cautatorul: Chartres (II)

Catedrala Notre Dame de Chartres este, evident, cel mai cunoscut monument al oraşului.
Chartres a devenit scaun episcopal în sec. 4. Încă din acea vreme, a devenit şi un important loc de pelerinaj. Ţinta devoţiunii credincioşilor era aşa-numita "Fântână a sfinţilor puternici", un puţ în care ar fi fost aruncate cadavrele a mai multor creştini martirizaţi de romani în sec. 3. În 876 episcopul a adus în catedrală "Cămaşa sfântă" - presupusa tunică purtată de Fecioară, când l-a născut pe Isus. Relicva îi fusese dăruită de împăratul Carol II cel Chel şi a mărit exponenţial importanţa oraşului ca loc de pelerinaj. Concomitent l-a obligat pe episcop să comande cufere mai mari pentru venituri. Mai mult de atât, în deceniile următoare, regii Franciei de vest (Franţa de azi) i-au dăruit catedralei independenţă juridică, administrativă şi fiscală faţă de autorităţile laice din zonă. Cu tot purcoiul de monede episcopii de Chartres au avut posibilitatea să construiască.
Şi a fost nevoie de asta. Cel puţin alte patru edificii au precedat actuala basilică. Unul a fost distrus de vikingi în 858. A urmat un incendiu în 962 şi încă unul în 1134. În 1145 s-a iniţiat şantierul pentru o nouă catedrală. Într-o primă fază, construcţia s-a făcut urmându-se stilul romanic. Apoi, în 1194, un nou incendiu a afectat o mare parte a clădirii, încă nefinalizată. Episcopul de la acea vreme a profitat de prilej şi a decis demolarea parţială şi reluarea lucrărilor în noul stil gotic. Ţinând cont de dimensiunile catedralei şi de tehnicile primitive disponibile, lucrările au avansat foarte repede pentru normele epocii, construcţia fiind finalizată în 1250. La aceasta au contribuit posibilităţile financiare ale episcopului, dar şi avântul religios al multor credincioşi, care s-au oferit voluntari pe şantier. Lăcaşul a fost consacrat cu mare pompă în 1260, în prezenţa regelui Ludovic IX (supranumit ulterior "cel Sfânt").
Dimensiunile basilicii sunt impresionante chiar şi pentru zilele noastre. 130 de metri lungimea navei principale, 32 de metri lăţimea navei principale, 46 de metri lungimea transeptului (cel mai lung din Franţa), 37 de metri înăţimea interioară a boltei navei principale, o suprafaţă de 10875 metri pătraţi, din care corul are 650 de metri pătraţi (cel mai mare din Franţa). Catedrala are trei intrări - cea principală de pe faţada vestică ("Portalul regal"), folosită atunci doar pentru ceremoniile speciale şi două secundare pe faţadele de sud şi nord; fiecare intrare are câte trei portaluri decorate cu sute de sculpturi, caz unic în Europa.
Ceea ce este şi mai impresionant este faptul că şi-a păstrat în cea mai mare parte înfăţişarea originală. Puţine modificări arhitecturale au fost efectuate asupra catedralei. În 1323 a fost adăugată, în prelungirea corului, capela Sf. Piatus - unul dintre martirii creştini, despre care s-a făcut vorbire mai sus. O altă capelă (Capela Vendome) a fost adăugată între arcele butante în 1417. În 1506 un trăznet a distrus spira turlei de nord (cea din stânga), care a fost refăcută în stil gotic flamboiant. Tot cam în aceeaşi perioadă a fost realizat peretele monumental, împodobit cu sculpturi, din jurul corului. Tot originale sunt vitraliile. Cu mici excepţii, catedrala şi-a păstrat vitraliile din sec. 12-13. Majoritatea au fost instalate între 1205-1240, dar există şi patru vitralii ale versiunii romanice a catedralei, ce au supravieţuit incendiului din 1194. Cel mai celebru este "Frumoasa de (sau din) sticlă" - o icoană a Fecioarei cu Pruncul, realizată în 1180. Toate aceste vitralii sunt caracterizate de o nuanţă splendidă de albastru închis (albastru de Chartres), a cărei reţetă s-a pierdut. În total se crede că 152 din cele 176 de vitralii sunt cele originale (şi, oricum, nici celelalte nu sunt chiar moderne - cele mai noi datează de pe la 1753), ceea ce bate de departe situaţia oricărei alte catedrale din lume.
Războaiele religioase nu au afectat prea mult catedrala, spre deosebire de alte lăcaşuri religioase din Franţa (hughenoţii, care adoptaseră o filosofie ad litteram a poruncii ăleia cu să nu-ţi faci chip cioplit, aveau obiceiul să distrugă orice element "eretic": sculpturi, fresce, vitralii). Doar rozeta transeptului de nord a fost avariată de o ghiulea, cu ocazia asediului din 1591, când Henric de Navara (viitoru Henric IV) a cucerit oraşul.
Nici revoluţia franceză nu a reuşit să distrugă catedrala. În 1793 o gloată pariziană fanatizată a început să distrugă sculpturile portalului de nord, însă localnicii i-au cotonogit bine. Drept pedeapsă, Comitetul revoluţionar iacobin i-a cerut unui arhitect local să organizeze demolarea catedralei prin aruncarea ei în aer. Respectivul a reuşit s-o salveze, comunicând că nu-i o problemă să o dărâme, dar cantitatea imensă de moloz rezultată ar îngropa toată partea centrală a oraşului şi ar fi necesari ani pentru curăţarea sa. Astfel, toată afacerea a trenat şi, din fericire pentru francezi şi omenire, peste câteva luni, Robespierre şi gaşca lui de criminali au fost daţi jos şi trimişi, fără prea multe formalităţi, la ghilotină. Singura distrugere suferită de clădire în acea perioadă a fost demontarea acoperişului din plumb, pentru a fi transformat în gloanţe.
În mod fericit, edificiul a scăpat fără vreo zgârietură şi din al Doilea Război Mondial. În primul rând datorită prevederii autorităţilor franceze, care, la izbucnirea conflictului în septembrie 1939, au demontat toate vitraliile şi le-au depozitat în siguranţă. Apoi datorită spiritului de sacrificiu al unui colonel american. În 1944 comandamentul american dispusese distrugerea catedralei prin bombardament aerian, considerându-se că trupele germane au transformat-o în fortăreaţă şi post de observare pentru artilerie. Colonelul Griffith, în schimb, împreună cu un soldat s-a infiltrat în spatele liniilor inamice şi a descoperit că germanii nu ocupaseră edificiul de cult. Astfel, ordinul de distrugere a fost anulat. Din păcate, colonelul a murit în luptă, câteva zile mai târziu. Ar trebui să aibă în piaţeta din faţa catedralei o statuie, dar nu am văzut nici măcar o plăcuţă comemorativă.
Azi catedrala din Chartres este trecută pe lista monumentelor UNESCO drept unul dintre cele mai extraordinare exemple ale goticului francez.

Turla de sud (cea din dreapta) datează din sec. 13 şi are 103 metri înăţime. Cea de nord (stânga) este refăcută în sec. 16 şi are 117 metri înălţime.

Portalul de vest ("Portalul regelui") este singura parte păstrată din catedrala precedentă. Nu a fost distrus de incendiul din 1194 şi a fost încadrat în noua construcţie.