Varşovia (III)

Bisericile din partea veche a oraşului au avut, la rândul lor, mult de suferit în timpul războiului. Naziştii nu s-au sfiit să le dinamiteze. După eliberare, au fost reconstruite, dar, în general, nu s-a depus acelaşi efort ca în cazul palatului regal pentru readucerea lor la vechea strălucire.

Arhicatedrala Sf. Ioan a fost construită prin sec. 14 de unul dintre ducii Mazoviei. Distrusă în 1944, a fost refăcută după război, dar nu după aspectul din perioada interbelică, ci după o gravură de prin 1627.

Capela Imaculatei Concepţii.

Biserica iezuită a fost construită de regele Sigismund III la începutul sec. 17. Distrusă şi ea după revolta din august 1944, a fost refăcută în anii '50.

Biserica Sf. Cazimir a fost ridicată la sfârşitul sec. 17 de către regina Maria Cazimira Sobieski, soţia  regelui Jan III Sobieski (cel mai popular rege polonez, are monumente peste tot locul). În timpul Revoltei, călugăriţele benedictine au transformat mânăstirea în spital, fapt ce a condus la bombardarea ei de către SS. Reconstruită după război.

Sf. Hyacint a fost construită între 1609-1639 ca biserică a unei mânăstiri dominicane. Ca şi Sf. Cazimir, în timpul luptelor din vara lui 1944, a fost transformată în spital de către insurgenţi. Prin urmare, a suferit aceeaşi soartă. Încă se mai lucrează la faţadă.

Singura parte rămasă din biserica originală.

Biserica Schimbării la Faţă a fost construită între 1683-1692 de regele Jan III Sobiescki, ca centru al unei mânăstiri capucine. Distrusă, la rândul ei, a fost reconstruită între 1945-1955. Cripta nu a fost atinsă. Aici se găseşte, între altele, mormântul artistului veneţian Bernardo Bellotto, nepotul şi emulul marelui Canaletto (căruia se obişnuise să-i împrumute supranumele).

Catedrala Armatei Poloneze (traducere mai mult sau mai puţin corectă a Katedra Polowa Wojska Polskiego) deserveşte garnizoana Varşoviei, dar este şi sediul episcopiei armatei. A fost construită în a doua jumătate a sec. 17, ca o mânăstire a călugărilor piarişti. În timpul ocupaţiei ruseşti (1792-1915), biserica a fost retârnosită în ritul ortodox. În 1944, ca şi alte biserici, a fost transformată în spital. Aviaţia germană a bombardat-o, în mai multe rânduri. Apoi lupte intense s-au dus pentru ruinele sale, ceea ce a sporit gradul de distrugere. După război a foat refăcută la fosta sa glorie, deşi scaunul de episcop al armatei a rămas vacant - ce să caute religia într-o armată a unui stat comunist?

În biserică există un sanctuar dedicat ofiţerilor polonezi asasinaţi de sovietici la Katyn în 1940. După ce au invadat estul Poloniei în septembrie 1939, ruşii au executat peste 20.000 de prizonieri - cam 8000 de ofiţeri ai armatei, vreo 6000 de poliţişti şi membri ai serviciilor secrete, iar restul era format din inteligenţia (profesori, doctori, avocaţi, preoţi, artişti, etc.). Majoritatea au fost ucişi în pădurile de lângă oraşul Katyn. Evident, URSS nu a recunoscut crimele (naziştii au descoperit gropile comune în 1943 şi le-au transformat în material de propagandă, ca şi cum lor nici gura nu le mirosea). Varianta oficială în ţările comuniste susţinea o crimă a naziştilor. Chiar şi în Polonia are periculos să susţii adevărul. Abia în 1992, Rusia a recunoscut faptele şi şi-a cerut oficial scuze cu jumătate de gură.

Biserica Sf. Duh a fost înălţată la începutul sec. 18, ca biserică a unei mânăstiri fondată de ordinul paulinilor. Aceşti călugări au administrat şi un spital. În timpul ocupaţiei napoleoniene, mânăstirea a fost dezafectată şi folosită drept cazarmă. După plecarea francezilor, lăcaşul a fost redeschis. Însă, la scurtă vreme, noua administraţie rusească i-a forţat pe paulini să se stabilească la mânăstirea Jasna Gora, aducând în locul lor călugări germani din ordinul Sf. Benno. În 1944, biserica a fost incendiată. După război, cardinalul primat al Poloniei a returnat-o călugărilor paulini, iar aceştia au restaurat-o în forma ei iniţială.

Biserica Sf. Ana este, în prezent, cea mai veche clădire din Varşovia. A fost ridicată prin sec. 15 de către ducesa Mazoviei, Ana Fiodorowna, pentru o mânăstire încredinţată călugărilor franciscani. De-a lungul timpului a suferit mai multe modificări, fiind avariată serios de trupele sudeze şi germane în sec. 17. Înfăţişarea actuală datează din anul 1788, când faţada i-a fost din nou modificată, pentru a corespunde cu stilul neoclasic, la mare vogă în epocă. Interiorul este splendid ornamentat în stil baroc târziu. În mod ciudat este singura clădire din oraşul vechi (de fapt, este situată chiar în coasta palatului regal), care nu a suferit prea multe pagube. Acoperişul a fost uşor avariat într-un raid aerian german în 1939. Reparat, a fost din nou distrus de soldaţii germani în 1944. Nu a fost însă aruncată în aer, ca restul oraşului vechi, fiind uşor de refăcut după război. În biserică se desfăşoară frecvent diferite manifestări artistice. Noi am participat la un concert de muzică barocă interpretată la orga bisericii (10 zloţi).

Noaptea, într-un părculeţ pe esplanada Vistulei, o aruncătură de băţ mai la stânga faţă de palatul regal, are loc un spectacol de tip fântână multi media. Noi ţinem degeaba fântânile alea de la Unirii.