Liubliana (I)

Este capitala Sloveniei (Ljubljana - pe numele oficial sloven) şi cel mai mare oraş al ţării. Este situat în jumătatea vestică a Sloveniei, pe râul Liublianiţa (Ljubljanica). Are aproximativ 280.000 de locuitori (cam 540.000 cu zona metropolitană - ceva mai mult de un sfert din populaţia totală a ţării).

În perioada protoistoriei, o serie de populaţii, precum tracii sau ilirii, sunt documentate arheologic în regiune, dar o aşezare stabilă nu s-a descoperit.

În schimb, prin anul 50 î.Cr., romanii au întemeiat aici o aşezare fortificată, intitulată Colonia Iulia Aemona (ceea ce ar indica întemeierea sa - ori acordarea statutului de colonie - de către Iuliu Cezar). Locuitorii săi erau, în marea lor majoritate, meşteşugari şi negustori din Câmpia Padului. Pe cât se pare, Emona constituia cel mai estic oraş al Italiei (la vremea respectivă, provincia Italia era considerabil mai întinsă decât ţara contemporană, cuprinzând teritorii din Slovenia şi Croaţia).

Deşi un centru prosper şi liniştit (fiind situat departe de frontieră), Emona nu s-a dezvoltat în vreo metropolă. Se consideră că populaţia sa nu a depăşit 5-6000 de locuitori. La aceştia se adăuga un detaşament din Legiunea XV Apollinaris, care-şi avea castrul în marginea oraşului. Altfel, comandamentul legiunii se găsea la Carnuntum, capitala provinciei Pannonia Superior (azi în estul Austriei).

Pentru primele secole de existenţă ale oraşului nu există prea multe izvoare literare. Ce atenţie să atragă un orăşel cuminte şi prăfuit de provincie? Emona începe să fie vizibilă documentar de prin sec. 4-5, din păcate pentru localnici. Zic din păcate, pentru că istoria începe să se intereseze şi de emonezi, şi nu în cele mai rozalii detalii. Vorbim de perioada când imperiul este tot mai des călcat de populaţii migratoare. Vizigoţii campează în faţa oraşului în iarna 408/409 - nu-l cuceresc doar mulţumită banilor vărsaţi de cetăţeni. În 452 hunii lui Atilla îl distrug aproape în totalitate. Urmează aproape un secol de linişte, apoi, în 568, longobarzii îşi fac drum pe aici. În următoarele decenii aşezarea este vizitată, din nou, de avari, apoi de slavi. Deja în prima jumătate a sec. 7, Emona era un oraş mort, numai ruine. Populaţia, câtă mai rămăsese, a fugit spre vest şi a fondat un nou oraş pe malul Mării Adriatice - Aemonia (azi Novigrad, în Croaţia). Ştim acest lucru din documentele papale. În vechea Aemona exista, încă din sec. 3 d.Cr., un scaun episcopal. Acest episcopat a fost mutat la Novigrad în sec. 7.

Vreme de câteva secole, nu mai există nicio menţiune a vreunei aşezări acolo. Abia în 1161 este pomenit un castel al Liublianei - "castrum Leibach". Noua aşezare făcea parte din Sfântul Imperiu Romano-German. În 1278 Rudolf I de Habsburg a cucerit zona de la regele Ottokar II al Boemiei. Slovenia a rămas un apanaj al Casei de Habsburg până în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial şi prăbuşirea Austro-Ungariei.

Între 1809-1813, Napoleon a cucerit de la austrieci Slovenia şi o parte a Croaţiei, teritorii redenumite de el Provinciile Illyrice, şi a stabilit capitala noii sale cuceriri la Liubliana. După plecarea sa cu coada între picioare din Rusia, Austria şi-a recuperat teritoriile pierdute.

În 1895 Liubliana a fost lovită de un cutremur ce a distrus aproape un sfert din oraş; din fericire pierderile umane nu au fost prea serioase.

În 1918 Slovenia a devenit parte a Regatului Sârbo-Croato-Sloven (redenumit ulterior Iugoslavia). În 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, întreaga regiune a fost anexată de Italia fascistă. După 1945, Liubliana a redevenit capitala Sloveniei, pe atunci una dintre cele şase republici federale ale statului iugoslav. Slovenia a devenit independentă în 1991.

Fapt interesant: În toată perioada dintre sec. 12 şi 1918, oraşul a fost cunoscut sub numele lui german (evident) - Laibach / Leibach. Doar în unele documente în limba italiană mai apare şi ca Lubiana. Foarte probabil, aceste acte foloseau numele dat oraşului de localnicii sloveni - nume ce conţine termenul "liub" / "liubo", care în limbile slave înseamnă a plăcea / a iubi.

Primăria şi Fântâna Robba. Primăria (cea cu turnuleţ) a fost construită în 1484 în stil gotic. Între 1711-1719 a fost restaurată în stil baroc veneţian. Fântâna a fost realizată în 1751 de către Francesco Robba, artist veneţian de origine, unul dintre marii sculptori ai barocului târziu, dar care a lucrat numai în Europa Centrală şi de Sud-Est. În faţa primăriei este doar o copie - originalul se găseşte la muzeul de artă.

Podul cu dragoni - ridicat în 1901, în stil secession vienez.

Podul triplu - 1842.

Castelul ce domină Liubliana a fost construit, într-o primă fază, prin sec. 12, sub forma unui val de pământ cu o palisadă de lemn. După 1400, vechile fortificaţii au fost demolate şi înlocuite cu un zid de piatră, încununat cu mai multe turnuri. Scopul castelului era respingerea unor eventuale razii turceşti. Şalvaragii nu ajuns niciodată prin împrejurimi, deci zidurile sale nu au avut prilejul să-şi demonstreze capacităţile. În sec. 17-18, castelul a devenit arsenal. Sub administraţia franceză a fost transformat în cazarmă. După revenirea autorităţilor austriece, castelul a primit rolul infamant de închisoare (până la cutremurul din 1895). O vreme a fost părăsit, apoi, după 1945, regimul comunist l-a transformat, din nou, în închisoare ("democraţia populară" avea nevoie de tot mai multe spaţii de depozitare a "inamicilor poporului"). Astăzi este muzeu.