Beziers este unul dintre cele mai vechi oraşe din Franţa cu o locuire permanentă. Arheologic s-a stabilit că Bettara, cum au numit oraşul celţii, a fost întemeiată pe la începutul sec. 6 î.Cr. În epoca romană, Beziers a cunoscut o oarecare importanţă datorită locaţiei sale pe Via Domitia, şoseaua ce străbătea sudul Galliei, legând Italia de Hispania.
Aşezarea a fost considerată destul de importantă, cât să merite un amfiteatru din piatră, iar, din sec. 4, să fie sediul unei episcopii. Amfiteatrul nu prea mai există, şi nu din cauza modernilor. La sfârşitul sec. 3, pe fondul tot mai numeroaselor raiduri barbare, piatra sa a fost utilizată pentru înălţarea unei centuri de ziduri. Zidurile nu i-au servit prea mult. Ca mai toate oraşele din sud, Beziers a asigurat şi el inhabitanţilor memorabile clipe de thrill şi adrenalină: cucerit de vizigoţi la sfârşitul sec. 5, trecut în stăpânirea francilor câteva decenii mai la vale, dominion arab între 720-752, recucerit de francii lui Carol cel Mare.
În sec. 10 s-a creat aici un vicomitat de Beziers, vasal comiţilor din Carcassonne. Carele a cunoscut o dezvoltare destul de autonomă timp de aproape 200 de ani. Apoi a intrat în posesia clanului Trencavel. Întrucât zisa familie a sprijinit erezia cathară, pământurile lor (y compris Beziers) au gustat deliciile unei cruciade promovată de papa Inocenţiu III. Beziers a fost cel mai rău lovit. Iniţial, cruciaţii au cerut locuitorilor să le fie predaţi ereticii, pentru a nu avea soarta lor. Orăşenii au preferat să le închidă poarta în nas, fiind convinşi că pot rezista mulţumită poziţiei strategice a cetăţii şi a fortificaţiilor, greu de cucerit printr-un asediu. Din păcate, apărătorii, pe lângă o garnizoană foarte redusă, erau târgoveţi, pentru care conceptul de armă albă nu trecea de cuţitele din bucutărie. În schimb cruciaţii erau soldaţi de meserie din nord, bine antrenaţi şi înarmaţi. Evident, zidurile au fost luate cu asalt şi la fel de evident oraşul a căzut în mai puţin de 3 ore. După care a urmat unul dintre cele mai mari masacre post asediu din Europa. Şi zic unul dintre cele mai mari pentru că în istoria continentului au fost cucerite şi oraşe cu o populaţie mult mai mare. Altfel, aici cuceritorii au reuşit să aducă masacrarea populaţiei civile foarte aproape de un meritoriu 100%. Au căzut victime eretici şi catolici (inclusiv catolicii ce se strânseseră în biserici - cărora li s-a pus foc), fără discriminare. Deasemenea, nu s-a făcut vreo discriminare legată de etnie, sex sau vârstă. Chiar şi preoţii catolicii au fost ucişi (între ei doi reprezentanţi ai papei, care încercau să readucă oile rătăcite dreapta credinţă). În total, se crede, că cifra pierderilor trece de 20.000. După care, întregul oraş, cu catedrală cu tot, a fost incendiat şi distrus.
După episodul din 1209, vicomitatul este integrat posesiunilor regale. Filip II August a decis reconstruirea oraşului şi acordarea de tot felul de privilegii, pentru a atrage noi locuitori. Lucrările au durat mai bine de 150 de ani. Nici Marea Ciumă din 1348, care a lovit greu toată Septimania, nu a stopat reconstrucţia. Sub protecţie regală Beziers a prosperat din nou. Catedrala a fost reconstruită, noi ziduri au fost înălţate, două poduri din piatră au fost durate peste Orb, fapt ce a făcut din oraş un important nod comercial.
În toată perioada sec. 14-17, băştinaşii se îmbogăţesc din târgurile ţinute bianual şi din viticultură. Epoca este şi destul de paşnică. Excepţie făcând ceva gâlceavă cu hughenoţii, pe la jumătatea sec. 16, şi un fel de revoltă în 1632. Gaston d'Orleans, fratele lui Ludovic XIII, împreună cu Henri de Montmorency (admiral şi guvernator regal în sud) au organizat ceva răzmeriţă împotriva cardinalului Richelieu, puternicul ministru al regelui. Cumva, cetăţenii din Beziers au fost convinşi să se alăture mişcării. Ceea ce a condus la revocarea tuturor privilegiilor regale timp de pentru 17 ani.
Zavera a rămas însă impregnată în ADN-ul local. În timpul Revoluţiei Franceze, biteroţii (pâi, da, aşa se numesc localnicii - de la Bettara) au fost susţinători fervenţi ai republicii şi ai regimului iacobin. Apoi au luat parte la mişcările din 1830 şi la revoluţia de la 1848. În 1851, republicani până în măduva oaselor, s-au revoltat împotriva loviturii de stat, prin care Ludovic Napoleon (viitorul împărat Napoleon III) prelua puterea deplină în Franţa. S-a lăsat cu execuţii şi deportări în Guyanna franceză. Altă revoltă a avut loc în 1907, când guvernul a scăzut taxele vamale pentru vinul de import.
Beziers este şi azi un important centru viticol şi turistic, însă industria sa, atâta câtă era, a cam dat faliment. Rata şomajului este una dintre cele mai ridicate din Hexagon. Faptul că populaţia se măreşte constant cu imigranţi din Magreb nu ajută. Din fericire, turismul contribuie la veniturile urbei. Un milion de turişti paricipă la Feria, un festival ţinut în august, ocazie cu care se organizează lupte cu taurii.
Teatrul.
Arena modernă.
Săpături arheologice în oraşul vechi.
Basilica Sf. Nazarius şi Sf. Celsius este catedrala oraşului. A fost ridicată în sec. 13-14 în stil gotic pe ruinele edificului distrus cu ocazia cruciadei împotriva albigensilor. Turla are 48 de metri şi a fost terminată după 1560. Cele mai multe din decoraţiile exterioare şi interioare au fost realizate în sec. 15; cele interioare sunt în general mai târzii (sec. 17-18) şi au fost realizate în stil baroc. Există şi ceva fragmente ale unor fresce de sec. 14-15.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu