cautatorul: Monaco

Este al doilea cel mai mic stat din lume (după Vatican) şi are cea mai mare densitate a populaţiei (în total niţel peste 36.000, adică 18.000 de locuitori pe km pătrat). În esenţă, principatul este o fâşie de teren cuprinsă între Mediterana şi un şir de coline înalte. Are vreo 2-3 km pe lung şi o lăţime ce variază între 300 şi 1700 de metri, respectiv acoperă 2,02 kilometri pătraţi. Iar din suprafaţa aceasta cam 20% este teren obţinut în urma desecărilor marine.
Principatul este un stat suveran, membru al ONU din 1993. Cu toate acestea, conform tratatului franco-monegasc din 1861, Franţa coordonează politica externă şi îi asigură protecţia din punct de vedere militar. Ceea ce nu împiedică Monaco să posede o "forţă armată" de 255 de oameni, în care sunt număraţi şi pompierii ori salvatorii marini.
Din punct de vedere al organizării politice este o monarhie constituţională, deşi un european obişnuit nu ar recunoaşte aici practicile obişnuite democratice de la el de acasă. Deşi există un parlament ales prin vot universal, aici nu se aplică formula "suveranul domneşte, dar nu guvernează". Dimpotrivă, principele are o mare putere politică, controlând legislativul şi administraţia. Dealtfel, până în 1911 puterea principilor urma modelul absolutist al evului mediu. Lucrurile s-au schimbat după "revoluţia" din 1910. Femeile nu au obţinut dreptul de vot decât în 1962.
Deşi nu este membru UE, datorită relaţiei privilegiate cu Franţa, Monaco participă la unele dintre politicile europene. Cea vamală, de exemplu. Căci nu ai nevoie de paşaport şi viză să intri, când vii dinspre Franţa sau Italia. Deasemenea, din 2012, s-a renunţat la francul monegasc şi a fost adoptat euro. În schimb, Monaco este departe de politice europene în ceea ce priveşte taxele. Toată lumea ştie că principatul este un paradis fiscal şi că aici nu se percep taxe. Ceea ce este destul de greşit. Nu se percep taxe pe venit şi proprietate personală sau pe conturile bancare. În schimb, afacerile sunt destul de bine taxate. Iar angajaţii locali la fel. De exemplu, CAS-ul poate urca până spre 35-40%. Aşa că, pe cât de frumos e să fii rentier acolo (apropos, am trecut pe lângă o agenţie imobiliară, iar preţurile apartamentelor se învârteau pe la 50.000 euro metrul pătrat; şi nici măcar nu ştiu dacă era pentru o zonă de lux sau de super lux - oricum, alte variante nu există), pe atât de nasol e să fii angajat. De aia majoritatea lucrătorilor locuiesc în Franţa sau Italia. Aşa se bucură de salarii mai mari şi CAS mai mic.
P.S.: Monaco este statul, Monte Carlo este oraşul, însă graniţele lor se suprapun în mare măsură.
Ca şi alte aşezări de-a lungul coastei ligure, Monaco a fost înfiinţat prin sec. 6 î.Cr. de grecii din Massalia (numit fiind pe atunci Monoikos). În sec. 1 î.Cr. devine teritoriu roman, dar urmaşii lui Romulus nu acordă prea mare importanţă aşezării, care nu depăşeşte limitele unui orăşel puţin dezvoltat. După prăbuşirea Romei, este ocupat de vizigoţi, apoi de ostrogoţi, apoi de franci. În sec. 9 aici îşi fac cuib ceva piraţi mauri. Aceştia au fost alungaţi de Imperiul Romano-German în sec. 10. În 1191 împăratul Henric VI cedează zona Republicii Genoveze.
În 1297 Francesco Grimaldi, liderul facţiunii guelfe din Genova (condusă la vremea aia de facţiunea ghibelină) ocupă prin viclenie - deghizat în călugăr - fortăreaţa Monaco şi se intitulează principe. Domnia lui nu a durat mult. Patru ani mai târziu a fost alungat de trupele genoveze. Alde Grimaldi şi-au păstrat titlul şi, ca nişte buni fii ai unei republici de negustori, au purces să-şi cumpere un principat. Până la jumătatea sec. 14, reuşiseră să achiziţioneze actualul Monaco plus senioriile Menton şi Roquebrune. Pentru a evita reocuparea principatului de către Genova, prinţii Grimaldi au dus un versatil joc diplomatic, recunoscându-se, după caz, vasali ai ducatului de Milano, ai comitatului de Savoia sau chiar ai Imperiului Romano-German. În 1524 Monaco trece sub protectorat spaniol, iar în 1641 sub cel al Franţei. În 1793 Convenţia Naţională de la Paris a desfiinţat principatul şi i-a anexat teritoriul. Prin Tratatul de la Viena din 1815 se recunoştea din nou suveranitatea micului principat, care era pus sub protecţia Regatului Sardiniei. La vremea aceea, Monaco se întindea pe 24 de kilometri pătraţi. Însă, deoarece prinţul Florestan I, în mari tribulaţii financiare, s-a apucat să impună ceva taxe extraordinare, comunele Menton şi Roquebrune s-au declarat independente. În cele din urmă, ca rezultat al cedării Nisei către Franţa, susnumitele orăşele au fost integrate Hexagonului. Napoleon III a cumpărat drepturile asupra celor două municipalităţi contra 4 milioane de franci aur şi a organizat un referendum aranjat pentru alipire (în timp ce în realitate localnici doreau să se alipească Sardiniei). Iar principatul, mult redus teritorial, a semnat pomenitul tratat din 1861. Apropos, criza financiară a fost rezolvată de urmaşul lui Florestan, principele Carol III, care a legalizat jocurile de noroc şi a înfiinţat celebrul cazinou (1857) - da, cazinoul aparţine familiei domnitoare.

În plan îndepărtat stânga - pintenul de stâncă pe care se găseşte partea veche a oraşului, palatul şi catedrala.

Că doar nu era să vândă dăcii. Deşi trebuie să spun că am văzut şi un Duster cu număr local, dar am decis că aparţine fiului menajerei. Sau ceva de genul ăsta.

Am dat o fugă şi la Menton...

... ca să facem "plajă". Nu ştiam că am atâtea componente care pot să doară simultan.

Zidurile oraşului vechi - "Stânca".

Institutul oceanografic.

Cazinoul.

Palatul princiar.

Catedrala din Monaco are hramul Sf. Nicolae. A fost ridicată între 1875-1911 în stil romanic-bizantin, pe locul vechii catedrale, ce data din anul 1252 - deh, progresul cere victime. În interior se găsesc, totuşi, o serie de picturi de prin secolele 15-16, lucrări ale unor artişti din zonă.