cautatorul: O tură prin Perugia

Este capitala regiunii Umbria din centrul Italiei și al provinciei cu același nume (Provincia Perugia, adică). Este un oraș fortificat ce acoperă creasta unui deal și văile înconjurătoare.

În sec. 6-5 î.Hr. Perusia, cum se numea atunci, a fost unul dintre cele mai importante dintre cele 12 orașe membre ale Confederației etrusce. Perusia a luptat împotriva expansiunii romane, alături de celelalte cetăți etrusce, apoi alături de samniți. Nu e sigur ce urmări au avut aceste conflicte pentru oraș, dar, la sfârșitul sec. 3 î.Hr., este aliata Romei împotriva cartaginezilor conduși de Hanibal. Loialitatea băștinașilor a fost răsplătită cu prezervarea autonomiei interne și cu acordarea cetățeniei romane. În anul 40 î.Hr. așezarea s-a trezit în centrul unui război civil purtat între Octavian (nepotul lui Cezar și viitorul împărat Augustus) și Marcus Antonius. Perusinii au ales, spre paguba lor, să-l sprijine pe Antonius. Acesta a reușit să fie învins, iar adversarul său s-a simțit obligat să dea italienilor o lecție. Perusia a fost devastată, iar mare parte a populației masacrată sau vândută în sclavie.

Totuși, în anii următori, Octavian a reconstruit localitatea, care a cunoscut o nouă perioadă de dezvoltare. Chiar și așa, poziția izolată față de principalele drumuri romane, în mijlocul unei regiuni deluroase, au făcut ca orașul să nu fie prea băgat în seamă de autoritățile centrale. Abia pe la jumătatea sec. 3 primește statutul de colonie. După care urmează o altă lungă perioadă de absență în izvoare.

Cetatea este din nou menționată în sec. 6, pe fondul conflictului pentru stăpânirea Italiei dus între bizantini și ostrogoții conduși de Totila. După un lung asediu, garnizoana bizantină s-a retras pe furiș, lăsându-i pe localnici să se descurce. Episcopul local a încercat să negocieze predarea pașnică a orașului, însă Totila, scos din minți de lunga rezistență, a ținut morțiș să arate că romanii nu-l considerau barbar degeaba. Prelatul a fost jupuit de viu. Bunînțeles, soarta orașului nu a fost mai bună. Ulterior bizantinii au reluat cetatea, iar stăpânirea lor a durat până în sec. 8.

În sec. 9, împărații carolingieni au cucerit Italia și au trecut orașul în posesia papilor. Băștinașilor nu le-a convenit situația, iar stăpânirea papală a fost de multe ori doar nominală. În sec. 11 Perugia (cunoscută acum sub noul nume) devine o comună - o republică urbană cu instituții de conducere autonome - consuli sau priori ca magistrați supremi și un consiliu local. Totuși, legăturile cu Sfântul Scaun nu au fost rupte niciodată pe deplin. Mai mulți papi au fost aleși aici, iar un reprezentat al Vaticanului și-a avut aproape permanent sediul aici, chit că în majoritatea cazurilor autoritatea acestuia nu depășea zidurile reședinței sale. Altfel, toate încercările de a cuceri orașul de către comunele vecine, ori de către armatele papale au fost respinse fără drept de apel.

Sec. 13 a constituit apogeul puterii și prosperității orașului. Bunele relații cu urmașii Sf. Petru au adus dezvoltare economică și prosperitate, iar puterea republicii se manifesta în teritoriile din jur până în Toscana și Romagna. Numeroase palate și clădiri publice au fost înălțate acum, precum și o nouă linie de fortificații. Universitatea din Perugia a fost înființată în 1308, devenind una dintre cele mai cunoscute din Italia în domeniul științelor juridice.

Sec. 14 și 15 s-au scurs fără prea multe perioade de pace. Dacă nu erau conflicte externe, se păruiau intern partizanii papei cu cei ai împăratului, ori nobilimea cu poporul de jos. Ca urmare, Perugia a fost deseori guvernată de vreun tiran local sau a fost cucerită de forțele papale, de ducatul milanez, de Regatul Neapole. Totuși, unii "tirani", precum Braccio Baglioni, s-au dovedit a fi conducători înțelepți și buni administratori. În această perioadă, Perugia devine și un important centru al Umanismului și Renașterii. Aici au lucrat, între alții, artiști precum Perugino (originar dintr-un sat vecin), Pinturicchio, Luca Signorelli și Rafael.

În 1540 papa Paul III, în mare nevoie de noi surse de venituri, impune peruginilor o taxă specială pe sare, care ar fi lovit grav economia internă. Populația s-a revoltat și a expulzat legatul papal. Drept răspuns, papa a excomunicat orașul și a trimis o armată care a reușit să cucerească zidurile fără prea mare efort. În cele din urmă, la jumătatea sec. 16, orașul intră definitiv sub controlul Statului Papal, iar autonomia și privilegiile sale sunt abolite. Odioasa taxă pe sare a fost reinstituită. În semn de protest, peruginii au renunțat să mai folosească sarea în pâine, pâinea fără sare fiind și azi utilizată pe scară largă aici.

Perugia este un oraș frumos, care și-a păstrat în mare parte arhitectura medievală. Din păcate am fost doar în trecere câteva ore. Chiar și așa am fost impresionați de farmecul său.

Torre degli Sciri (sec. 13) este ultimul dintre zecile de turnuri medievale ale Perugiei.

Fontana Maggiore a fost construită între 1275-1278, fiind o capodoperă a goticului târziu. Panourile laterale sunt sculptate de unii dintre cei mai importanții sculptori ai sec. 13 - Nicola și Giovanni Pisano.

Palazzo dei Priori a fost construit între 1293-1443 în stil gotic, de-a lungul mai multor faze. A fost sediul administrației comunei perugine. Azi încă adăpostește primăria, precum și Galeria Națională de Artă a Umbriei. Cele două sculpturi de bronz - grifonul și leul - au fost simbolurile medievale ale orașului.