cautatorul: Macedonia (III)

Ohrid este un oraş în partea de su-est a ţării, către graniţa cu Albania, întins pe malul lacului cu acelaşi nume. Zona se găseşte pe lista monumentelor UNESCO, fiind una din puţinele din lume, care este înscrisă în dublă capacitate: atât pentru importanţa cultural-istorică, dar şi ca rezervaţie naturală.

Lacul separă Macedonia de Albania şi este unul dintre cele mai vechi şi adânci lacuri europene. Este populat de numeroase specii animale şi vegetale, dintre care peste 200 se găsesc doar aici.

Oraşul, numit în antichitate Lychnis ori Lychnidus (tradus aproximativ prin "loc luminos" sau "oraşul de lumină / luminat"), a fost fondat de tribul iliric al encheleilor. Zona a fost cucerită de Filip II, regele Macedoniei, prin sec. 4 î.Hr. În sec. 2 î.Hr. romanii i-au înlocuit pe macedoneni. Deşi Lychnidus se găsea pe Via Egnatia, una dintre cele mai importante căi de comunicaţie romane, oraşul nu s-a bucurat de prea multă atenţie. Peisajul muntos nu permitea dezvoltarea agriculturii (cu excepţia păstoritului), iar verile scurte şi iernile aspre nu prea atrăgeau îndemnau pe puternicii zilei să-şi clădească aici vile de vacanţă. Oricum, Ohridul era îndeajuns de însemnat, încât să devină scaun episcopal.

În ciuda asediilor ostrogoţilor şi avarilor din sec. 5-6, se pare că distrugerile nu au fost totale. Chiar şi după ce slavii se stabilesc aici, prin sec. 6-7, a continuat să existe o locuire destul de intensă. Asta şi datorită faptului că devenise un important focar monastic. La sfârşitul sec. 10 şi începutul sec. 11, Ohrid a fost capitala primului Imperiu Bulgar şi, totodată, sediul Patriarhiei bulgare.

În secolele următoare, ca şi restul Macedoniei, oraşul a intrat în malaxorul conflictelor bizantino-bulgaro-sârbe, fiind cucerit, pierdut, apoi recucerit de fiecare dintre părţi. În calitatea lui de episcopat, apoi patriarhie, apoi arhiepiscopie, Ohrid a avut un rol cultural şi religios extrem de important, care s-a extins nu numai în Balcani, dar şi în Italia de Sud. Bisericile sale, construite de bizantini şi de bulgari (cândva a avut 365 de biserici mari şi mici, câte una pentru fiecare zi a anului), au fost în parte tolerate de otomani, după ce Baiazid I cucereşte regiunea în 1395. Cu populaţia a fost altă poveste. Supravieţuitorii nu au avut linişte decât câteva decenii. În 1466, sultanul Mahomed II a exilat la Constantinopol cea mai mare parte a clerului, aristocraţiei şi populaţiei de rând, sub suspiciunea că ar fi colaborat cu luptătorul antiotoman albanez Skanderbeg.

Timp de 3 secole, aşezarea a fost redusă la nivelul unui sătuc de pescari. Dar, începând cu anii 1700, Ohrid a devenit un important centru comercial. Populaţia s-a extins de la mai puţin de 1500 de locuitori la jumătatea sec. 17 la peste 12.000 la sfârşitul sec. 19. Dintre aceştia majoritatea era formată din creştini (macedoneni şi bulgari în special). După Primul Război Balcanic, oraşul este alipit Serbiei. În componenţa căreia (mă rog, a Iugoslaviei ulterior) rămâne până în 1991, când Macedonia şi-a proclamat independenţa.

Azi este un important centru turistic. Oraşul este bine întreţinut şi curat, oamenii sunt politicoşi (în stilul nostru balcanic, nu vest-european) şi primitori. Unităţi de cazare şi masă sunt multiple şi de calitate, peisajele foarte frumoase, posibilităţi de petrecere a timpului destule (plajă şi conexe, monumente, natură, cluburi - după gusturi). Preţurile sunt simţitor mai mari decât în restul ţării, dar tot mai mici decât cele de la noi.

Pensiunea în care ne-am cazat era niţel mai la sud de oraşul vechi, pe nişte costişe abrupte deasupra lacului.

Pentru cine nu a mai văzut până acum, aşa creşte kiwi.

Zidurile medievale s-au păstrat în bună măsură.

Biserica Sf. Clement şi Pantelimon se găseşte în inima oraşului vechi, chiar sub fortăreaţă. Lăcaşul iniţial a fost ridicat de Sf. Clement, unul dintre ucenicii Sf. Chiril şi Metodiu, la cererea ţarului bulgar Boris I (ulterior creştinat sub numele de Mihail). Tradiţia spune că aici ar fi definitivat Clement alfabetul chirilic, derivat din cel glagolitic inventat de Chiril. În sec. 15 turcii au transformat biserica în moschee. Pe la începutul sec. 16, autorităţile otomane s-au răzgândit şi au permis resfinţirea bisericii. După care, s-au răzgândit încă o dată. Biserica a fost parţial demolată şi înlocuită cu o nouă moschee. Care a rămas în picioare până în 2000, când a fost demolată pentru a reconstrui vechea basilică.
Biletul costă 100 dinari, adică sub 8 lei.

Teatrul din Ohrid a fost construit în jurul anului 200 î.Hr., deci înainte ca romanii să-şi facă apariţia, după model grecesc. Sigur, el a continuat să existe şi după aceea. Faţă de vechile piese de teatru greceşti, romanii l-au folosit şi pentru lupte de gladiatori. Din motive necunoscute a fost dezafectat prin sec. 5-6 şi îngropat. Azi se mai păstrează doar partea inferioară, care a fost descoperită accidental prin anii '80. Este în continuare utilizat în scopul său iniţial deoarece se bucură de o acustică excelentă.

Sf. Ioan din Kaneo este o bisericuţă cocoţată pe o faleză deasupra plajei Kaneo (care îşi ia numele de la un fost sătuc pescăresc). Este închinată Sf. Ioan de Patmos (cel cu Apocalipsa). A fost construită cel mai probabil cândva în sec. 13. După cucerirea oraşului de către otomani, lăcaşul a fost lăsat să se degradeze. A fost refăcută după 1850, apoi restaurată în 1964.

Biletul de intrare era 100 de dinari şi nu era permisă fotografierea la interior.

Biserica Sf. Sofia a fost construită - zic cronicarii - de ţarul bulgar Boris I, după creştinarea sa, deci prin sec. 9. A fost reconstruită şi lărgită în sec. 11, când devine sediul Patriarhiei bulgare. A suferit modificări în sec. 12 şi 14. La interior a fost decorată cu fresce pictate de artişti bizantini. În timpul stăpânirii turceşti a fost transformată în moschee, iar imaginile au fost acoperite cu var (din fericire doar atât). Azi s-au păstrat fresce realizate în sec. 9-10, 11 şi 14.

Biletul de intrare costă 100 de dinari.

Fortăreaţa lui Samuel se profilează pe o colină la marginea oraşului vechi. A fost construită de ţarul bulgar Samuel în sec. 10, pentru a-i servi drept curte şi reşedinţă oficială. A fost edificată peste ruinele unei vechi fortificaţii macedonene din sec. 4 î.Hr. Zidurile au fost refăcute după 2003.

Biletul de acces costă 180 de dinari.

Biserica Sfânta Născătoare de Dumnezeu Peribleptos (da, ăsta nume) a fost construită în 1295 de guvernatorul bizantin (la vremea respectivă, Ohrid reintrase în posesia imperiului) Sgouros, care se întâmpla să fie şi ginerele împăratului Andronic II Paleologul. După cucerirea otomană, biserica a suferit din lipsa fondurilor, iar o parte a picturilor interioare a fost afectată de infiltraţii.

Frescele au fost pictate de doi artişti din Tesalonic, Mihail şi Eutychios (se ştie pentru că ei îşi semnau lucrările), cei mai renumiţi în epocă şi utilizaţi, cu precădere în ctitoriile familiei imperiale ori a înalţilor demnitari. Azi puţine din frescele lor se mai păstrează, aceasta fiind una din cele doar patru biserici în care mai pot fi admirate. Datorită picturii celor doi biserica este considerată "Capela Sixtină a Macedoniei" de unii.

Biletul de intrare costă 100 de dinari.

Mânăstirea Sf. Naum a fost fondată în anul 905 (la acea dată Ohrid aparţinea Primului Imperiu Bugar) de însuşi sfântul titular, care este considerat unul din cei 7 apostoli ai creştinismului în statul bulgar. Naum a fost stareţ al mânăstirii şi este înmormântat aici. Lăcaşul a fost unul din cele pe care administraţia otomană le-a îngăduit să existe.

Complexul monastic se întinde pe malul Lacului Ohrid, la câteva sute de metri de graniţa cu Albania. De altfel, între 1912-1925 a şi aparţinut Albaniei. A intrat în componenţa Iugoslaviei, în urma unor aranjamente diplomatice şi unui schimb teritorial.

Biserica mânăstirii a fost refăcută prin sec. 16, schimbând planul lăcaşului, dar păstrând stilul arhitectonic bizantin şi o parte a zidurilor vechi. Această biserică a fost afectată, împreună cu alte clădiri, de un puternic incendiu în 1875. Lucrările de refacere au durat peste 20 de ani. Din păcate nimic nu a supravieţuit din decoraţia interioară de sec. 10, respectiv sec. 16. Doar iconostasul din anul 1711 şi câteva icoane ceva mai vechi trimit la vremurile de odinioară. Frescele ce împodobesc biserica actuală au fost realizate în 1806.

Complexul monastic este întins, dar o parte - deşi dincolo de zidurile din piatră - formează o zonă turistică dotată cu restaurante şi terase, magazine şi plajă. De asemenea, este un parc foarte frumos aranjat şi alte câteva mici capele ori troiţe. Mânăstirea este foarte căutată de turişti, care, cel mai probabil, îmbină distracţia cu spiritualul (conform vechii zicale: "Să te ai bine cu Dumnezeu, dar nici cu Dracul să nu te strici:").

Biletul de intrare în mânăstirea propriu-zisă costă 150 de dinari.