cautatorul: Padova (III)

Catedrala din Padova poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi are o lungă istorie, fiind al treilea edificiu ridicat în acelaşi loc.

Prima basilică a fost construită, zice legenda, în urma edictului de toleranţă al împăratului Constantin cel Mare din anul 313. Respectiva construcţie (al cărei hram iniţial a fost Sf. Iustina) a fost renovată, în mai multe rânduri, din cauza stricăciunilor provocate de cutremure, incendii şi invazii (602, 620, 899, 1075). În 1117 un nou cutremur a pus-o la pământ definitiv.

Imediat s-a luat decizia construirii unei noi catedrale. Lucrările au fost definitivate în 1180, an în care noua catedrală a fost consacrată. Lăcaşul respecta stilul romanic din nordul Italiei. Campanila a fost adăugată în 1227.

La începutul sec. 16, episcopul Pietro Barozzi a decis demolarea vechii catedrale şi construirea uneia, mai impunătoare şi care să corespundă noii sensibilităţi artistice a Renaşterii (poate şi ceva invidie faţă de dimensiunile şi importanţa basilicii Sf. Anton din cealaltă parte a oraşului să-l fi motivat pe sfinţia sa). Lucrările au demarat în 1522 sub îndrumarea arhitectului Andrea da Valle, deşi se vorbeşte că Michelangelo şi Iacob Sansovino au avut şi ei unele intervenţii în proiectul final. Lucrul la catedrală a mers cu sincope. Prezbiteriul (sau corul) a fost finalizat în 1582, transeptul prin 1693, iar nava - definitivată după 1720 (iar faţada niciodată). Noua catedrală a fost sfinţită în 1754. Cupola, de formă octogonală, a fost şi ea construită după 1756. Basilica a fost construită în formă de cruce romană (cu braţele inegale) şi are trei nave. Decoraţia interioară, atâta câtă este, datează din sec. 17-18, fiind opera unor artişti locali, reprezentanţi ai Barocului.

Fereastra rotundă superioară este rezultatul impactului unui obuz austriac în 1917. În loc să se astupe gaura, s-a preferat să i se dea un aspect artistic. Construcţia de lângă catedrală este baptisteriul.

Baptisteriul este dedicat Sf. Ioan Botezătorul. A fost construit în sec. 12, cel mai probabil peste ruinele unui baptisteriu din sec. 6. Între 1370-1379 baptisteriul a fost restaurat de lordul Padovei, Francesco I da Carrara, care l-a dorit transformat în capelă familială. Sarcofagul său şi al soţiei au fost distruse de soldaţii veneţieni, după ocuparea oraşului în 1409. Frescele au fost pictate între 1375-1376 de către Giusto de' Menabuoi, pictor florentin, adept al stilului lui Giotto şi premergător al Renaşterii. Frescele constituie singura lucrare a lui Giusto de' Menabuoi, care s-a păstrat integral, fiind considerate opera sa de căpătâi.

Intrarea costă 3 euro şi nu este permisă fotografierea. Dar am reuşit să fur câteva cadre.

Biserica Santa Maria dei Servi a fost construită între 1372-1390 de către Fina Buzzaccarini, soţia mai sus pomenitului Francesco I. Tot de atunci datează şi campanila. Biserica a fost ridicată în stil gotic târziu, însă la începutul sec. 16 interiorul a fost refăcut în stil renascentist, iar la exterior s-a adăugat un portic. Lăcaşul a fost resfinţit în 1511, când a şi fost transformat în mânăstire a ordinului "Servilor Mariei". În 1807 călugării au fost alungaţi, iar mânăstirea, intrată în posesia statului italian, transformată în biserică parohială. Din 2014 ordinul a fost reinstituit. Decoraţia interioară cuprinde opere din perioada Reanşterii şi Barocului (sec. 15-18).

Altarul Adoratei - 1710.

Coborârea de pe cruce - Jacopo da Montagnana, a doua jumătate a sec. 15.

Mânăstirea Sf. Iustina a luat fiinţă în sec. 10, ca o comunitate monastică benedictină (ordinul benedictin a fost întemeiat în sec. 6 de Sf. Benedict de Nursia), în jurul unei basilici mai vechi, datând din sec. 6.

Biserica a fost construită în anul 520, pentru a adăposti mormântul Sf. Iustina (martirizată în 304) şi a altor sfinţi martiri locali. În timp, lângă biserică s-au aciuat călugări ce serveau tot mai numeroşii pelerini veniţi să se roage la Basilica Sf. Anton. Pentru a normaliza situaţia călugărilor, în 971 Sf. Iustina a fost transformată în mânăstire.

În 1110 mânăstirea a fost jefuită şi arsă de trupele împăratului german Henriv V (ca pedeapsă pentru călugări, care-l susţineau pe papă). Repede refăcută, mânăstirea este din nou distrusă de cutremurul din 1117.

Lucrările de reconstrucţie au durat mai mult de un secol, fiind executate mai întâi în stil romanic, apoi gotic, pentru a sfârşi prin a adopta acelaşi stil ecclectic veneţiano-bizantin cu multe cupole (8 adică) ce caracterizează şi Sf. Anton.

Cât lăcaşul a fost în şantier, locaţia a fost excavată cu râvnă, descoperindu-se mormintele Sf. Iustina (pierdut încă din sec. 8) şi a altor numeroşi martiri locali, precum şi ceea ce s-a pretins a fi mormântul Sf. Luca Evanghelistul (mort de fapt în Grecia).

În sec. 16-17 biserica mânăstirii a fost refăcută parţial în stil renascentist - în special la interior (arhitectul principal a fost acelaşi Andrea da Valle, care a lucrat şi la catedrală) şi extinsă semnificativ. Cu o lungime de 118,5 metri şi o lăţime de 85 metri (în zona transeptului), este a şaptea biserică ca mărime din Italia. Decoraţia interioară a fost realizată în sec. 16-18 în stil renascentist şi baroc, între artiştii prezenţi aici regăsindu-se Paolo Veronese, Luca Giordano sau Sebastiano Ricci.