marți, 31 decembrie 2019

Torino (II)

Catedrala Sf. Ioan Botezătorul se înalță pe locul unde fusese teatrul roman. Teatrul a fost demolat prin sec. 6, iar piatra și cărămizile reutilizate pentru ridicarea unui complex format din trei biserici. Acestea au existat până în sec. 15. Au fost demolate în 1490, iar noua catedrală a fost construită între 1491-1505 în stilul Renașterii (de fapt este singurul lăcaș religios renascentist din oraș). Campanila, însă, o precede, fiind construită în 1469/70 pentru una din bisericile ce vor fi demolate doar 20 de ani mai târziu.
Între 1668-1694 a fost construită Capela Sfântului Giulgiu (celebrul Giulgiu din Torino, în care ar fi fost depus Iisus în mormânt). Capela a ars în 1997, dar giulgiul a fost salvat. Acum este restaurată, dar accesul este limitat, iar giulgiul nu este expus decât la mari sărbători religioase.














Pavimentul mozaic al unei din bisericile demolate pentru a face loc catedralei.









San Filippo Neri este cea mai mare biserică din Torino (cu excepția catedralei, bunînțeles). A fost construită între 1675-1735 în stil baroc.












Piața San Carlo.


Muzeul Egiptului a fost înființat pe la jumătatea sec. 18. De-a lungul timpului au fost achiziționate tot mai multe colecții de antichități egiptene, astfel încât azi este unul dintre cele mai mari muzee de acest tip din lume. Are spre 900.000 de vizitatori anual, ceea ce îl face al 8-lea cel mai important din Italia. Accesul costă 15 euro.



Mormânt din epoca prefaraonică.

Casetă din lemn cu decorații din lemn și faianță, Dinastia a V-a (c. 2435-2305 î.Hr.)



Stelă din Dinastia a XII-a (c. 1939-1759 î.Hr.)


Stela scribului Horhernakht - Dinastia a XII-a





Papiri





Dansatoarea, pictură pe calcar, perioada Regatului Nou - Dinastiile 19-20 (c. 1291-1076 î.Hr.)






Exponatele rotunde sunt pâini.





Egiptenii practicau la greu și mumificarea animalelor. Atât ca foste animale de companie, dar mai ales din motive religioase, fiecare animal întruchipând o zeitate. Sobek era zeul crocodil al fertilității agrare și al puterii militare.

Pisica (la origini leoaica) o reprezenta pe Bastet, o zeiță a războiului.



Grup statuar reprezentând pe faraonul Horemheb în dreapta (a domnit în Dinastia 18, probabil între 1319-1292 î.Hr.) și pe zeul Amon / Amun (ori Amun-Ra) - zeul Soarelui.

Statuia lui Tutmose III, faraon din Dinastia 18 (c. 1479-1425 î.Hr.)

Statuia lui Ramses II - Dinastia 19, c. 1279-1213 î.Hr.

Grup statuar reprezentându-l pe Ramses II între zeul Amun și Hathor, zeița frumuseții și iubirii.






Palazzo Carignano este un superb exemplu de monument arhitectonic baroc. A fost construit în a doua jumătate a sec. 17 la ordinele lui Emanuel Filibert, prinț de Carignano (prinții de Carignano constituiau o ramură secundară a familiei de Savoia). Aici avem fațada principală.

Fațada secundară.

Niciun comentariu: