec. 18, în funcţie de victoriile sau înfrângerile Ludovicilor, Nisa era când alipită Franţei, când retrocedată Savoiei. Bunînţeles, toate etapele includeau asedii şi suportarea unor forţe de ocupaţie. Revoluţionarii de la 1789 au ocupat şi ei regiunea, iar Napoleon le-a urmat exemplul. După căderea sa, Nisa a revenit la Regatul Sardiniei (sau Regatul Piemont, cum era cunoscută acum Savoia). Dar nu pentru mult timp. În 1859-1860, Piemont a pornit mişcarea de unificare a Italiei. Între altele, aceasta a însemnat război cu Austria, care deţinea mare parte din nordul cizmei (Lombardia şi Veneţia). Napoleon III şi-a trimis trupele în sprijinul italienilor. Şi a câştigat mai multe bătălii (căci fără ei, macaronarii şi-o furaseră pe toate fronturile). Drept răsplată, Nisa a trebuit cedată iarăşi Franţei.
În cel de-al Doilea Război Mondial, Mussolini a ocupat oraşul, însă administraţia italiană a fost, cu câteva excepţii, deosebit de civilizată. După ieşirea Italiei din război, în septembrie 1943, trupele germane şi-au făcut apariţia, iar Gestapoul a adus cu sine noi modalităţi de rezolvare a nemulţumirilor cetăţenilor. La acestea s-au adăugat şi bombardamentele americane, apoi luptele de stradă duse pentru ocuparea oraşului în vara lui 1944.
Socotind toate aceste episoade distructive (şi nu am pomenit de cele 2 incendii majore din sec. 14 şi 17), plus elanul de reconstrucţie după principii moderne, de după 1860, înţelegem de ce Nisa, ca şi Marsilia, este un oraş nou, destul de plictisitor (pentru mine în orice caz), lipsit de farmec şi măreţie. Deşi are şi o zonă numită milostiv Vieux Nice, sunt mai multe şanse să câştigi la loterie decât să te împiedici de o clădire mai veche de 1800. Turismul local este prin urmare unul de plajă, nu unul cultural.

Nisa este situată într-un fel de depresiune, înconjurată de coline (la fel ca Palermo).

Castelul Nisei, ultima rămăşiţă a sistemului medieval de fortificaţii.

Piaţa Massena.

Gara.

Piaţa Garibaldi.

Oraşul vechi.

Promenade des Anglais este probabil cea mai cunoscută parte a oraşului. Denumirea îi vine de la numeroşii turişti englezi care au început să petreacă iarna în această parte a Nisei, începând cu a doua jmătate a sec. 19. În esenţă, este zona de plajă, promenadă pietonală şi bulevard de faleză mărginit de hoteluri de lux.

Hotel Negresco.

Avioane aterizând pe aeroportul din Nisa.

Notre Dame de Nice este o biserică modernă, în ciuda înfăţişării gotice. A fost ridicată între 1864-1868. S-a ales stilul gotic pentru că s-a dorit să i se dea lăcaşului o imagine cât mai "franceză", faţă de barocul târziu al bisericilor construite câtă vreme Nisa era parte a zonei italiene de cultură şi civilizaţie.

Avignon (II)

Catedrala Notre Dame des Doms se găseşte chiar în coasta Palatului papilor - deh, să nu umble prea mult sanctităţile prin soare, ploaie ori ninsoare sau mai ales prin mulţime. Construcţia a început în a doua jumătate a sec. 12, când încă nu se punea problema mutării scaunului papal aici. În sec. 14 papii au lărgit semnificativ basilica. Pe cât se pare însă, meşterii nu au fost plătiţi prea bine sau nu au fost supravegheaţi căci au cam lucrat de mântuială. Clopotniţa s-a prăbuşit în 1405 şi a fost reînălţată 20 de ani mai târziu. Deasemenea, pe la sfârşitul anilor 1600, a trebuit reconstruit corul, care ameninţa şi el să colapseze. Catedrala a fost avariată şi abandonată, odată cu Revoluţia franceză (evident). A fost declarată monument în 1840 şi restaurată. Ceea ce iarăşi trebuie că nu s-a făcut prea bine - în restaurare era şi vara trecută, deci nu am putut s-o vizităm.

Micul palat a fost construit în prima jumătate a sec. 14 de cardinalul Berengar Fredoli cel Bătrân. Clădirea a fost cumpărată de papa Benedict XII în 1335. Palatul a fost distrus parţial, cu ocazia unor asedii prin sec. 15. La sfârşitul aceluiaşi secol, episcopul de Avignon Giulliano della Rovere (viitorul papă Iuliu II) l-a refăcut în stil renascentist. Aspect ce l-a păstrat până în zilele noastre, în ciuda unor mici modificări. În timpul revoluţiei - deh - edificiul a fost naţionalizat şi scos la vânzare, dar nu a fost distrus. În 1910 a fost declarat monument naţional. Începând cu 1961 au început lucrări de restaurare. În 1976 a fost transformat în muzeu şi adăposteşte o amplă colecţie de artă din sec. 12-16 compusă din opere adunate din Palatul mare, din diferite biserici, precum şi din vilele fostelor somităţi ale Avignonului medieval. Cele mai multe aparţin unor artişti din şcolile sieneză şi florentină. Pentru mine a fost cel mai vizitabil loc din Avignon.

Capiteluri de sec. 13-14.

Mormântul papei Urban V (1370).

Marmură, 1402.

Fresce din case de sec. 14 din Avignon.

Şi nu erau nici pe departe cu subiect religios.

Cina cea de taină, şcoala florentină(sfârşitul sec. 13).

Fecioara cu pruncul, Paolo Veneziano  (prima jumătate a sec. 14).

Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, Andrea di Nerio (jumătatea sec. 14).

Poliptic, Puccio di Simone (1349).

Fecioara umilinţei cu sfinţi, Niccolo di Tommaso (a doua jumătate a sec. 14).

Fecioara cu pruncul, Taddeo Gaddi (a doua jumătate a sec. 14).

Fecioara, Taddeo di Bartolo (începutul sec. 15).

Fecioara cu pruncul şi Crucificarea, şcoala sieneză (a doua jumătate a sec. 14).

Crucificarea, Taddeo di Bartolo (începutul sec. 15).

Fecioara cu pruncul şi sfinţi, Barnaba da Modena (sfârşitul sec. 14).

Fecioara în glorie cu apostoli, Mariotto di Nardo (începutul sec. 15).

Legendele Sf. Laurent, Mariotto di Nardo (începutul sec. 15).

Triptic, Lorenzo Monaco (începutul sec. 15).

Încoronarea Fecioarei, şcoala bologneză (sfârşitul sec. 14).

Crucificarea Sf. Andrei, Michele di Matteo (prima jumătate a sec. 15).

Triptic, Giovanni di Paolo (jumătatea sec. 15).

Madonna pe tron cu sfinţi, Zanobi Strozzi (începutul sec. 15).

Madonna pe tron cu sfinţi, Francesco di Antonio (începutul sec. 15).

Bunavestire, Bartolomeo Caporali (sfârşitul sec. 15).

Fecioara cu pruncul, Neri di Bicci (jumătatea sec. 15).

Sf. Magdalena, Benozzo Gozzoli (jumătatea sec. 15).

Bunavestire, Cosimo Rosselli (a doua jumătate a sec. 15).

Fecioara cu pruncul, Sandro Botticelli (sfârşitul sec. 15).

Naşterea Domnului, Giovanni Francesco da Rimini (a doua jumătate a sec. 15).

Sf. Petru, Antonio Vivarini (a doua jumătate a sec. 15).

Cristos legat de stâlp, Liberale da Verona (începutul sec. 16).

Înălţarea, Niccolo da Foligno (a doua jumătate a sec. 15).

Fecioara pe tron, Vittore Crivelli (1501).

Fecioara adorând pruncul, Vittore Crivelli (sfârşitul sec. 15).

Martiriul Sf. Fabian, Benvenuto di Giovanni (sfârşitul sec. 15).

Fecioara cu pruncul, şcoala romană ((sfârşitul sec. 15).).

Tripticul della Rovere, Giovanni Mazone ((sfârşitul sec. 15).).

Fecioara cu pruncul, Ansano Ciampanti (începutul sec. 16).

Fecioara cu pruncul, Sf. Margareta şi Sf. Ioan Botezătorul copil, şcoala florentină (sfârşitul sec. 15).

Încoronarea Fecioarei cu sfinţi şi îngeri, Raffaellino del Garbo (începutul sec. 16).

Sacra familie, atelierul lui Filippino Lippi (sfârşitul sec. 15).

Fecioara cu pruncul între Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Francisc, Cima da Conegliano (sfârşitul sec. 15).

Încoronarea Fecioarei cu sfinţi, Ridolfo Ghirlandaio (prima jumătate a sec. 16).

Circumcizia Domnului, Giovanni Bellini (începutul sec. 16).

Sfânta familie, Vittore Carpaccio (începutul sec. 16).

Fecioara cu pruncul şi sfinţi, Giovanni Bellini (începutul sec. 16).

Scene din viaţa Sf. Giovanni Gualberto, Marco Palmezzano (prima jumătate a sec. 16).

Pont d'Avignon (da, ăla celebrul, cu cântecul). A fost construit între 1177-1185 pe locul unui fost pod roman. Conform legendei, construirea podului a fost inspirată de un tânăr păstor, Benezet, căruia i-a apărut în vis Isus şi i-ar fi spus că un pod ar trebui ridicat. Cum nimeni nu-l credea a realizat o minune făcând să leviteze un bloc mare de piatră. Podul a fost construit, iar el sanctificat.

La origine avea 900 de metri lungime şi 22 de arcade. Din păcate, lăţimea era destul de mică (vreo 4 metri jumate) şi nici temeliile nu erau suficient de masive. Podul a fost distrus în 1126, ci ocazia asedierii oraşului de către regele Franţei Ludovic VII. În 1234. După vreo 40 de ani, a fost distrus din nou de o puternică viitură. A fost reconstruit în 1345 de papa Clement VI. În secolele ulterioare a fost distrus de viituri şi reconstruit de 16 ori. 1575 este ultimul an când se ştie cu certitudine că podul era intact. În 1644 4 arcade erau distruse, fiind înlocuite cu o suprastructură din lemn. În cele din urmă, în 1669 o nouă viitură a mai lăsat doar cele 4 arcade ce există şi azi. După această catastrofă s-a decis ca podul să nu mai fie reconstruit. Din acel moment şi până în sec. 19 Ronul s-a trecut doar cu bacul la Avignon.

Cât despre "Sur le Pont d'Avignon". Cântecelul există de pe la începutul sec. 16 (deci niţel după 1500). La vremea aceea, pe cât se pare, titlul era "Sus le Pont d'Avignon" şi, evident, avea alte cuvinte. Forma actuală este din sec. 19 - cântat prima dată în 1853.

Pe pod a fost ridicată, prin sec. 12, o capelă închinată Sf. Nicolae. Mormântul Sf. Benezet s-a aflat aici o vreme. În sec. 17, din cauza inundaţiilor, a fost mutat într-o biserică din oraş.

Având importanţă strategică, intrarea pe pod se făcea printr-un turn de apărare.