Sighișoara (I)

Este un oraș medieval construit pe un deal ce domină Valea Târnavei Mari, în județul Mureș. Zona a fost populată încă din cele mai vechi timpuri, în lunca râului și pe terasele din jur fiind descoperite de arheologi o serie de așezări și cimitire din neolitic, epoca bronzului, epoca fierului, epoca dacică, romană, post romană și a migrațiilor.

Însă Sighișoara propriu-zisă a fost întemeiată de către coloniștii germani aduși în Transilvania de regele maghiar Geza II, pentru a exploata și apăra părți ale voievodatului. Aceștia sunt cunoscuți sub numele generic de sași, derivat de la regiunea Saxoniei, deși doar o parte din noii veniți erau efectiv saxoni. Fondatorii Sighișoarei, de exemplu erau din Franconia (deci franconi). Locul de întemeiere al noii așezări a fost foarte bine ales pe o colină ce domina două importante căi de comunicație, una pe apă, alta pe uscat.

Un cronicar local din sec. 17 menționează ca an al întemeierii localității 1191. Aceasta era de mici dimensiuni și nefortificată. Așezarea inițială a fost rasă de mongoli în 1241. După retragerea mongolilor, apare o nouă așezare, de data aceasta fortificată cu un val de pământ și o palisadă de formă oarecum hexagonală, de unde și numele de Castrum Sex (șase) sub care este atestată în 1280. Ceva mai târziu apare denumirea germană Schespurch, pentru a se stabiliza la Schäßburg.

Poziția favorabilă pe căile comerciale ale Voievodatului Transilvaniei, a dus la o rapidă dezvoltare. În 1350 este ridicat un zid din piatră, ce urma aproximativ traseul actual al fortificațiilor, care avea 4 metri înălțime. Ulterior înălțimea a fost dublată și i-au fost adăugate 14 turnuri și 4 bastioane. Fiecare turn ori bastion a fost construit de una din breslele sighișorene (cele 19 bresle și-au primit statutele de funcționare în sec. 14). În 1367 Sighișoara are statutul de civitas, adică de oraș cu privilegii și organizare internă autonomă.

Între 1431-1435 în cetate și-a avut reședința Vlad Dracul, fiu al lui Mircea cel Bătrân, viitor domn al Țării Românești, tatăl lui Vlad Țepeș (despre care se crede că s-ar fi născut aici). Dracul din numele său nu avea legătură cu Ucigă-l Toaca, ci cu ordinul cavaleresc al Dragonului ("Draco" în latină), ordin înființat de Sigismund de Luxemburg, rege maghiar și împărat german, din care făcea parte și viitorul voievod. Într-un document al lui Vlad Dracul din această perioadă apare pentru prima dată și varianta românească Sighișoara - o adaptare a variantei maghiare Segesvar.

Zidurile orașului au fost, de-a lungul timpului, mult încercate de oaspeți nepoftiți și nu întotdeauna au reușit să-și îndeplinească menirea. În sec. 15 au avut loc mai multe asedii turcești (nereușite), din care cel mai important în 1428. În 1514 orașul este iarăși asediat (tot fără succes) de răsculații conduși de un locotenent al lui Gheorghe Doja (un mic nobil secui pe numele lui real Dozsa Gyorgy). În 1600 orașul este cucerit de trupele lui Mihai Viteazul, iar câteva luni mai târziu este iar cucerit și jefuit de Basta, cetățenii fiind nevoiți să-și răscumpere libertatea 50.000 de florini aur. Orașul este din nou atacat de autoproclamatul principe Moise Secuiul în 1603, pentru ca doi ani mai la vale să fie luat cu asalt de alt principe - Ștefan Bocskai. În ambele cazuri sighișorenii le-au refuzat autoritatea, fiind partizanii alipirii Transilvaniei la Imperiul Habsburgic.

Și tot din acest motiv are loc un ultim asediu între 1704-1706, în timpul revoltei curuților. Conform Tratatului de la Karlowitz din 1699 semnat între Imperiul Habsburgic și cel Otoman, primul urma să anexeze Transilvania. Curuții au constituit partida celor care s-au opus acestei anexări (maghiari cu precădere, dar și români). Sașii, normal s-au îmbulzit în partida proimperială - lobonții. Lobonții din Sighișoara s-au numărat printre cei mai obraznici, de unde și asediul prelungit, dar, în ultimă instanță, eșuat.

Pe lângă desfătările aduse pe cale militară, localnicii au trecut și prin plăcerile datorate unor catastrofe naturale, precum molime (ciuma din 1646, de exemplu) sau incendii (cel din 1676 distruge orașul aproape în întregime).

Totuși, de fiecare dată, sighișorenii s-au adunat și au reconstruit. Privilegiile acordate de regii Ungariei, apoi de principii Transilvaniei și, în cele din urmă, de cezarii de la Viena au garantat revenirea la o nouă perioadă de prosperitate și tihnă. Încă din sec. 16 locuirea se întinsese dincolo de ziduri, iar la jumătatea sec. 18 orașul de jos îl depășea ca întindere și populație pe cel de sus.

O ultimă încercare are loc cu ocazia Revoluției de la 1848. Ca și în alte cazuri, Sighișoara a rămas loială împăratului, fapt ce a atras după sine ocuparea orașului de către trupele revoluționare maghiare. Acestea au fost învinse de armata rusă, chemată în ajutor de împăratul Franz Iosif, la Albești, lângă Sighișoara (în această bătălie își va pierde viața marele poet Petofi Sandor, atunci ofițer în armata maghiară).

În 1867 se formează dualismul austro-ungar, iar Transilvania este anexată Regatului maghiar. Noile autorități desființează organizarea și privilegiile medievale ale fostului principat. Din acest moment, Sighișoara devine un simplu orășel provincial.

Azi orașul medieval fortificat este inclus pe lista monumentelor UNESCO și constituie o atracție turistică importantă.

Orașul de jos, cu clădiri din sec. 19 și de la începutul sec. 20, este și el pitoresc.

Catedrala ortodoxă Sfânta Treime a fost construită între 1934-1937.

Casa Asociației Meșteșugărești a fost ridicată între 1898-1901 pe locul unui fost han medieval.

Intrarea principală în orașul de sus (în cetate) se găsește sub Turnul Sfatului.

Turnul cu ceas (sau Turnul Sfatului) este cel mai mare și mai puternic dintre cele 9 turnuri păstrate ale orașului de sus. Până în anul 1556, sala de la primul nivel a adăpostit ședințele sfatului orășenesc.

Turnul originar a fost construit în sec. 13-14, ca un simplu turn de apărare pentru poarta principală, cu nu mai mult de 2 niveluri. În sec. 16 i s-au adăugat alte două niveluri și a fost adaptat pentru utilizarea tunurilor.

Această construcție a ars aproape în întregime în 1676. Actualul turn a fost ridicat după marele incendiu sub coordonarea unor meșteri germani. Cam în aceeași perioadă i s-a montat celebrul ceas, al cărui mecanism pune în mișcare șapte statuete din lemn pictat. Acestea reprezintă zei păgâni care personifică zilele săptămânii (Diana - luni, Marte - marți, Mercur - miercuri, Jupiter - joi, Venus - vineri, Saturn - sâmbătă și Soarele pentru duminică). De asemenea, mai există alte statuete reprezentând Pacea, Justiția, Dreptatea, Ziua și Noaptea.

În prezent în turn este amenajat un muzeu de istorie și etnografie. Biletul costă 15 lei.

Macheta orașului așa cum ar fi arătat la jumătatea anilor 1700.

Vatră-altar decorată din perioada Bronzului mijlociu (cca. 2200-1500 î.Hr.).

Mobilă pictată din sec. 18.

Instrumentar medical și de farmacie din sec. 18-19.

Ușă din anul 1536.

Ștanțe cu model pentru turtă dulce.