Cortona

Este unul dintre oraşele fortificate de pe vârf de deal ale Toscanei. Este situat în partea de est a provinciei, în Val di Chiana. Împreună cu suburbiile şi satele înconjurătoare cuprinde o populaţie de ceva peste 22.000 de locuitori.

Fondat prin sec. 8 î.Hr. de Umbri - o populaţie din partea centrală a Italiei, oarecum înrudită cu latinii - a fost cucerit de etrusci destul de repede după întemeiere. În sec. 2 î.Hr., pe fondul războiului dintre etrusci şi romani, cei din urmă au cucerit oraşul şi i-au dat numele de Corito (nimeni nu ştie de ce, probabil o derivaţie din denumirea etruscă). Cortona a fost un orăşel roman de provincie tipic. Fără îndoială nu a dus lipsă de evenimente importante pentru localnici, dar în niciun caz suficient de mari pentru a fi redate în istorii.

De fapt, din păcate pentru cortonezi, prima dată când sunt şi ei pomeniţi în istoria mare, este prin 550, pe fondul războiului dintre bizantini şi ostrogoţi pentru stăpânirea Italiei. Ocazie cu care, armatele imperiale cuceresc Cortona de la nemţoi şi o distrug cu simţ de răspundere.

Totuşi, după trecerea furtunilor, supravieţuitorii au revenit şi au reconstruit. Treptat, aşezarea creşte în importanţă, fiind de câteva menţionată între sec. 7-10 în documentele de cancelarie longobarde, carolingiene şi papale.

În sec. 13 Cortona era o comună - o republică urbană - condusă de un podesta şi un consiliu orăşenesc. Mereu ameninţată de tendinţele expansioniste ale mai puternicei vecine Arezzo, a fost nevoită să se alieze (alianţe inegale, bunînţeles) cu alte puteri locale, precum Perugia, Florenţa, ori Siena.

În anul 1409 Cortona este cucerită de regele Ladislau al Neapolelui. Acesta nu avea posibilitatea să păstreze un oraş atât de îndepărtat de posesiunile sale şi a preferat să-l vândă Florenţei. În cadrul Republici florentine, apoi al Marelui Ducat Toscan, Cortona a cunoscut o perioadă de înflorire, Medicii acordând fonduri generoase pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea oraşului. În 1860, o dată cu întreaga Toscană, a devenit parte a nou înfiinţatului Regat italian.

Cortona a fost locul de naştere a doi artişti de primă mână: pictorul renascentist Luca Signorelli şi arhitectul şi pictorul baroc Pietro da Cortona.

P.S.: Cortona este înfrăţită, între alte oraşe, cu Roman.

Zidurile Cortonei au fost ridicate, în etape, între sec. 13-16.

Blocurile mari de la bază sunt resturi ale zidurilor etrusce.

Catedrala din Cortona a fost construită între sec. 11-15 în stil romanic şi gotic.

Vechiul cimitir.

Palazzo Comunale - sediul administrativ al oraşului (sec. 13) a fost construit în fostul forum roman.

Siena (4)

Catedrala din Siena este una dintre cele mai frumoase catedrale catolice din Europa. O primă basilică a fost ridicată prin sec. 10. În 1058 chiar a fost ţinut un conclav aici, soldat cu alegerea papei Nicolae II. Ulterior, pe măsură ce Siena se afirma drept una dintre puterile majore ale Toscanei, mândria locală a cerut un edificiu pe măsură. Pe cale de consecinţă, în 1196 lucrările au demarat pentru construirea unei catedrale mai apropiată de viziunea pe care sienezii o aveau despre ei înşişi şi locul ce le era menit sub soare. Într-un cuvânt, trebuia să fie cea mai mare şi magnifică din Italia.

Pentru început, s-a construit transeptul. Adică partea perpendiculară pe corpul principal al basilicii, orientată nord-sud. Prin 1260 treaba era gătată. Însă, construcţia corpului principal al catedralei a stagnat, din diferite motive, peste 70 de ani. Abia în 1339 navele principale, de dimensiuni impresionante, au început să fie înălţate. Însă, Ciuma Neagră din 1348, precum şi grave erori de proiectare au constituit un duş rece pentru mândria băştinaşilor şi au rezultat în stoparea definitivă a proiectului.

Astfel, catedrala din Siena este, de fapt, construcţia intenţionată originar doar ca transept. Aceasta o transformă în singura biserică din lume orientată nord-sud, în loc de est-vest. Ţinând cont de faptul că, aşa, ca fost transept, tot are dimensiunile unei basilici normale, precum şi de lungimea zidurilor încă păstrate ale navelor principale neterminate, se poate uşor determina că, dacă proiectul iniţial ar fi fost completat, catedrala din Siena ar fi fost una dintre cele mai mari din Europa. Catedrala este bogat şi splendid decorată cu opere de artă ce acoperă stilurile gotic, renascentist, manierist şi baroc.
Faţada a fost realizată în două etape, între 1283-1370, lucrările fiind coordonate de doi importanţi sculptori şi arhitecţi toscani din sec. 14-15, Giovanni Pisano şi Giovanni di Cecco. Mozaicurile din partea superioară a faţadei au fost completate în sec. 19. Întreaga construcţie, la interior şi exterior, este decorată cu registre orizontale de marmură albă şi neagră, culorile de pe blazonul oraşului.

Aceasta ar fi trebuit să fie una din intrările către navele principale ale catedralei iniţiale, parte ce nu a fost terminată.

Partea construcţiei rămasă nefinalizată.

Deasupra altarului principal este o rozetă (un vitraliu de formă rotundă), lucru nemaiîntâlnit în nicio altă biserică catolică. Doar că în cazul de faţă, acolo trebuie să fie doar capătul de nord al transeptului, nu absida altarului.

Capela Chigi a fost ctitorită în 1659 de papa Alexandru VII, membru al unei importante familii sieneze - Chigi. Capela a fost construită după planurile marelui arhitect baroc Gian Lorenzo Bernini. Tot el, împreună cu doi ucenici, a sculptat cele patru statui. Pictura altarului este opera unui pictor sienez de sec. 13, Guido da Siena.

Cupola capelei.

Marele altar. Altarul propriu-zis (masa din marmură) a fost realizată în 1532 de Baldassare Peruzzi, important artist renascentist local. Candelabrele de pe coloane, în formă de îngeri, au fost turnate în bronz de un alt mare artist local al Renaşterii, Domenico Beccafumi. Fresca este opera unui pictor baroc din Bologna - Bartolomeo Cesi.

Încoronarea papei Pius III, Pinturicchio (1503-1508).

Altarul Piccolomini, a fost realizat pentru cardinalul Francesco Piccolomini, viitorul papă Pius III. Statuile din cele patru nişe laterale absidei au fost sculptate de Michelangelo.

Amvonul este o capodoperă a artei gotice şi a fost sculptat între 1265-1268 de Nicola Pisano, asistat de fiul său, Giovanni Pisano şi de un alt viitor mare maestru - Arnolfo di Cambio.

Capela Sf. Ioan Botezătorul - sec. 15. Statuia de bornz a fost turnată de Donatello, iar frescele sunt opera lui Pinturicchio.

Pardoseala catedralei este acoperită cu o serie de mozaicuri realizate între sec. 14-16. În total sunt 56 de panouri de diferite forme şi mărimi, toate superbe.

De sus se vede aşa (poze luate de pe net, din păcate nu ai acces la galerie şi oricum vizitatorii le acoperă).

Biblioteca Piccolomini este numită aşa pentru că frescele prezintă scene din viaţa unuia dintre cei mai populari  sienezi - Enea Silvio Piccolomini, viitorul papă Pius II. Zisele fresce au fost pictate de Pinturicchio, probabil după desenele lui Rafael.

Cripta a fost descoperită din întâmplare în 1999, cu ocazia unor lucrări de consolidare. Sub partea de nord a edificiului au fost descoperite mai multe camere umplute de moloz în sec. 14. Când molozul a fost înlăturat, specialiştii s-au trezit în faţa unei dintre cele mai mari descoperiri din ultimele decenii: un ciclu de fresce din jurul anilor 1250, păstrate impecabil. În ciuda numelui, nu a jucat rol de criptă, ci mai degrabă de intrare secundară în catedrală. A fost acoperită când s-a început o extindere a construcţiei. Şi aşa a rămas timp de peste 700 de ani.

Iniţial cripta avea încă un etaj, inferior. Nu a mai rămas mare lucru din el.

Baptisteriul San Giovanni a fost construit între 1316-1325 în capătul de nord al catedralei. Frescele au fost pictate de maeştri sienezi ai Renaşterii, între care Vecchietta şi Jacopo della Quercia. Sculpturile sunt opera lui Donatello, Jacopo della Quercia şi Lorenzo Ghiberti.

Poliptic, Andrea Vanni (sf. sec. 14).