Chartres (I)

Este un oraş la vreo 90 km sud-vest de Paris. Localitatea este cunoscută în special pentru catedrala sa, una dintre cele mai celebre şi vizitate din Franţa, alături de cele din Reims, Amiens şi de Notre Dame din Paris. Chit că ultima, din punctul meu meu de vedere - ca dimensiuni şi frumuseţe - este un coteţ de păsări pe lângă celelalte trei, dar şi pe lângă alte catedrale mai puţin cunoscute (cele din Rouen sau Laon, par un egzamplu).
A fost aşezarea capitală a tribului galic al carnuţilor. De la care îi şi vine numele actual. Romanii, pe de altă parte, o denumiseră Autricum, de la râul Autura, care traversa oraşul (azi Eure). În perioada Galliei romane, cetatea a dus o existenţă liniştită, ca orice alt orăşel provincial. Romanii construiesc aici două apeducte, un forum şi un amfiteatru, precum şi o serie de temple. Nimic din acestea nu a rămas în picioare, dar urme ale lor au fost descoperite de arheologi.
 După 476, intră în componenţa regatului franc, tranziţie, pe cât se pare, destul de lină. Astfel încât populaţia locală a putut să-şi vadă liniştită de treburile zilnice. Perioada de linişte se termină în sec. 8. În 743, ducele Aquitaniei, care avea o dispută cu regele franc, a cucerit oraşul şi i-a pus foc. În 858, urbea este din nou cucerită, jefuită şi distrusă - de data asta de către vikingi. Aceştia s-au întors la faţa locului de mai multe ori în următoarele decenii, dar nu au reuşit să mai treacă peste zidurile refăcute alte cetăţii.
Între sec. 12-16, Chartres a trecut prin mai multe mâini. Iniţial parte a comitatului de Blois, este cedat familiei de Chatillon, care îl vinde casei regale. Apoi este inclus în domeniul ducilor de Orleans. Cu o paranteză între 1417-1432, când a fost cucerit de englezi în timpul Războiului de 100 de ani. În 1568 hughenoţii au asediat fără succes oraşul. Dar în 1591 a fost cucerit de Henric de Bourbon, la vremea aia regele hughenot al Navarei - un mic regat în sudul Franţei şi nord-estul Spaniei. Ocupantul legitim al tronului, Henric III murise fără urmaşi, iar Henric de Navara era ceva rubedenie mai îndepărtată, deci singurul cu drepturi la coroană. Însă, fiind protestant, francezii nu-l doreau. El se şi încoronează la Chartres, dar nu va fi recunoscut oficial, decât după ce trece la catolicism.
Revoluţia franceză a lovit greu oraşul. Regimul criminal iacobin a decis că întreaga elită locală este formată din contrarevoluţionari. Respectivii au fost executaţi, iar proprietăţilor lor distruse. Deasemenea, castelul medieval (sec. 12), precum şi o parte a bisericilor au fost dărâmate şi vândute ca materiale de construcţii. Alte distrugeri au avut loc în 1944, când Chartres este puternic bombardat de yankei, apoi experimentează puternice lupte de stradă.
Oraşul vechi, ori ce a mai rămas din el, se împarte în două: oraşul de sus - în jurul catedralei, respectiv oraşul de jos - pe malurile râului Eure. În ambele cartiere pot fi întâlnite o serie de case din sec. 15-17.

Biserica Sf. Andrei - sec. 12.

Seara întregul oraş devine scena unui splendid spectacol de lumini şi muzică.

Biserica Sf. Petru a fost ctitorită de regina Bathilda - soţia regelui franc Clovis II. Lăcaşul a fost distrus în 858 şi, din nou, în 911 (pe atunci se găsea în afara zidurilor). A fost refăcută în 930, doar pentru a fi din nou pusă la pământ de un incendiu catastrofal în anul 1134. Biserica a fost reconstruită în sec. 13 şi a suferit unele mici modificări în 1320, 1408 şi 1609.  În timpul revoluţiei franceze, biserica a fost închisă cultului. Cloaşterul a fost demolat, iar edificiul în sine a cunoscut mai multe întrebuinţări: fabrică de praf de puşcă, cazarmă de cavalerie, depozit, spital militar. În 1803 a fost reconsacrată, iar din 1840 este trecută pe lista monumentelor isotrice.

În plan îndepărtat dreapta - catedrala.

Biserica Sf. Aignan este închinată unui episcop local din sec. 4, sanctificat ulterior. O primă biserică a fost construită aici prin anul 400. A fost distrusă şi refăcută de mai multe ori în secolele următoare. Edificiul actual a fost înălţat de-a lungul sec. 14-16, putând amprenta unei combinaţii ale stilurilor gotic şi renascentist. Clădirea a fost avariată în 1568, cu ocazia asediului hughenoţilor (era în afara zidurilor), apoi la revoluţie, când este deconsacrată şi transformată în depozit. La începutul sec. 19 este redeschisă cultului, iar în 1840 este trecută pe lista monumentelor istorice. Suferă oarece avarii şi în 1944, dar este restaurată în anii '70.

Vitraliile au fost realizate pe la sfârşitul sec. 19.