Milano (4)

Basilica Sant'Eustorgio a fost înălţată în sec. 4, devenind repede unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Italia, aici presupunându-se că s-ar afla mormintele celor Trei Magi. Hramul basilicii vine de la sfântul omonim şi episcop al oraşului la vremea respectivă. Lui i se atribuie aducerea osemintelor magilor de la Constantinopol.

Prin sec. 11 biserica a fost refăcută în stil romanic. Acest edificiu, însă, nu a avut zile prea multe. Către sfârşitul sec. următor, împăratul german Frederic I Barbarossa căuta de zor să-şi impună autoritatea asupra oraşelor lombarde. Deşi încoronat la Roma, de aproape două decenii, lombarzii refuzau să-şi plece genunchiul (şi, cel mai grav, să-şi dezlege baierile pungii), susţinând în schimb cu încăpăţânare o idee absolut scandaloasă pentru epocă - independenţa şi autoguvernarea oraşelor lor. Cum Milano era cel mai mare şi mai prosper, se erijase în liderul Ligii Lombarde. Iar cezarul a avut grijă să-i scoată pe nas înfumurarea. Una din acţiunile imperiale, după oraşul a terminat de ars bunînţeles, a fost să mute presupusele oseminte ale magilor la Koln. Abia pe la începutul anilor 1900, s-a milostivit Kaiserul şi a trimis câteva oscioare înapoi. De restul s-au îngrijit piloţii yankei în 1944, când au transformat Koln în platou pentru turnarea filmelor cu peisaje post apocaliptice.

După plecarea lingătorilor de bere, biserica a devenit centrul unei mânăstiri dominicane. Dominicanii, tocmai primiseră adeverinţa de funcţionare de la papa Honorius III şi erau dornici de a se pune pe predicat. Sfinţiile lor au demarat construirea din ruine a unui lăcaş mai mare şi mai aproape de ceea ce considerau fraţii că s-ar potrivi cu importanţa ordinului lor. Noua biserică a fost ridicată în stil gotic. Pe de altă parte, fain este ca pofhala să fie dublată şi de posibilităţi pecuniare. Cum acestea n-au fost mereu la înălţimea cerinţelor, lucrul la biserică s-a lungit până pe la jumătatea sec. 16. Ba, faţada actuală a fost realizată doar prin sec. 19.

Elementele decorative interioare datează, în general, din sec. 14-16 (câteva retuşuri au avut loc şi în sec. 18), acoperind ceea ce italienii numesc trecento (perioada prerenascentistă a anilor 1300), apoi Renaşterea şi manierismul.
Am mai fost la Milano în 2013 şi 2014, dar, în ambele ocazii, nu am reuşit să vizitez biserica - o dată era slujbă, a doua oară era pus şi simplu închisă.

Capela Brivio a fost construită în 1484 de familia Brivio, oameni de afaceri şi magistraţi prosperi.

Capela Torelli - construită de o altă familie din marea burghezie locală (Torelli) între 1422-1439.

Monumentul funerar al lui Pietro Torelli a fost realizat de Jacopino da Tradate, cel mai important sculptor lombard din sec. 15.

Frescele au fost realizate în sec. 16.

Altarul San Domenico - sec. 18.

Capela Rozariului.

Pe coloane sunt păstrate fragmente din frescele de sec. 13.

Capela San Vicenzo Ferrer - realizată şi decorată la sfârşitul anilor 1500 de Carlo Urbino, pictor lombard manierist.

Capela Torriani a fost edificată de o altă familie importantă lombardă în sec. 15. Plafonul a fost pictat în 1440 de Michellino da Besozzo, unul dintre cei mai importanţi ai goticului internaţional în Italia.

Capela Visconti a fost construită în 1297 de Matteo Visconti, vicar imperial şi căpitan al poporului (conducătorul cetăţii, ce mai); dinastia Visconti va conduce Milano până spre sfârşitul sec. 15.

Fresca plafonului capelei este atribuită lui Giotto, iar cea de pe pereţi unui pictor "giotesc" (imitator al maestrului) din sec. 14. Cei mai probabili candidaţi sunt Giusto de Menabuoi sau Giovanni da Milano.

Crucifixul din faţa marelui altar este opera unui pictor veneţian anonim de la sfârşitul sec. 13.

Capela Magilor cu sarcofagul ce conţinea presupusele lor moaşte.

În cripta de sub altarul principal s-a descoperit absida unei biserici paleocreştine (probabil edificiul din sec. 4). Tot aici a fost construită Capela îngerilor. Frescele sunt opera lui Carlo Urbino (1575).

Capela Portinari a fost construită între 1462-1468 de către Pigellp Portinari, directorul filialei milaneze a Băncii Medici. Arhitectul capelei pare a fi Michelozzo Michelozzi, unul dintre cei mai mari arhitecţi ai Renaşterii italiene. Frescele îi aparţin lui Vicenzo Foppa - unul dintre maeştrii renascentişti lombarzi.

În capelă se găseşte monumentul funerar ce adăposteşte moaştele Sf. Petru Martirul (sau de Verona) - predicator dominican şi inchizitor, asasinat de catari (sectă eretică dualistă) în 1252. Monumentul este sculptat în marmură de Giovanni di Balduccio în 1339. Iniţial se găsea într-o latură a transeptului, fiind mutat în Capela Portinari în 1736.

Am lăsat la urmă Pinacoteca di Brera. Este a doua cea mai mare galerie de pictură din nordul Italiei (după Galeria dell'Accademia din Venezia). Am mai fost aici, cu ocazia vizitelor precedente la Milano. Dar, la vremea respectivă, nu era permisă fotografierea în interior. Acum am prins un fel de jubileu al muzeului. Şi nu numai că am putut manevra aparatul foto după voie, dar şi accesul era permis până la ora 9 seara. Sigur,  tariful a crescut şi el de la 8 euro în 2013 la 12 euro în dec. 2015.

Aşadar urmează multă pictură. Care nu-mi împărtăşeşti entuziasmul pentru culoare, ieşi din articol acum.

Fresce de Bramante.

Fresce realizate de Bernardino Luini, cel mai important elev milanez al lui Leonardo da Vinci.

După un mic preambul, se începe cu maeştrii din Trecento şi cei ai goticului internaţional.

Fresce realizate de Giovanni da Milano, sec. 14.

Fecioara cu Pruncul şi sfinţi - Lorenzo Veneziano, 1372.

Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Laurenţiu - Spinello Aretino, a doua jumătate a sec. 14.

Crist judecător, Giovanni da Milano, 1369.

Fecioara cu Pruncul  - Ambrogio Lorenzetti, prima jumătate a sec. 14.

Încoronarea Fecioarei - Andrea di Bartolo, 1410.

Încoronarea Fecioarei - Nicolo di Pietro, prima jumătate a sec. 15.

Încoronarea Fecioarei - Gentile da Fabriano, prima jumătate a sec. 15.

Urmează pictorii Renaşterii şi Manierismului.

Înfăţişarea Feciorei la Templu - Vittore Carpaccio, sfârşitul sec. 15.

Sf. Orsola - Giovanni Martini da Udine, sfârşitul sec. 15.

Fecioara cu Pruncul  - Giovanni Bellini, sfârşitul sec. 15.

Coborârea de pe cruce - Giovanni Bellini, sfârşitul sec. 15.

Fecioara cu Pruncul şi heruvimi - Andrea Mantegna, a doua jumătate a sec. 15.

Sf. Petru pe tron cu Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Paul - Cima da Conegliano, a doua jumătate a sec. 15.

Cristos jelit - Andrea Mantegna, c. 1480.

Crucificarea - Michele da Verona, 1501.

Sf. Petru Martirul - Cima da Conegliano,  1504.

Sf. Marcu predicând în Alexandria - Gentile Bellini şi Giovanni Bellini, 1507.

Fecioara cu Pruncul pe tron - Marcello Frogolino, prima jumătate a sec. 16.

Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Rocco şi Sf. Sebastian - Iacopo Palma cel Bătrân, 1520.

Fecioara cu Pruncul - Bartolomeo Montagna, 1499.

Pieta - Lorenzo Lotto, 1545.

Sf. Girolamo - Tizian, 1555.

Cina cea de taină - Paolo Veronese, 1581.

Descoperirea corpului Sf. Marcu - Tintoretto, 1594.

Cină în casa lui Simon - Paolo Veronese, 1588.

Schimbarea la faţă - Pordenone, 1599.

Înălţarea Fecioarei - Moroni, 1574.

Găsirea lui Moise - Bonifacio Veronese, 1558.

Cei trei Arhangheli - Marco d'Oggiono, prima jumătate a sec. 16.

Înălţarea Fecioarei - Bergognone, prima jumătate a sec. 16.

Fecioara cu Pruncul pe tron, cu sfinţi şi familia Sforza donatori - anonim lombard, începutul sec. 16.

Poliptic - Gaudenzio Ferrari, 1545.

Capela San Giuseppe din biserica Santa Maria della Pace - fresce de Bernardino Luini, prima jumătate a sec. 16.

Vânzătoarea de fructe - Vicenzo Campi, 1578.

Fecioara cu Pruncul şi sfinţi - Andrea Solario, 1495.

Prezentarea lui Isus la templu - Vicenzo Foppa, 1470.

Fecioara cu Pruncul şi doi îngeri muzicanţi - Bernardino Zenale, 1502.

Madonna cu trandafiri - Bernardino Luini, 1510.

Cristos batjocorit - Il Sodoma, prima jumătate a sec. 16.

Botezul lui Isus - Calisto Piazza, prima jumătate a sec. 16.

Fecioara cu Pruncul şi sfinţi (Polipticul Monterubbiano) - Pietro Alemano, 1475-1480.

Adoraţia Magilor - Lorenzo Costa cel Bătrân, 1499.

Polipticul lui Gualdo Tadino - Giovanni Angelo d'Antonio da Bolognola, a doua jumătate a sec. 15.

Polipticul Cagli - Niccolo di Liberatore, 1465.

Fecioara cu Pruncul şi sfinţi - Carlo Crivelli, 1482.

Coborârea de pe cruce (sus) şi Încoronarea Fecioarei (jos) - Carlo Crivelli, 1494.

Madonna del latte - Luca Signoreli, c. 1480.

Biciuirea lui Isus - Luca Signoreli, c. 1480.

Fecioara cu Prunucul şi sfinţi - Niccolo Rodinelli, 1502.

Fecioara cu Prunucul şi sfinţi - Marco Palmezzano, 1493.

Coborârea de pe cruce - Il Garofalo, 1527.

Sf. Sebastian - Dosso Dossi, 1526.

Fecioara cu Pruncul, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Francisc de Assisi - Bernardino Zaganelli, 1504.

Adoraţia Magilor - Correggio, 1517.

Fecioara cu Pruncul, sfinţi şi Federico de Montefeltro, duce de Udine, donator - Piero della Francesca, 1472.

Căsătoria Fecioarei - Rafael, 1504.

Cristos înlănţuit - Bramante, 1480-1490.

Portretul dogelui Andrea Doria în chip de Neptun - Il Bronzino, 1530.

Martiriul Sf. Vidal - Federico Barocci, 1583.

Şi se trece la marii pictori ai Barocului.

Sf. Petru şi Sf. Paul - Guido Reni, prima jumătate a sec. 17.

Abraham o alungă pe Agar - Guercino, prima jumătate a sec. 17.

Isus şi samariteanca - Annibale Carracci, 1594.

Fecioara cu Pruncul - Orazio Gentileschi, începutul sec. 17.

Preacurata - Bernardo Cavallino, 1650.

Cina cea de taină - Daniele Crespi, 1624.

Fecioara cu Pruncul şi Sf. Anton de Padova - van Dyck, 1630.

Fecioara cu Pruncul şi sfinţi - Pietro da Cortona, 1629.

Cina cea de taină - Rubens, prima jumătate a sec. 17.

Sf. Francisc - El Greco, sfârşitul sec. 16.

Madonna del Carmelo - Giovanni Battista Tiepolo, 1761.

Ispitele Sf. Anton - Giovanni Battista Tiepolo, 1725.

Micul cărăuş - Gioacomo Ceruti (unul din puţinii care şi-au îndreptat atenţia şi către cei săraci), 1736.

Cărăuş odihnindu-se - Gioacomo Ceruti, sec. 18.

Vedere spre San Marco - Canaletto, 1730.

Canal Grande - Canaletto, 1730.

Canal Grande - Francesco Guardi, 1754.

Canal Grande - Francesco Guardi, 1765.

Betşeba la baie - Francesco Hayez, 1843. Din păcate, cea mai cunoscută lucrare a lui, Sărutul, era împrumutată altui muzeu.

Presentiment trist - Gerolamo Induno, 1862.

După amiaza devreme - Silvestro Lega, 1868.

Restul lucrărilor de sec. 19 nu m-a atras cine ştie ce, se făcuse şi cam târziu. Cât despre "arta" contemporană..., mai bine lasă.