Drumul de la Ait-ben-Haddou la Marrakech

Ca să ajungi de la Ait-ben-Haddou la Marrakech trebuie să traversezi lanțul Munților Atlas; mai exact bucata numită Atlasul Mare - poate și pentru că înălțimea maximă depășește 4000 de metri. În mod normal navigatorul te duce pe drumul național N9, principala cale care traversează munții prin pasul Tizi n'Tichka (2260 metri). Noi am ales să trecem munții pe un alt drum - R307 - o rută mai puțin umblată, cu porțiuni neasfaltate (dar nu rupte), mai sălbatică și mai pitorească.

În depărtare se vede centrala solară Noor.

Din loc în loc câte un sat a fost întemeiat lângă un pârâu sau izvor. De-a lungul drumului am întâlnit mai multe astfel de oaze montane. Altfel, munții sunt destul de arizi.

Un pic de zăpadă, undeva la peste 3000 de metri altitudine.

Pe versantul nordic al lanțului muntos ariditatea se reduce și vegetația este mult mai prezentă.

Am făcut un ocol pentru a admira Cascadele Ouzoud. Situate oarecum la limita nordică a Munților Atlasul Mare, căderile de apă au peste 100 de metri înălțime și sunt o atracție turistică majoră.

Ait-ben-Haddou

Este un ksar (sat fortificat) situat în apropiere de Ouarzazate, pe un deal la poalele căruia curge râul Ounila. Tradiția spune că numele îi vine de la un emir local, Amghar ben Haddou.

Ksarul a apărut cel mai probabil în sec. 11 de-a lungul unei importante rute de caravane ce lega zone Saharei de Marea Mediterană. De-a lungul timpului a fost reconstruit de mai multe ori, cele mai vechi clădiri existente nefiind mai vechi de sec. 17. Ca toate așezările berbere și Ait-ben-Haddou a fost construit din chirpici, pământ compactat, lemn și, ocazional, piatră.

Satul a fost prosper și populat câtă vreme ruta de caravane a rămas în uz. În perioada interbelică administrația franceză a construit mai multe șosele, iar caravanele au încetat să mai treacă pe aici. Ca urmare, perioada de înflorire a luat sfârșit. Familiile înstărite s-au mutat în alte zări, iar restul au părăsit bătrânul ksar, întemeind o așezare modernă peste râu. Azi doar câteva familii încă locuiesc în casele de pământ.

Ait-ben-Haddou este considerat cel mai important monument marocan de arhitectură având pământul ca principal material de construcție și în 1987 a fost inclus în lista monumentelor UNESCO. De atunci a fost restaurat intensiv. Puține clădiri sunt locuite, celelalte au fost transformate în pensiuni, magazine, restaurante sau au fost doar folosite ca locații pentru numeroasele filme turnate pe aici (între care Lawrence al Arabiei, Isus din Nazareth, Mumia, Gladiatorul, Alexandru, Regatul Cerului, Babel, Prințul Persiei, GoT).

Cutremurul din septembrie 2023 a lovit și Ait-ben-Haddou, multe din clădiri, precum și o bună parte a fortificațiilor, fiind afectate și necesitând lucrări de reparații.

Amfiteatrul roman a fost construit în anul 2000, fiind folosit în turnarea filmului Gladiatorul.

Satul modern

În vârful dealului se găsea un agadir - un grânar fortificat, în care erau depozitate rezervele de hrană ale întregii comunități.

Kasbah Taourirt

Este un complex fortificat (un kasbah) în orașul Ouarzazate.  Orașul se găsește la sud de Munții Atlas, la o altitudine de peste 1000 de metri, oarecum în centrul unui platou arid. Încă din perioada romană, Ouarzazate a fost un mic târgușor, un loc de popas pentru caravane. În sec. 16 devine sediul unui emir local. Dar adevărata dezvoltare începe în sec. 20, în perioada dominației franceze, când este transformat într-un oraș garnizoană.

Kasbah-ul în sine pare să fi fost ridicat în sec. 17. Cel puțin așa susține tradiția orală. A fost construit în întregime după o tehnică berberă, din cărămizi de chirpici și pământ bătut (un amestec compus din pământ, nisip / pietriș / paie, puțină apă este turnat într-un cofraj și bătut cu maiul pentru a fi compactat).

În sec. 19 fortificația a fost preluată de o veche familie din aristocrația berberă, numită Glaoui. Zisa familie a fost unul din aliații importanți ai francezilor în zonă. Care i-au răsplătit pe măsură: proprietăți și demnități lucrative, precum cea de pașă de Marrakesh. Beneficiind de resurse însemnate, membrii clanului respectiv au extins masiv kasbah-ul, transformându-l într-un complex palațial de mari dimensiuni.

Steaua familiei Glaoui a pălit semnificativ, după ce Marocul a obținut independența deplină în 1956. Noul regim nu le-a iertat colaborarea cu autoritățile coloniale și le-a retras mare parte a surselor de venit. În cele din urmă, proprietarii au vândut palatul autorităților locale. Care l-au lăsat în părăsire. În clădirile dezafectate s-au stabilit ilegal familii sărace. Situația s-a menținut până prin anii '90, când o parte a palatului a fost restaurat și transformat în muzeu (partea nerenovată încă adăpostește locatari ilegali). Locația a fost folosită și pentru turnarea unor secvențe din filme celebre, precum Gladiatorul și Prințul Persiei.

Marele cutremur din septembrie 2023 a afectat serios kasbah-ul, care a fost închis pentru reparații.

În unele săli erau organizate expoziții ale unor artiști locali.