Granada (V)

Alhambra (urmare)

Palatul lui Carol V a fost comandat de zisul monarh, deşi acestuia nu i-a plăcut în mod deosebit oraşul şi, în general zona Andalusiei - deci nu avea în plan să şi stea în el. Probabil era mai mult un gest de marcat locul, să ştie maurii nemulţumiţi de faptul că şi-au pierdut independenţa, cine-i şeful.

Construcţia a fost ridicată în stil renascentist şi manierist, fiind puternic influenţată de edificii similare din Italia. Palatul are o formă pătrată, cu latura de 63 de metri şi o curte interioară rotundă. În sine este un frumos exemplu de arhitectură renascentistă.

Lucrările la palat au debutat în 1526 (prin demolarea unui palat din epoca nasridă - dinastia arabă a Granadei) şi nu au fost niciodată terminate. După renunţarea la tron a lui Carol V (1556), urmaşul său, Filip II, şi-a stabilit capitala la Madrid, în centrul ţării, neconsiderând terminarea palatului vreo urgenţă. Apoi, în 1568, moriscii (arabii trecuţi la creştinism forţat sau în schimbul promisiunii că li se vor respecta autonomia şi obiceiurile) din regiunea Granadei s-au revoltat; evident, promisiunile respective fuseseră vorbă-n vânt.

Cu această ocazie, lucrările la palatul lui Carol V s-au sistat definitiv, iar clădirea a rămas fără acoperiş până în 1957. Azi adăposteşte birouri administrative şi un mic muzeu cu piese din perioada maură şi cu ceva picturi referitoare la zona Granadei.

Şi ca un bun rege creştin, era musai să aibă şi un lăcaş de închinăciune, ceva. Drept care, în coasta palatului a fost construită Biserica Sf. Maria. Biserica a fost ridicată, normal, pe locul în care fusese moscheea Nasrizilor. Biserica a fost ridicată în stil renascentist, dar decoraţia interioară a fost realizată după 1630 în stil baroc.

San Francisco a fost o mânăstire ridicată de Isabela de Castillia şi Ferdinand de Aragon, imediat după cucerirea Granadei, peste locul unui mic palat maur. Cei doi suverani au fost înmormântaţi aici, abia mai apoi nepotul lor Carol Quintul mutându-le rămăşiţele în noua capelă regală din oraş. În 1835, odată cu secularizarea averilor Bisericii Catolice spaniole, mânăstirea a fost desfiinţată. Corpul de chilii a fost transformat în locuinţe, apoi în depozite, apoi în grajd. În cele din urmă întreaga construcţie a fost părăsită şi lăsată să se degradeze. Azi biserica mânăstirii se păstrează parţial şi fără acoperiş, iar fostele chilii au fost transformate într-un cochet şi scump hotel (numit Parador).

Resturile bisericii.

Capela mortuară regală.

Generalife este o construcţie care a servit drept palat de vară şi reşedinţă "de ţară" pentru emirii nasrizi. A fost ridicat la începutul anilor 1300 de Muhammed III, care se plictisise de agitaţia şi comploturile de la curtea sa. Numele actual derivă din arăbescul Jannat-al-'Arif, care se traduce prin Grădina Arhitectului.

Palatul (care, după dimensiuni, este mai degrabă o vilă opulentă) se găseşte pe un deal vecin cu culmea pe care a fost construită Alhambra, la doar câteva sute de metri în linie dreaptă de aceasta. Generalife a fost una din părţile cele mai afectate de ruină dintre palatele maure. Edificiul a fost restaurat în perioada interbelică. Tot atunci au fost recreate şi grădinile sale, dar mai mult după ureche, decât după modelul iniţial.

Granada (IV)

Alhambra este o fortăreaţă şi un complex de palate situate pe o culme ce domină oraşul propriu-zis. Numele derivă din arăbescul "Al-Hamra" - "Cea Roşie", probabil de la culoarea roşiatic - cărămizie a zidurilor (asta fiind doar una din posibilele explicaţii).

Arabii au construit aici o primă fortăreaţă de mici dimensiuni, pe la sfârşitul sec. 9, peste ruinele unei fortificaţii romane. Şi aşa a rămas cale de vreo 3 secole. Apoi, pe la jumătatea anilor 1200, a fost ridicat un prim şi nu foarte mare palat de către emirul Muhammed I, întemeietorul dinastiei Nasrizilor şi primul conducător al ultimului stat musulman din Peninsula Iberică.

Dar adevărata înflorire a Alhambrei are loc în sec. 14, în timpul domniilor lui Yusuf I şi Muhammed V. Acum sunt edificate cele mai multe palate din cadrul complexului, toate superb şi elegant decorate în stil mudejar, cu arabescuri, încrustaţii în lemn, faianţă colorată şi alte elemente specifice. De asemenea, este ridicată o impresionantă centură de noi ziduri şi este extins sistemul de apeducte, cisterne şi canale ce asigurau apa necesară oamenilor şi grădinilor.

În 1492, ultimul emir (sau sultan), Muhammed XII a cedat Granada în faţa Reconquistei creştine. Alhambra nu a fost efectiv supusă asediului (în schimb, oraşul în sine fusese lovit destul de rău), astfel încât minunăţiile sale au rămas neatinse. După jaful inevitabil, regii creştini au păstrat, în cea mai mare parte, edificiile maure. E adevărat că, pe ici-pe colo le-au rearanjat cu elemente gotice şi renascentiste, iar zidurile decorate cu arabescuri şi fraze din Coran frumos caligrafiate au fost acoperite cu ghips şi var. După cât i-au dus şi pe ei capetele alea de analfabeţi, habotnici şi nespălaţi. În sec. 16, Carol I al Spaniei (şi viitor împărat german, mai cunoscut drept Carol V sau Quintul), a demolat o bună parte a palatului de iarnă construit de Yusuf I, pentru a ridica un palat renascentist, niciodată terminat şi locuit. Între noi fie vorba, imperiala figură nu a dat niciodată vreo dovadă de prea mare inteligenţă, politică, administrativă, militară ori de altă natură.

Sub adminstraţie spaniolă, Alhambra nu prea s-a lăudat cu sănătatea. Nu a fost efectiv distrusă, dar nici reparaţii nu s-au făcut. Când armatele napoleoniene au invadat Spania, unul din liderii noi administraţii şi-a stabilit sediul aici. Franţujii au curăţat locul, au reparat acoperişurile şi sistemul de alimentare cu apă, căci aveau de acestea. Ba, chiar au restaurat niţel sălile nasride. În schimb, când englezii i-au forţat să-şi ia tălpăşiţa, s-au simţit obligaţi să arunce în aer câteva din turnurile medievale de apărare şi unul dintre palate. Un cutremur în 1821 a dus la noi distrugeri.

În sec. 19 au fost demarate ceva lucrări de restaurare, dar fără un plan precis şi după nişte imagini romantice despre cum ar fi trebuit să arate complexul. Lucrări serioase de restaurare au avut loc permanent, începând cu anii '30. De data aceasta, totul făcut ca la carte.

Alhambra este cel mai important monument de arhitectură şi artă maură din Europa şi cel mai impresionant obiectiv turistic al Spaniei. Este listat ca monument UNESCO şi, după mintea mea, ar trebui să ocupe unul din primele 5 locuri ale zisei liste. Efectiv, greu se poate imagina atâta frumuseţe, eleganţă, graţie, măreţie şi orice alte cuvinte din dicţionar pe această linie strânse într-un singur loc.

Biletul de intrare costă 14 euro, dar vine la pachet cu un schepsis. În teorie, biletele se pot cumpăra de la poarta complexului, precum şi de prin alte puncte din oraş. În plus, le poţi rezerva telefonic sau pe net. Pe site-ul muzeului se recomandă achizionarea online, dar fără alte explicaţii. Ca turişti umblaţi, am decis că asta doar ne va scuti, eventual, de ceva stat la coadă. Aşa că am decis să cumpărăm bilete la faţa locului. La urma urmei, era recomandare, nu obligaţie.

Doar că administraţia muzeului ştie mai multe decât spune. Par un egzamplu că (cel puţin în palate, nu şi în grădini), accesul este limitat la un număr de vizitatori pe zi, nu foarte ridicat, pentru a evita aglomeraţia şi "poluarea" umană. De aia se intră la ore fixe şi, dacă ai ratat ora, tai-tai! Iar majoritatea covârşitoare a biletelor este scoasă pe net. Chiar şi aşa, în urma politicii de reducere a turiştilor, este înţelept să faci rezervare cu 2-3 luni în avans.

O cam băgasem pe mânecă, atunci când am aflat toate acestea de la nişte "britanici" (el era galez, iar ea italiancă), cu care ne-am împrietenit la Cordoba. Am încercat toate variantele - telefonic, online, prin ATM-urile Băncii La Caixa; evident, ni s-a râs în nas. Am decis că vom sta la coadă de la 4 dimineaţa, trebuie să prindem, nu? S-a dovedit că nu. Un grup de englezoaice, tot prin Cordoba, se plângeau că stătuseră la coadă de la 3 şi tot degeaba. Bine, ne-am sumeţit noi, mergem de la 12 noaptea şi trebuie să reuşim. Căci, ce rost are să mergi în Granada şi să nu vizitezi Alhambra? Cred că aş fi murit de ciudă.

În fine, după două zile eram în Granada. Pe când vizitam Corral del Carbon, am intrat şi în oficiul unde se vindeau bilete pentru diferite obiective din oraş. ŞTIAM că nu au bilete pentru palate. Vroiam doar să întrebăm, dacă, punând tot răul înainte, nu găseam nici cu statul la coadă peste noapte, măcar pentru grădini se mai află? Tipa de la casă nu ne-a lăsat să terminăm - vrem bilete pentru Alhambra? Şi cam aşa a decurs conversaţia cale de câteva minute. Noi o ţineam cu grădinile, ea ne întreba dacă vrem bilete pentru Alhambra. După o vreme ne-a picat, în sfârşit, fisa. Cum adică bilete pentru Alhambra? Adică bilete. Pentru Alhambra? Da. Adică pentru tot? Da. Adică şi pentru palate? Da. Deci nu numai grădini? Nu. Adică şi Palatul Nasrid şi tot ce mai e pe acolo? Deja i se citea în priviri un fel de milă amestecată cu plictiseală, ca atunci când încerci să explici ceva unora mai neajutoraţi intelectual. Căci, DA, aveau bilete. N-am ştiut cum să scoatem banii mai repede.

După toată povestea, nu m-am mai putu abţine şi am întrebat? Cum de au bilete, după ce toată lumea ne explicase că este un lucru imposibil. A prins a zâmbi pe sub mustaţa pe care n-o avea - un grup de 20 de turişti tocmai renunţaseră la rezervarea lor. Dacă întrebam cu 15 minute mai devreme, nu găseam.

Zidurile exterioare sunt înălţate în sec. 14. Au fost restaurate după 1945.

Poartă construită de Carol V în 1536 în stil renascentist.

Şi tot el a contruit şi o fântână, în acelaşi stil.

Palacio de los Abencerrajes, sau ce au mai lăsat pifanii lui Napoleon din el.

Alcazaba constituie principala fortificaţie a întregului complex. Este şi cea mai veche construcţie. Aici s-a aflat cetăţuia romană, apoi cea arabă, care a precedat primul palat. Începând cu sec. 11 au fost multiple lucrări de extindere şi întărire a fortificaţiilor. Forma actuală a căpătat-o în prima jumătate a sec 15.

Băile arabe, mai exact singurele păstrate din cele mai mult de 10, au fost construite în sec. 14.

Oratoriul este o construcţie asemănătoare unui chioşc mai mare ridicată de Muhammed V pentru a-şi efectua rugăciunile zilnice. Cândva exista şi o moschee, precum şi alte oratorii, însă acestea au fost distruse după cucerirea creştină.

El Partal (în arabă - Porticul) desemnează rămăşiţele palatului ridicat de emirul Yusuf III la începutul sec. 15. După cucerirea creştină, palatul său a fost lăsat să se ruineze, iar o parte din materialele de construcţie au fost reutilizate. Aripa rămasă a fost restaurată în perioada interbelică.