Palatul Capodimonte

Palatul Capodimonte a fost una din reședințele regilor napolitani. Palatul a fost clădit între 1738-1742 pe un deal la nord de Napoli (bine, azi este în oraș). Regele Carol VII avea nevoie de un refugiu mai răcoros pentru zilele toride de vară, care să-i servească și drept conac de vânătoare, dar să fie și îndeajuns de mare, ca să-i adăpostească vasta colecție de artă. Urmașul lui Carol VII, Ferdinand IV a construit o nouă aripă și a adăugat piese noi colecției de artă.

În 1799 Napoli a fost ocupat de trupele Franței revoluționare. Ferdinand IV a fugit în Anglia, luând cu el cele mai importante piese din colecția de artă (unele au și rămas la briți). Restul a fost jefuit de franțuzoi (o parte a colecției este și acum la Luvru, împreună cu alte lucrări sfeterisite de prin toată Italia). Între 1808-1815 palatul a redevenit proprietate regală, rigă fiind Joachim Murat, fost mareșal și practic interpus al lui Napoleon. Acesta a restaurat în mare parte palatul, reușind și să recupereze unele opere de artă „împrumutate” de Franța.

După repunerea pe tron a vechii dinastii de Bourbon, lucrările de extindere a palatului au continuat până în 1840. Deși reședință regală, partea din palat care adăpostea colecția de artă era deschisă pentru public.

În 1861 Regatul de Napoli a fost desființat, odată cu crearea statului italian național. Ocazie cu care complexul a intrat în posesia casei de Savoia, dinastia regală a Italiei. Capodimonte a rămas proprietate regală, deși regii de la Roma nu prea au călcat pe aici și, totodată, muzeu de artă. Noii stăpâni nu or fi vizitat prea des, dar au depus eforturi pentru îmbogățirea colecției.

Palatul a devenit strict muzeu, după ce Italia a fost proclamată republică, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

La etajele I și II este expusă colecția de artă. Majoritatea lucrărilor aparțin Renașterii (sec. 15-16) și Barocului (sec. 17-18), între ele numărându-se și operele unor maeștri de primă mână.

Tapiserii produse în Belgia între 1528-1531.

Porțelanuri de sec. 18-19.

Fecioara cu Pruncul și doi îngeri, Sandro Botticelli (cca. 1468-1469)

Fecioara cu Pruncul, Perugino (cca. 1500)

Portretul cardinalului Alessandro Farnese, Rafael Sanzio (cca. 1509-1511)

Portretul lui Filip II, regele Spaniei, Tizian Vecellio (cca. 1554)

Baia zeiței Diana, Francesco de Rosa (cca. 1645)

Moartea lui Seneca, Matthias Stomer (cca. 1638-1640)

Fecioara cu Rozariul, Luca Giordano (1657)

Polifem și Galateea, Luca Giordano (cca. 1674-1675)

Fostele apartamente regale au fost păstrate ca atare.

Palatul Regal din Napoli

Palatul Regal din Napoli a fost principala reședință a suveranilor Regatului napolitan. A fost construit într-o primă fază la începutul sec. 17, după un proiect al lui Domenico Fontana, unul din ultimii mari arhitecți ai Renașterii târzii. La vremea respectivă palatul era destinat viceregelui spaniol, sudul Italiei fiind posesiune a Spaniei. Devine un palat regal propriu-zis abia în sec. 18, când Regatul de Napoli devine un stat independent.

În sec. 18, deși regii napolitani preferau să-și petreacă timpul la palatul de la Caserta, eforturi și fonduri substanțiale au fost depuse pentru extinderea și decorarea sediului din capitală. Alte eforturi în acest sens au fost depuse de Joachim Murat, fost mareșal francez, care a devenit rege al Neapolelui între 1808-1815, sub tutela lui Napoleon. Cu această ocazie, elementele ornamentale interioare renascentiste și baroce au fost înlocuite cu modele neoclasice, la mare vogă în epocă. Din păcate, un incendiu în anul 1837 a deteriorat numeroase săli. Lucrări de restaurare și redecorare au avut loc între 1838-1858.

Edificiul a continuat să fie o reședință regală până la desființarea Regatului napolitan în 1861, odată cu crearea statului italian național. Câteva decenii palatul a rămas nelocuit, deși nu a fost lăsat în părăsire. Din 1922 a adăpostit Biblioteca Națională din Napoli. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost avariat de bombardamentele aliate. Alte distrugeri au fost provocate de trupeții yankey din trupele de ocupație, care au transformat palatul în local de distracții (restaurante, cluburi de noapte, cinematograf). Noi campanii de restaurare au început în anii '50 și continuă și în prezent.

Teatrul regal.

Capela regală.