cautatorul: Torino (I)

Este un oraș din nord-vestul Italiei, capitala regiunii Lombardia. Situat pe malurile fluviului Pad (Po la italieni), este al patrulea centru urban al țării după populație (spre 900.000 de locuitori în orașul propriu-zis și la vreo 2 milioane cu tot cu zona metropolitană) și al treilea din punct de vedere economic, după Milano și Roma.

Prin sec. 3 î.Hr. zona era populată de un trib celto-ligurian cunoscut în documente drept Taurini. E posibil ca un oraș al acestora să se fi găsit pe teritoriul actualului Torino. Pomenita așezare - Taurasia pe numele de botez - a fost cucerită și distrusă de cartaginezii lui Hanibal în 218 î.Hr. Distrugerea trebuie că a fost eficace, deoarece taurinii nu au refăcut-o. Pe ruinele ei, în anul 58 î.Hr., Cezar a întemeiat o garnizoană militară, un castru numit cu modestie Iulia Taurinorum (el făcând parte din ginta Iulia). Urmașul său, împăratul Augustus l-a copiat, atât pe plan edilitar, cât și în privința modestiei. El a ridicat așezarea din jurul castrului la rang de colonie, dându-i numele de Colonia Iulia Augusta Taurinorum.

Orașul a ajuns repede la rangul de colonie (cel mai înalt în cadrul Imperiului Roman) datorită faptului că ocupa o poziție cheie pe Via Gallica, șoseaua romană ce traversa de le est la vest nordul peninsulei. În general, perioada imperială romană a fost una de pace și prosperitate pentru băștinași, care nu au cunoscut prea mari emoții. Doar în 312 d.Hr., în contextul războaielor civile, o mare bătălie s-a dat lângă oraș între împărații Constantin cel Mare și Maxențiu, primul fiind învingător. Evident, rezidenții au simțit cum bate vântul și s-au grăbit să deschidă porțile imperatorului victorios. De la care, drept mulțumire, au primit o serie de privilegii.

O dată cu prăbușirea Imperiului Roman de Apus în 476, a cam apus și epoca molcuță. Dat fiind importanța strategică și economică, Torino va fi trece frecvent dintr-o mână în alta, în sensul că va fi cucerit de toți cei care-și vor disputa stăpânirea asupra Italiei. Bunînțeles, fiecare asediu va aduce cu sine obișnuitele jafuri, distrugeri, omoruri și violuri. Vra să zică, mai întâi a fost cucerit de ostrogoți, de la care l-au capturat bizantinii, care, la rândul lor, îl vor pierde în fața longobarzilor, pentru ca, după distrugerea Regatului longobard, Torino să fie inclus în Imperiul franc al lui Carol cel Mare.

În 940 aici a fost creată o marcă (sau marchizat), aflată sub control imperial, dar condusă de dinastia locală a Arduinilor. Ulterior, prin căsătorie, a fost obținută de conții (după o vreme duci) de Savoia, în a căror posesie a rămas. Profitând de o lungă perioadă de pace, orașul a experimentat o nouă etapă de creștere și dezvoltare. La sfârșitul sec. 13 avea peste 20.000 de locuitori, o populație mare pentru acele timpuri.

În 1563 Torino a fost desemnat drept capitală a Savoiei de către ducele Emanuel Filibert, zis "Cap de Fier" datorită capacității sale de lider militar. Sec. 16-18 au constituit epoca de glorie a orașului. Ca centru al unui ducat foarte bogat, Torino a cunoscut o adevărată revoluție edilitară și arhitectonică. Teritoriul urban a fost extins de mai multe ori; au fost construite numeroase palate, biserici, piețe, un nou sistem de ziduri; universitatea locală a devenit una dintre cele mai prestigioase din Europa. Dată fiind sistematizarea majoră a orașului din această perioadă, mare parte a edificiilor gotice și renascentiste au fost demolate și înlocuite cu clădiri în stil baroc, rococo și neoclasic.

În prima jumătate a sec. 18, ducele Victor Amadeus II anexează Sardinia și o parte a fostului ducat de Milano și se proclamă rege. Torino, deci, devine capitala unui regat - Regatul Sardiniei. În 1802, Piemontul (y compris Torino) sunt alipite Franței de către Napoleon. După ce micul corsican a fost trimis să-și scrie memoriile în sudul Atlanticului, Regatul Sardiniei a fost restaurat. Mai mult, în compensație a primit noi teritorii, între care fosta Republică genoveză. Astfel a fost inițiat un proces care va avea ca finalitate unificarea italiană. Sardinia (sau Piemontul, cum mai era cunoscut micul regat) a purtat mai multe războaie în 1849, 1856, 1866, reușind să unifice în jurul său cea mai mare parte a statelor italiene. Ultimul teritoriu - Statul Papal - a fost anexat în 1870.

În a doua jumătate a sec. 19 și în prima parte a sec. 20 Torino a devenit un puternic centru industrial, principalele domenii fiind siderurgia și industria auto. Regimul fascist a însemnat bogăție pentru torinezi, căci Mussolini avea nevoie de oțel, tancuri și camioane. Din păcate pentru localnici, o dată ce dictatorul a băgat Italia în război, industria sa a devenit o țintă de primă mână pentru aviația aliată.

După război Torino și-a revenit rapid, înregistrând cea mai amplă creștere economică dintre orașele italiene. În proces a atras atât de mulți emigranți din sud, încât ajunsese să se spună că devenise al treilea cel mai mare oraș sudic al Italiei, după Napoli și Palermo.

În 2006 Torino a organizat Jocurile Olimpice de Iarnă. Pentru care ocazie autoritățile locale promiseseră că se va construi o linie de metrou. Care, normal, la data începerii olimpiadei, nu era gata decât parțial, iar trenurile circulau doar între orele 10,00-18,00 - deci se întâmplă și la case mai mari.

O bună parte a centrului vechi al orașului este inclus în lista monumentelor UNESCO.

Gran Madre di Dio este o biserică în stil neoclasic ridicată în prima jumătate a sec. 19, pentru a celebra înfrângerea lui Napoleon și refacerea Regatului Sardiniei. Este binișor copiată după Panteonul din Roma.

Piața Vittorio Veneto.

Gara Porta Nuova a fost construită în 1864. Este a treia gară ca mărime și importanță din Italia.

Biserica Santa Tereza de Avila a fost construită între 1642-1672 în stil baroc și aparține ordinului călugărilor carmeliți. A fost avariată destul de serios de bombardamentele americane în 1943, dar a fost restaurată după război.

Universitatea din Torino - Palatul Rectoratului. Universitatea torineză a fost întemeiată în 1404-1405 de contele Ludovic de Savoia. Clădirea datează din sec. 18.