Malta este o mică republică insulară. Se găsește aproximativ în centrul Mării Mediterane, la vreo 80 km sud de Sicilia. Este compusă din trei insule și câteva stânci. Cele trei insule sunt dispuse oarecum pe direcție sud est-nord vest. Cea mai mare dintre ele - Malta - este cea din extrema sud-estică. Cea de-a doua ca mărime - Gozo - este în partea opusă. Între ele este o insuliță - Comino. Aceasta din urmă este nepopulată (mă rog, are doi rezidenți permanenți), fiind transformată în rezervație naturală.
Peisajul constă într-o serie de coline joase (cel mai înalt punct atinge doar 253 de metri) și platouri cultivate. Deși există câteva izvoare și o pânză freatică, Malta nu are râuri sau lacuri permanente (unele se formează în perioadele ploioase). Cam toate fermele aveau bazine de colectare a apei de ploaie. Populația depășește cu puțin 500.000 de locuitori, ceea ce este destul de mult pentru cei 316 km pătrați ai țării. Practic sunt rare cazurile în care să faci mai mult de jumătate de oră pe jos între două localități. Malta o fi ea a 10-a cea mai mică țară din lume, dar este și a 4-a țară cea mai dens populată din lume. Într-un astfel de peisaj, puternic modificat de oameni, nu prea există loc pentru faună sălbatică terestră. Din câte am înțeles, doar iepurii prosperă aici. Localnicii folosesc carnea de iepure în orice combinație, am găsit într-un restaurant inclusiv pizza cu iepure.
Climatul este de tip mediteraneean, cu veri fierbinți și ierni blânde. Iarna ar fi cea mai bună perioadă de vizitare - temperaturile sunt destul de ok și sunt puțini turiști (noi am fost între 26.11 - 29.11). Pe de altă parte, acum sunt mai mari șanse de ploaie și zilele sunt scurte. În plus este și perioada când sunt numeroase furtuni, ori măcar vijelii. Și, deși nu te afectează prea mult, odată ce ai pus piciorul pe pământ, alta este calimera cu ajunsul, respectiv plecatul. Căci avioanele sunt afectate de vânt, nu? Am avut cea mai rea aterizare din câte am experimentat. Chiar deasupra aeroportului, avionul a început să se balanseze stânga-dreapta, de pe o aripă pe alta. Apoi, când a atins pista, a fost pur și simplu aruncat iarăși în aer, ca o mașină când trece peste o trambulină, după care a revenit pe pământ cu o izbitură destul de puternică. Dar, stați, asta a fost nimic! Acum era doar un vânt puternic. La plecare a fost „distracția” adevărată. Atunci era furtună reală. Unele zboruri au fost anulate, iar celelalte mult întârziate. Avionul nostru venea de la Napoli (a doua etapă a excursiei), dar căpitanul aterizase în Sicilia, la Catania, și refuza să meargă mai departe din cauza vremii. În condițiile în care noi vedeam cum alte avioane decolau, toți onor călătorii l-au bălăcărit în mai multe limbi. Fricos și incompetent au fost probabil cele mai blânde apelative. Când, în sfârșit, a venit avionul și am putut pleca, după mai bine de 5 ore de așteptare (după 11 noaptea, adică), fac pariu că mulți din cei ce-i înjuraseră pe piloți și-ar fi dorit ca zborul să fi fost anulat. Căci... Imediat ce s-a desprins de pe sol, avionul a început să se balanseze puternic de pe o aripă pe alta. Și asta nu a fost tot. La fiecare câteva zeci de secunde, cădea brusc câțiva metri, după care se auzeau motoarele compensând și, la fel de brusc, îți recâștiga altitudinea. La un moment dat, a căzut atât de mult, încât ne-a ridicat de pe scaune. Dacă nu am fi avut centurile, probabil că am fi fost aruncați prin cabină. Atunci s-au auzit multe strigăte de spaimă. Din fericire, după ce am depășit 3-4000 de metri, lucrurile s-au mai calmat. Totuși, deși cerul era senin, am avut, în continuare, parte de turbulențe. Tot drumul până la Napoli, avionul ne-a zgâlțâit ca un tractor pe arătură.
Ca în orice fostă colonie britanică ce se respectă, se conduce pe partea stângă, iar mașinile au volanul pe dreapta. Insula (noi am fost doar în Malta propriu-zisă) poate fi vizitată și cu autobuzul, dar este mai comod cu mașina. Așadar, am închiriat una. Una automată, dat fiind specificul local. Limita de viteză este pe majoritatea drumurilor de 50 km pe oră. Nu că ai avea nevoie de mai mult, insula are sub 30 km lungime. Și nici nu vrei să mergi cu mai mult, câtă vreme ai nevoie de multă atenție la manevre. Ați făcut vreodată un giratoriu în sens invers, după care să ieșiți din el la stânga? Și să fii atent și la trafic. Există, bunînțeles, și câteva mici segmente de drum cu limite de 60 și 70 și chiar o bucățică de „autostradă” de vreo 2-3 kilometri, cu o limită de 80 km/h.
Localnicii vorbesc malteza (duuuh!), o limbă imposibilă, de tip semitic, compusă dintr-un dialect arab ce se vorbea în Sicilia, prin sec. 9-10, dialect ce a suferit o puternică influență latinizată (italiana sudică, în speță) după sec. 11 plus adaosuri din limba engleză în sec. 19. Azi cam o treime din vocabular conține cuvinte de origine arabă, ceva mai mult de jumătate din cuvinte provin din italiana clasică și dialectul sicilian, iar restul își au rădăcina în limba engleză. Mai sunt și un număr mic de cuvinte derivate probabil din varianta cartagineză a limbii feniciene (vorbită în antichitate în actualele Liban și Siria). Cum ziceam, malteza este o limbă imposibil de vorbit și înțeles. Din fericire, engleza este a doua limbă oficială a țării; se învață obligatoriu la școală și cam toată lumea de acolo rupe câteva cuvinte. De asemenea, o bună parte a populației înțelege binișor și italiana. Apropos, de influențe italiene, în toate restaurantele meniurile cuprind la greu paste și pizza.
În ciuda teritoriului redus, arhipelagul ocupă un loc strategic în mijlocul Mediteranei. Oricine îl deține controlează comunicațiile maritime între Italia și Africa, respectiv între bazinele occidental și oriental al zisei mări. Pe cale de consecință, Malta a cunoscut o istorie foarte zbuciumată.
Primii locuitori se așază aici prin anii 5900 î.Hr., când populații neolitice au debarcat din Sicilia. Neoliticii au dezvoltat o cultură materială și spirituală de luat în seamă, cu o serie de temple megalitice și alte urme arheologice. Prima populație din arhipelag a cam dispărut în jurul anului 2500 î.Hr. Nu se știe cu siguranță de ce; teoriile principale iau în calcul boli, foamete, ori o combinație a celor două. După mai puțin de un secol, locul primilor locuitori este luat de o nouă populație din Sicilia, care aduce cu ea cultura bronzului.
Cândva între sec. 10-9 î.Hr., în insulă s-au așezat coloniști fenicieni. Ceva secole mai târziu, insula a fost ocupată de cartaginezi. Cartagina era una din superputerile Mediteranei Occidentale, începându-și existența tot ca o colonie feniciană. În 216 î.Hr., cartaginezii au fost alungați de cealaltă superputere din zonă - Roma, cu ajutorul localnicilor, care, pe cât se pare, nu dădeau pe dinafară de amor față de primii. Drept mulțumire, romanii au acordat insularilor statutul de municipium și o autonomie destul de semnificativă. Grecii s-au așezat, la rândul lor aici, undeva după anul 700 î.Hr. Ei sunt cei care au venit cu numele Melite, de unde derivă denumirea actuală.
După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, în anul 476 d.Hr., insulele trec în componența părții estice - viitorul Imperiu Bizantin. În sec. 9 Malta este cucerită de arabi. Cu acest prilej, o parte a populației se refugiază prin Bizanț, alta este înrobită și vândută pe piețele de sclavi din nordul Africii. În loc s-au așezat coloniști musulmani din Sicilia (la vremea aceea de asemenea sub ocupație arabă). La sfârșitul sec. 11 emiratul arab din Sicilia este cucerit de normanzi, urmașii războinicilor vikingi stabiliți cu două secole mai devreme în vestul Franței. Noii cuceritori le-au întors favoarea vechilor stăpâni. Mare parte din populația musulmană a fost silită să-și ia tălpășița, în loc fiind aduși coloniști din sudul Italiei.
Malta a fost posesiune a Regatului Siciliei până în 1530, când împăratul german Carol V (între altele era și rege al Spaniei și rege al Neapolelui și Siciliei) cedează insulele Cavalerilor Ospitalieri (din acest moment cunoscuți drept Cavalerii de Malta). Flota cavalerilor, mică dar extrem de profesionistă și eficientă, ataca permanent posesiunile turcești și arabe din jurul Mediteranei. În contrapartidă, în sec. 16-18 Malta a fost ținta a numeroase raiduri de pradă din partea piraților berberi, iar Imperiul Otoman a organizat două expediții pentru cucerirea Maltei. Creștinii au opus o rezistență crâncenă și, deși au suferit pierderi masive, au reușit să oprească ofensiva musulmană.
Napoleon a cucerit și el Malta în 1798, însă stăpânirea franceză nu a durat decât 2 ani. El desființează dominația cavalerilor asupra arhipelagului și-i obligă să ia calea exilului. Ordinul nu a fost desființat, ci remodelat sub forma unei organizații religioase și caritabile. Deși sediul actual este la Roma, marii maeștri și alți membri de vază sunt încă înmormântați în catedrala din capitala Valletta.
Briții i-au ajutat pe maltezi să-i alunge pe frânci. Localnicii, știind că sunt ținta multor priviri pofticioase, au cerut Angliei să-și asume suveranitatea asupra lor, cu două condiții: să le acorde o largă autonomie și să nu cedeze insulele altei puteri. Importanța strategică și economică a Maltei a crescut foarte mult în 1869, când a fost deschis Canalul Suez și mai ales după ce Anglia a cumpărat drepturile de exploatare.
În al Doilea Război Mondial, Malta a fost un avanpost important al flotei, aviației și armatei britanice, de unde erau lansate atacuri asupra liniilor de comunicații germane și italiene. Ca urmare, insulele au devenit unul dintre cele mai bombardate locuri din timpul conflictului. Cu toate distrugerile și pierderile de vieți provocate de bombardierele naziste și fasciste, garnizoana a rezistat, cu ajutorul populației civile. După război, maltezii au fost decorați in corpore cu George Cross, cea mai înaltă decorație britanică acordată pentru fapte de bravură în afara frontului.
Malta și-a câștigat independența la 21 septembrie 1964. Într-o primă fază, a avut statutul de dominion - un stat practic independent, dar cu monarhul englez ca șef de stat (ca Australia, Canada, ori Noua Zeelandă). În 1974 a fost proclamată Republica, obținându-se independența totală. Azi țara este membră a UE (din 2004).
Economia malteză se bazează în special pe extracția pietrei pentru construcții (în special calcar), construcții navale, comerț, turism, sistemul bancar și industria textilă. Insulele sunt tot mai căutate și de producătorii de filme. Malta a aderat la zona euro în 2008. Nivelul de trai este destul de ridicat. Din 2015 au fost anulate taxele pe proprietate. Tot cam de atunci a fost lansat un program prin care se acorda cetățenia celor care investeau sume importante în economia locală. Până în 2020, când programul a fost anulat, Malta a câștigat vreo juma' de miliard de euro. Europa a „câștigat” câteva mii de oameni de afaceri dubioși din Rusia, China și Orientul Mijlociu.
Noi am stat în Malta 3 zile. Inițial credeam că 2 zile vor fi de ajuns pentru ce e de văzut pe acolo. Ne-am flendurit doar prin insula principală și chiar și așa ne-au rămas o grămadă de locuri nebifate. Ar trebui minim o săptămână, pentru a vizita tot ce merită în toate cele trei insule.
