Domul din Milano poartă hramul Sf. Maria a Nativităţii. Construcţia lui a durat peste 500 de ani - început în 1386, finalizat în 1965. În ciuda perioadei imense necesară completării catedralei, stilul gotic flamboiant (adică foarte ornamentat) a fost urmat până la sfârşit. Arhitectural vorbind nu există elemente renascentiste sau baroce (acestea se regăsesc, însă, în plan decorativ). Ridicarea domului a durat atât de mult şi din cauza dimensiunilor sale. Milanezii au dorit o biserică pentru care termenul de "monumental" să fie un diminutiv. Şi au reuşit. Ca dimensiuni, domul din Milano este a cincea construcţie religioasă creştină din lume şi prima din Italia. Nu am pus la socoteală şi San Pietro, care este în Vatican, nu pe teritoriu italian.
Am mai postat un articol despre dom, dar, la vremea respectivă, din cauza luminozităţii proaste, aveam doar nişte poze neclare. În afară de faptul că au dat drumul la becuri, am găsit şi alte schimbări. Bilet de intrare, de exemplu (doar 2 euro, e adevărat). Deasemenea, cetăţeni în uniformă, dotaţi cu mitralieră şi alte marafeturi belicoase ne-au căutat în bagaje - la Milano era avertizare de pericol terorist (ca şi când, dacă eram vreun descreierat criminal, trebuia neapărat să intru în catedrală, nu mă puteam detona între cei 5.000 de oameni ce umpleau piaţa din faţă).
Monumentul funerar al lui Marco Carelli (1394).
Monumentul funerar al lui (Gian Giacomo Medici, zis) Il Medeghino, sec. 16.
Altarul San Carlo - sec. 16.
Capela San Giovanni Buono - sec. 16.
Santa Maria dei Miracoli presso San Celso este, de fapt, un complex religios format dintr-o basilică - Santa Maria dei Miracoli - şi un sanctuar (o biserică mai mică, pentru corectitudine) - San Celso. În ciuda hramurilor, moaştele zisului sfânt (ceva martir roman din sec. 4) sunt expuse în biserica cea mare.
Santa Maria dei Miracoli a fost ridicată între 1493-1502, pentru a adăposti o icoană făcătoare de minuni a Fecioarei (de unde şi numele). După 1550 i-au fost adăugate o faţadă monumentală şi un portic, ambele în stil manierist. La interior este, deasemenea, împodobită cu fresce şi sculpturi realizate de artişti ai curentului manierist din sec. 16, între care Paris Bordone, Callisto Piazza, Antonio Campi, Bergognone şi Giovan Battista Crespi (zis Il Cerano).
Sanctuarul a fost construit în sec. 4, pentru a adăposti trupul Sf. Celsus. Edificiul a ars pe la anii 900 şi ceva (data nu este sigură) şi a fost refăcut în sec. 11 în stil romanic. Faţada actuală datează din sec. 19, când au avut loc lucrări de refacere a sanctuarului. De-a lungul timpului, schimbări au fost aduse şi la nava principală. Doar campanila este neschimbată din anii 1100. Din păcate, San Celso nu era, în acel moment, deschis publicului. Nici basilica nu s-a putut vizita prea mult, tocmai începea slujba.
Sant'Eufemia a fost construită, într-o primă fază, în jurul anului 472, de episcopul Senator (da, aşa se numea sfinţiia sa) de Milano. Actuala înfăţişare datează din sec. 15. Mai puţin faţada, care a fost refăcută în sec. 19. Acelaşi sec. 19 şi-a băgat coada şi în interiorul bisericii, unde a adăugat elemente arhitecturale şi decorative în stil neogotic celor renascentiste şi baroce deja existente. Când am vizitat-o, însă, era deja cam întuneric (marele neajuns al excursiilor de toamnă-iarnă este ziua scurtă) şi cele mai multe dintre luminile interioare stinse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu