Lyon (I)

Este un oraş aflat în partea de est a Franţei, la confluenţa fluviilor Ron şi Saon. Oraşul în sine are o populaţie de aproape juma' de milion, ceea ce îl plasează pe locul trei, după Paris şi Marsilia. Dacă se pune la socoteală şi zona metropolitană, însă, primeşte argintul (cu niţel peste 2 milioane).
Piatra de temelie a fost pusă în anul 43 î.Cr., când Senatul roman a ordonat lui Lucius Munatius Plancus şi lui Marcus Aemilius Lepidus să ridică un oraş pentru un grup de cetăţeni, care se refugiaseră în mlaştinile din furca celor două fluvii, după ce galii le făcuseră una cu pământul cetatea de origine, Vienne (întemeiată de Cezar). La vremea respectivă, trecuse deja un an de când Brutus îşi uitase pumnalul în tatăl adoptiv (sau natural, după cum ziceau gurile rele). Cei doi, pomeniţi mai sus, fuseseră locotenenţii zisului dictator, plecat acum să facă militărie prin Hades, şi dispuneau de câteva legiuni. Iar SPQR încerca să-i ţină ocupaţi între barbari, pentru a nu interveni în războiul civil ce se preconiza.
Oraşul a fost ridicat pe actualul deal Fourviere şi a primit numele de Colonia Munatia, după unul dintre fondatori. Ulterior, numele îi va fi schimbat în Lugdunum, denumire de origine celtică - probabil de la numele zeul Lugus, un fel de zeitate a luminii diurne.
Cât despre schemele senatorilor romani, de ele s-a ales praful. De ajuns să spun că Lepidus va deveni unul dintre triumviri, adică cei trei bărbaţi care au încheiat un compromis pentru a-şi împărţi puterea la Roma şi imperiul: el, Octavian (nepot al lui Cezar şi fiu adoptiv; tot gurile rele îl considerau frate vitreg cu Brutus) şi Marc Antoniu. Evident că Lepidus nu a ajuns în această poziţie făcând galerie de pe margine.
Una peste alta, nu a fost necesară multă vreme pentru ca romanii să recunoască poziţia extrem de strategică a oraşului, cu acces la două importante căi de navigaţie fluvială, ce făceau legătura între nordul Galliei şi porturile către Britannia, respectiv partea de sud şi legătura cu Italia. Acest lucru a dus la dezvoltarea rapidă a oraşului. Lugdunum devine cel mai mare şi prosper centru de la nord de Alpi şi este desemnat capitală a provinciei galice. Însemnătatea sa este arătată şi de stabilirea aici a unor familii patriciene importante. Dealtfel, doi dintre împăraţii romani - Claudius I şi Caracalla - s-au născut în Lyon.
În sec. 2 d. Cr., Lugdunum devine şi un important centru creştin. Mulţi adepţi ai noii religii au fost martirizaţi la ordinele unor împăraţi precum Marcus Aurelius şi Septimius Severus. Unul dintre episcopii locali a fost Irineus (grec din Asia Mică, a fost unul dintre cei mai importanţi teologi ai creştinismului timpuriu şi este considerat "Doctor al Bisericii" atât de catolici, cât şi de ortodocşi).
Dar, de pe la sfârşitul sec. 2 începe, un lung declin al urbei. Mai întâi, Clodius Albinus, un uzurpator al tronului imperial îşi alege Lyon drept capitală. Titularul postului vizat de el, Septimius Severus, îşi face apariţia în fruntea unei puternice armate, face chiftele din Albinus şi pretenţiile lui nefondate şi pedepseşte oraşul într-un mod, care face cinste supranumelui său. Apoi, un secol mai la vale, are loc reorganizarea administrativă a Galliei. Lugdunum pierde poziţia de capitală în favoarea oraşului Trever (azi Trier în RFG), situat pe Rin şi, deci, mai aproape de zona cu probleme (epoca migraţiilor barbare era chiar după colţ).
În anul 437, neamul germanic al burgunzilor s-a stabilit în zonă, după ce teritoriul lor de dincolo de Rin fusese vizitat niţel de Attila şi hoardele sale. În 476 Imperiul Roman de Apus se prăbuşeşte, iar burgunzii îşi proclamă un regat separat, cu capitala la Lyon. Numai că independenţa lor nu a durat prea mult. În mai puţin de trei generaţii statul lor era anexat la regatul franc - chit că-şi păstra ceva autonomie internă. În 843, Ludovic cel Pios (fiul lui Carol cel Mare) a plecat spre cele veşnice, iar cei trei fii ai săi au împărţit Imperiul Carolingian între ei. Lyon îşi pierde statutul de metropolă şi este integrat Regatului de Arles, un stat vasal împăratului, regelui Franciei de Vest. În toată această perioadă, până prin sec. 11, Lyon (acum începe să fie numit şi aşa), este doar ceva mai mult decât un orăşel de provincie.
Din sec. 12 începe o perioadă de revenire treptată la vechea splendoare şi bogăţie. Noi ziduri sunt ridicate, este construită noua catedrală, biserici şi impozante edificii laice. Este construit şi un pod peste Saon. Artizanii acestei renaşteri sunt arhiepiscopii locali, conducătorii de drept ai oraşului, care obţine o independenţă neoficială faţă de Imperiul Romană-German. Abia în 1312 regele francez Filip IV August alipeşte Lyon regatului său.
Prima jumătate a sec. 16 este una de aur. Aurul bancherilor florentini (în special al Medicilor) şi dorinţa negustorilor italieni de extindere a afacerilor au făcut din Lyon un punct nodal al comerţului cu mătase, dar şi al producţiei acesteia pe plan local. Deasemenea, un număr important de instituţii bancare îşi deschid filiale. Burghezii locali întorc banii cu furca, aşa încât nu se resimt prea tare, când regele Henric II le impune un "împrumut" de 2 milioane de scuzi (veniturile coroanei pe un trei ani).
Din păcate pentru ei, zişii burghezi se implică trup şi suflet în râzboaiele religioase dintre hughenoţi şi catolici, ce însângerează Franţa în sec. 16-17. Puterea trece alternativ de la un grup la altul, de fiecare dată fiind însoţită de masacre şi distrugeri. În total, jumătate din populaţie a avut de suferit într-un fel sau altul. Tribulaţiile religioase, evident, afectează şi partea economică. Pe lângă distrugerile în sine, Lyon pierde surse de venit. Negustorii ocolesc zona, două treimi din producătorii de mătase imprimată se mută la Geneva, iar băncile se reduc de la 75 în 1568 la 21 în 1597. La toate acestea se adaugă şi oarece catastrofe naturale (de exemplu, marea revărsare a Saon din 1602).
Pe cât se pare, lyonezii sunt o categorie mai rară de oameni, dintre cei care şi învaţă ceva din nenorociri. Sec. 17 este caracterizat de o toleranţă religioasă rar întâlnită în regat. În plus, cu ce fonduri au reuşit să adune, industria mătăsii a fost repusă pe picioare. Deasemenea, fruntaşii cetăţii au jucat pariat corect pe rezultatului meciului pentru putere politică disputat între marea nobilime din nord şi regalitate (2 solist) şi s-au bucurat de numeroase privilegii regale.
O altă sursă a bogăţiei oraşului a constituit-o politica lui Ludovic XIV. Pentru a anihila puterea politică a marii nobilimi franceze, Riga Soare i-a legat de purtătorii de sânge siniliu de prispa lui, impunându-le să locuiască cu el la Versailles (pentru a fi cu geana pe ei, nu din iubire şi respect, normal). Apoi, prin exemplu personal, i-a făcut să se arunce în cheltuieli grotesc de mari şi să se afunde în lux, dar şi în datorii. El îşi permitea, avea la îndemână resursele celei mai bogate ţări europene; dumnealor aristocraţii, în schimb, au ajuns la mâna regelui, să le plătească datoriile la cărţi şi la bancheri / negustori. Una din faţetele acestui lux dezmăţat era pavoazarea cu mătase multicoloră. Câştig Lyon. Exemplul Curţii a fost preluat rapid de marii negustori, care pofteau să se împopoţăneze cu stil (ei aveau şi banii necesari - pe la 1700 erau în Franţa burghezi mai bogaţi decât cei mai mari duci şi marchizi). Iar câştig Lyon. În scurtă vreme, Versailles s-a impus şi în restul Evropii ca arbitru al eleganţei (a se citi lux exagerat şi înzorzonat peste poate) şi cerea de mătase a crescut exponenţial. Supercâştig Lyon.
În perioada Revoluţiei Franceze, lyonezii nu s-au dovedit prea aplecaţi către răzmeriţă. Fiind atât de bogaţi şi primind atâtea privilegii regale, în mod firesc, nu au fost încântaţi de proclamarea republicii. Mai mult, s-au opus pe faţă dictaturii iacobine. Atitudinea lor refractară le-a atras un asediu de două luni şi o represiune pe măsură - deşi li se promisese că vor fi iertaţi, dacă se predau. Peste 2000 din cetăţenii de vază au fost ghilotinaţi, împreună cu familiile lor. Iar cartierele cele mai bogate şi frumoase au fost puse la pământ. Napoleon va reface, peste câţiva ani, clădirile distruse şi Lyon va cunoaşte în sec. 19 o nouă perioadă de dezvoltare datorită inventării unui război de ţesut mătasea semiautomat, care va purta urbea în ceea ce s-a numit "revoluţia industrială".
Azi Lyon este un puternic centru industrial, economia sa fiind axată pe textile industria chimică, cea farmaceutică şi, într-o oarecare măsură, pe turism. Centrul său vechi este trecut pe lista site-urilor UNESCO.

Pe splai - catedrala; pe deal - Notre Dame de Fourviere.

Ludovic XIV.

Primăria.

Vedere de pe colina Fourviere.

Biserica Saint Paul. A fost construită în sec. 11-12. A suferit mai multe distrugeri în sec. 17-18 (în timpul revoluţiei a fost tranformată în depozit de praf de puşcă) şi a trecut prin câteva modificări în sec. 19. Este declarată monument naţional. Era închisă şi nu s-a putut vizita.