Ubeda (I)

Ubeda este un oraș în partea de nord-est a Andalusiei, pe cursul superior al fluviului Guadalquivir, într-o zonă deluroasă, extrem de fertilă.

Legendele locale susțin că Ubeda a fost întemeiată de Tubal, un nepot al lui Noe - da, Noe ăla cu potopul. Lăsând poveștile la o parte, o primă așezare fortificată cu caracter preurban (un oppidum) a fost întemeiată aici de ceva populație iberică. Inscripțiile descoperite atestă denumirea de Iltiraka. Așezarea a continuat să existe în perioada romană, populația fiind romanizată, iar numele schimbat în Baetula (sau Betula). În sec. 5, pe fondul decăderii Imperiului Roman, vandalii (un trib germanic migrator) au distrus orașul. Cei care au supraviețuit s-au întors după trecerea pericolului și au reconstruit.

În perioada arabă numele i-a fost schimbat în Ubbada. Sub stăpânirea maurilor, Ubbada s-a bucurat de pace, stabilitate și prosperitate. În sec. 10 era unul dintre principalele orașe ale Al-Andalus (denumirea teritoriilor deținute de arabi în peninsulă). Ocupa și o poziție strategică importantă, controlând căile de comunicație pe valea superioară a fluviului ce făcea legătura cu capitala maură - Cordoba.

Odată ce califatul spaniol s-a destrămat în mai multe state ce se luptau între ele pentru supremație, regii creștini au reușit să obțină victorii importante și să recucerească teritorii întinse de sub fosta stăpânire musulmană. În sec. 12 valul creștin a ajuns la zidurile Ubedei. Dată fiind importanța strategică și bogăția zonei, orașul a fost aprig disputat de cele două părți. Într-o perioadă de un secol, Ubeda a fost cucerită și recucerită, când de castilieni, când de arabi de cel puțin 8 ori - fiecare schimbare de stăpân fiind rezolvată prin luptă și, evident, însoțită de întregul alai de distrugeri, jafuri, violuri și masacre de care se pot bucura civilii prinși la mijloc în vreme de război. În 1212 cruciații spanioli au masacrat întreaga populație locală (între care se găseau și destui creștini), plus refugiații din împrejurimi. După plecarea lor, emirul din Jaen a refăcut orașul, dar nu s-a bucurat mult de această realizare. În 1233 Ubeda este cucerită definitiv de regele castilian Ferdinand III. Riga a decis să nu ia cu asalt zidurile, ci să organizeze un asediu, care i-a silit pe apărători să capituleze, când proviziile au început să lipsească. În acest mod tranziția de puterea a fost pașnică, băștinașii fiind scutiți de lista de plăceri expusă mai sus.

Devenită parte a Regatului de Castilia, Ubeda a continuat să se dezvolte și să prospere, primind numeroase diplome regale prin care se acordau diferite privilegii comerciale și administrative. Apogeul prosperității a fost atins în a doua jumătate a sec. 16. Populația număra pe atunci peste 18.000 de locuitori, ceea ce plasa Ubeda în primele 10 metropole ale Spaniei. Beneficiind de cufere generos căptușite, ubedanii (ori cum și-or fi zicând dumnealor) au construit o serie de splendide edificii renascentiste, atât laice, cât și religioase.

Însă, pe la mijlocul anilor 1600, splendoarea Ubedei a început să pălească. Orașul a fost și el afectat de criza generală ce a cuprins treptat întregul regat. Taxele tot mai mari pentru tot mai desele războaie ale regilor prea-catolici, inflația, corupția autorităților civile și ale clerului, o serie de ani cu recolte proaste și pierderea piețelor de desfacere, emigrarea tinerilor către teritoriile deținute de Spania în Americi, precum și inevitabilele molime au avut ca efect reducerea masivă a populației și o criză economică continuă (cu mici și efemere episoade de refacere). Lucrurile au mers în același sens și secolul următor, iar invazia trupelor napoleoniene de la începutul veacului 19 nu a îmbunătățit situația.

Ceva revenire la normalitate, ba chiar creștere economică și demografică, a avut loc la sfârșitul sec. 19 și în prima parte a sec. 20. Dar, între 1936-1939, Spania a fost răvășită de războiul civil dintre forțele republicane de stânga și naționaliștii de dreapta ai generalului Franco. Localnicii au avut de suferit atât din cauza războiului, dar au fost afectați și de urmările generale ale conflictului. Și azi deceniul de după război este cunoscut aici drept „anii foametei”.

Ubeda este un oraș de provincie cu ceva mai mult de 34.000 de locuitori și o economie în creștere bazată de comerț, servicii, turism și agricultură - mai ales cultura măslinilor, regiunea fiind cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, cu peste 15% din producția mondială.

Din 2003 centrul istoric al orașului a fost înscris în lista UNESCO a patrimoniului mondial.

Palatul Dean Ortega a fost construit în sec. 16, în stil renascentist. Azi este hotel.

Palatul Vela de los Cobos a fost construit între 1551-1563, în stil renascentist, pentru unul dintre fruntașii locali - Francisco Vela de los Cobos.

Biserica Santa Maria de los Reales Alcazares (în traducere liberă a Palatelor Regale) a fost construită în a doua jumătate a sec. 13, în locul vechii moschei principale din perioada maură. Lăcașul a fost extins și modificat de mai multe ori până în sec. 19, combinând caracteristici ale stilurilor gotic, mudejar, renascentist și baroc. Inițial se găsea în afara zidurilor orașului, în cadrul unui mic complex palațial regal, din care nu a rămas mare lucru. Biserica însăși a fost grav avariată în timpul războiului civil, fiind refăcută abia după 1983.

Palatul Anguis Medinilla (sec. 16).

O tură prin Jaen (II)

Catedrala din Jaen poartă hramul Înălțarea Maicii Domnului și are o istorie destul de stufoasă. Până în 1246, cât Jaen s-a aflat sub stăpânirea arabilor, în același loc se găsea moscheea principală a orașului (care fusese ridicată în locul unei biserici din sec. 6). După recucerirea spaniolă, inițial clădirea moscheii a fost păstrată ca atare, doar cu mici modificări, pentru a fi convertită în biserică.

Dar în 1368, în urma unui asediu din partea arabilor, vechea moschee a ars. În locul ei a fost ridicată o basilică gotică, care însă suferea grav din cauza unor vicii de zidărie. Astfel încât, în 1494, catedrala a fost demolată și a început construcția uneia noi, tot în stil gotic. Se pare, totuși, că noul șantier a fost supervizat de același arhitect, ori s-a lucrat cu aceeași muncitori (mă rog, cu urmașii lor), aceleași metode, ori toate la un loc. Nu de alta, dar în 1525 cupola abia înălțată a purces ușurel la vale, luând cu ea și o bună bucată din edificiu, cu cor și transept cu tot.

Zicându-și probabil că a treia oară-i cu noroc, episcopul local a decis să se reia toată daravela de la zero. De data aceasta s-a lucrat mai cu grijă, iar rezultatul este o superbă catedrală renascentistă, pe care o vedem și azi. Lucrările s-au gătat în 1724, deci părți din clădire și din decorația interioară au fost realizate în stilul baroc. Este una dintre cele mai mari și mai frumoase catedrale spaniole.

Sacristia.

O bună parte a fostei cripte a fost transformată într-un muzeu liturgic, unde sunt expuse opere de artă religioasă și diferite obiecte de cult din sec. 16-18.