vineri, 29 mai 2015

Marsilia (II)

Catedrala din Marsilia are hramul Sf. Maria Mare şi rangul de basilică minoră. Este un edificiu nou - cum spuneam, nu prea mai sunt multe vestigii istorice în oraş. Catedrala a fost ridicată în stil neobizantin între 1852-1896 pe locul catedralei iniţiale, ridicată în sec. 12 în stil romanic şi din care s-a păstrat un fragment (a fost demolată special pentru a face loc celei noi); asta doar în urma unor proteste de stradă.

Basilica este situată pe o esplanadă lângă mare.




Resturile vechii catedrale.






















Biserica Notre Dame de la Garde este tot o construcţie nouă. Este situată pe cea mai înaltă colină naturală, care domină oraşul şi rada portului. A fost înălţată în stil neobizantin între anii 1853-1864. Ca şi în cazul catedralei, pentru a fi construită a trebuit demolată o biserică veche, construită în sec. 13. Idioţi care îşi distrug trecutul nu sunt doar în România.
Îi spune "a gărzii" pentru că în vârful colinei exista şi un fort ridicat de Francisc I în sec. 16. Şi acesta a fost demolat în cea mai mare parte. În mod oarecum ciudat, marseillezii consideră această biserică şi nu catedrala drept protectoarea oraşului. Interiorul bisericii este decorat cu mozaic.




O bucăţică din vechiul fort de apărare.