vineri, 18 decembrie 2020

Berna (I)

Este un oraș situat în partea de vest a Elveției, în Platoul Helvetic și are ceva peste 140.000 de locuitori (majoritatea vorbitori ai unui dialect germanic), ceea ce-l face al cincilea oraș ca populație al țării.

Orașul a fost fondat în anul 1191 de către ducele german Berchtold V von Zahringen în locul unde râul Aare formează o buclă de 180 de grade, delimitând o fâșie de teren asemănătoare unei peninsule. Astfel, noul oraș avea o excelentă poziție strategică, fiind apărat de râu pe trei laturi. Legenda spune că aici ducele, cu ocazia unei vânători, ar fi ucis un urs (Bär în limba germană) - de unde și numere orașului.

În 1218 ducele întemeietor a murit fără urmași, iar Berna a devenit un oraș imperial liber. Fiind situat la intersecția unor importante drumuri comerciale și de pelerinaj, Berna a crescut repede din punct de vedere financiar. Cu o bună parte a banilor acumulați, bernezii au angajat armate de mercenari și, încet-încet, au anexat o serie de teritorii din jur. În sec. 14 Berna a fost unul din cantoanele care au aderat la Vechea Confederație Helvetică, devenind practic independent față de puterea imperială germană. În perioada următoare, Berna a continuat acțiunile de cucerire a unor teritorii, combinând agresiunea militară, crearea de alianțe economice, cumpărarea ori puterea de convingere. Multe orașe mici și sate au preferat să adere, pentru a câștiga și ele privilegiile politice și avantajele economice ce veneau la pachet cu statutul de teritoriu imperial liber. La începutul anilor 1500 era cel mai mare și mai puternic oraș-stat elvețian.

În 1528 cetățenii au adoptat Reforma religioasă, ceea ce i-a legat mai puternic de alte cantoane protestante, precum Zurich și Basel, dar i-a pus în opoziție cu cantoanele rămase fidele catolicismului, conduse de Lucerna. Între cele două tabere au izbucnit mai multe conflicte, câștigate într-o primă fază de catolici.

În 1648, prin Pacea din Westfalia ce punea capăt Războiului de 30 de ani, toate cantoanele elvețiene și-au dobândit independența deplină față de Imperiul German. În perioada următoare au izbucnit noi conflicte între cantoanele protestante și cele catolice, câștigate de data aceasta de tabăra reformată. La începutul sec. 18 Lucerna pierdea locul de cel mai important oraș al Confederației în favoarea Bernei. Care a reușit să păstreze această poziție și după întemeierea statului național modern în 1848, până în zilele noastre. Azi Berna este "Orașul federal". Juridic vorbind Elveția nu are o capitală propriu-zisă, instituțiile federale fiind împărțite între orașele importante. Însă guvernul federal, parlamentul federal, președinția colectivă și ambasadele străine, toate își au sediul aici, făcând din Berna capitala de fapt a țării.

În 1983 partea medievală a orașului a fost înscrisă în lista monumentelor UNESCO.

Vedere aeriană a orașului vechi.






Berna este celebră și pentru fântânile publice create în sec. 16 și decorate cu sculpturi realizate de un artist Renașterii germane târzii - Hans Gieng și pictate multicolor. Aici - Fântâna Căpcăunului mâncător de copii.








Fântâna lui Moise.


Turnul cu ceas a fost construit între 1218-1220 pentru a consolida zidul de apărare. Pe măsură ce orașul s-a extins către vest și au fost ridicate alte centuri de fortificații, turnul a rămas fără rol militar. O vreme a servit drept închisoare. A fost parțial distrus de marele incendiu ce a afectat întregul oraș în 1405. A fost refăcut, apoi, în sec. 16, a fost dotat cu ceasul actual.


Fântâna soldatului.





Fântâna lui Samson.


Catedrala din Berna a fost construită în sec. 15-16. Fundația a fost așternută în 1421 în stil gotic german târziu. Lucrările au decurs destul de cătinuț. În 1573 construcția era finalizată în mare măsură, cu excepția etajelor superioare ale turlei. Acestea au fost completate abia în 1893. După adoptarea Reformei în 1528, majoritatea pieselor de artă religioasă, inclusiv altarul principal, au fost înlăturate (unele chiar distruse). În mod ciudat, stranele din lemn sculptate între 1522-1525, vitraliile corului, datate la jumătatea sec. 15, precum și sculpturile portalului principal au fost păstrate. La fel și sculpturile ce decorează pietrele de boltă ale tavanului.



















Casa în care a locuit Albert Einstein între 1902-1905.

Fântâna lui Ryffli. Acesta ar fi fost un erou care a adus victoria Bernei într-un război cu alte orașe din vestul Elveției în 1339.



Niciun comentariu: