Biserica Sf. Francisc a fost înălțată în a doua jumătate a sec. 13, în stil gotic. Atunci era centrul unei mânăstiri franciscane. În sec. 16, după adoptarea Reformei, mânăstirea a fost desființată.
Castelul Saint-Maire a fost construit între 1397-1430 pentru a servi drept palat episcopal. Azi este sediul Consiliului Cantonal Vaud.
Basilica Notre Dame du Valentin este catedrala catolică a orașului. A fost ridicată între 1832-1835, după ce cultul catolic a fost permis în oraș.
Palatul Rumine a fost construit între 1892-1902 peste ruinele unei fost mânăstiri dominicane distrusă în sec. 16 de protestanți. A fost ridicat cu banii donați orașului de către Gabriel de Rumine, un inginer, patron și explorator, fiul unui nobil rus, care a murit în București la vârsta de 30 de ani. Clădirea a adăpostește junele facultăți ale Univesității din Lausanne, precum și o serie de mici muzee de istorie naturală, istorie și antropologie. Intrarea este gratuită.
Fântâna Justiției (sec. 16) și Primăria (clădirea cu turn - construită în 1675).
Biserica Sf. Laurențiu a fost construită între 1716-1719.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu