Burano

Este o aşezare ce cuprinde patru insule apropiate, legate prin poduri. Este situată către zona de nord a lagunei veneţiene, la vreo 7 kilometri şi ceva mărunţiş distanţă de grupul principal de insule ce formează oraşul propriu-zis. La origini erau cinci insule, dar unul dintre canale a fost colmatat intenţionat şi transformat într-o piaţă şi un fel de bulevard.

Ca şi restul insulelor din lagună, Burano a început să fie populat prin sec. 5-6 d.Hr. Nu există surse care să descrie fenomenul, ori să explice numele. Sunt două tradiţii legate de ultima problemă: înfiinţarea aşezării de o presupusă familie Buriana, respectiv de către colonişti proveniţi de pe Buranello - o altă insulă a lagunei.

Burano nu s-a bucurat de autonomie sub guvernarea veneţiană şi nici nu a ieşit în evidenţă prin ceva, până prin sec. 16, când dantelele create aici au devenit ultimul hip în moda europeană. Această îndeletnicire a băştinaşilor (de ambe sexe, de altfel: când este prilej de câştig serios, nu prea mai ai timp de sexisme) a durat vreo 200 de ani. Ca şi în cazul sticlei de Murano, în sec. 18 manufacturile din Franţa şi Ţările de Jos (Belgia şi Olanda) le-au suflat frişca insularilor.

Azi Burano trăieşte din producerea zisei dantele şi din turism. Casele sale pictate pastel sunt extrem de pitoreşti şi formează unul din punctele de atracţie principală în Burano. Sistemul pictării locuinţelor datează din sec. 16-17. Dacă eşti posesorul uneia dintre puţinele case încă nepictate şi vrei să intri în rândul lumii, trebuie să faci o cerere oficială către autorităţile locale. Care, o dată cu eliberarea avizelor necesare, îţi vor indica şi ce vopsea poţi folosi - nu este după pofta şi fantezia ta.

P.S.: Afluxul mare de turişti a dus, evident, la creşterea substanţială a preţurilor.

Vedere din larg. Turla înclinată a bisericii Sf. Martin.

Biserica Sf. Martin a fost construită în sec. 16, pe când prosperitatea era cuvântul de bază la Burano. Are la bază un plan renascentist, dar a suferit unele adăugiri de tip baroc, după 1650. Campanila a început să se încline aproape imediat după terminarea lucrărilor din cauza solului mlăştinos şi a ambiţiei localnicilor, care nu au fost de acord cu o construcţie ceva mai măruntă.