Viscri este un sat aparținător comunei Bunești, jud. Brașov. Este situat pe o vale secundară, oarecum izolată, la oarecare distanță de drumul mare dintre Brașov și Sighișoara.
Inițial a fost o așezare secuiască, apoi, după stabilirea definitivă a secuilor mai către est (după 1120), aici s-au stabilit coloniști sași. Așezarea apare încă din ultima parte a sec. 12. Este menționată în documente în anul 1185. Ulterior, în 1231, este amintită iarăși, sub numele de Villa Alba. Sașii au numit-o în dialectul lor Weiskirich - Biserica Albă (o să vedem mai jos de ce). În Evul Mediu Viscri a fost o așezare rurală, ce se bucura de oarecare prosperitate - într-un document de la 1500 din 51 de gospodării, cât număra satul, sunt înscriși doar 2 săraci.
În 1990 satul era aproape definitiv părăsit de sași, iar mulți din cei ce nu emigraseră încă sub comuniști, au făcut-o acum. Locul lor a fost luat repede de români și mai ales de romi, în general o populație săracă. Din lipsă de fonduri și din lipsa educației, o bună parte a caselor au ajuns la stadiul de semi ruină. Lucrurile au început să se îndrepte după ce o organizație germană a lansat un program prin care femeile din sat tricotează diferite articole de îmbrăcăminte din lână naturală, care sunt duse și vândute în Germania (unele și în sat pentru turiști).
Un alt impuls a fost primit din partea Fundației Mihai Eminescu patronată de prințul Charles, care a renovat câteva case mai reprezentative, școala, a tras apă și canal și a coordonat alte câteva lucrări edilitare. De asemenea, s-a investit în cursuri de recalificare și în educarea pentru protejarea patrimoniului. Charles și-a cumpărat și el o casă, în care stă când vine în România și care, în lipsa lui, se poate închiria pe bani mulți. Altfel, sunt din ce în ce mai multe case de închiriat și pensiuni. Datorită reclamei făcute de regala figură, Viscri are tot mai mulți vizitatori. Noi am fost prin aprilie și erau ceva automobile și autocare, inclusiv cu turiști din Franța și Spania.
Apropos, în schimbul efortului și banilor investite aici, prințul a cerut (așa se zice) ca satul să-și păstreze aspectul rustic. Deci nu termopane, aere condiționate și alte marafeturi moderne la vedere și mai ales nu asfalt. Ulițele satului sunt din pământ, iar cea care duce la biserică este pavată cu piatră de râu.
Reședința princiară.
Biserica fortificată din Viscri a fost înălțată în sec. 13. Inițial, în sec. 12, acolo fusese construită o capelă romanică ceva mai mare. Lăcașului era opera secuilor. După sosirea coloniștilor sași, aceștia au construit pe baza acestei capele o biserică mai amplă. Acest proces a fost de durată, acoperind secolele 13-14. Biserica își capătă, în mare, aspectul actual undeva după 1350. Întrucât în secolele următoare nu au survenit lucrări majore de transformare a construcției, biserica de la Viscri este un din puținele edificii religioase în stil romanic păstrate în Ardeal.
Altfel, modificări au fost aduse în perioada următoare construcției până în sec. 18. Au fost tăiate noi ferestre, în stil gotic. Biserica a fost "militarizată": pereți mai groși și întăriți cu contraforți, mici ferestre de tragere, etc.
Încă din sec. 13, biserica a fost înconjurată cu un zid simplu, fără turnuri, din piatră de râu. La începutul anilor 1500, a fost demarată construirea unei noi centuri de fortificații. A apărut un nou zid, mai înalt și mai gros, ridicat din piatră fasonată, căruia i s-au adăugat două turnuri și două bastioane. În prima partea a sec. 17 a fost consolidată și partea de zid dintre vest, unde, dat fiind existența unei pante foarte abrupte, nu se pusese problema unei fortificații prea ample. Acum sunt construite două noi turnuri. În sec. 18 s-a început construirea unui al doilea zid, dar lucrările au fost oprite din lipsă de fonduri, ori, poate, din lipsa justificării strategice. În tot cazul, rezultatul este un zid de aproximativ un metru înălțime, care înconjoară doar o parte a complexului.
Biserica a fost restaurată în anii '70 și iarăși prin anii 2000. Este înscrisă pe lista monumentelor UNESCO.
În unele turnuri și în culoarul ce le unește a fost organizat un mic muzeu etnografic cu obiecte săsești tradiționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu