Este cel mai mare oraș al Andalusiei (cam un milion jumate de locuitori, cu tot cu zona metropolitană) și capitala regiunii autonome omonime. Se găsește pe cursul inferior al fluviului Guadalquivir, la vreo 70-80 km de vărsarea acestuia în Oceanul Atlantic. Pe vremuri orașul era mult mai aproape de ocean, dar, în timp, estuarul Guadalquivirului s-a colmatat.
Așezarea, numită la începuturile sale Hisbaal, a fost fondată prin sec. 8 î.Hr. de către tartessieni, o populație mixtă formată din triburi celt-ibere și coloniști fenicieni. În sec. 3 î.Hr. Peninsula Hispanică intră în componența Romei. Romanii au schimbat numele orașului în Hispalis și l-au transformat într-una dintre metropolele semnificative provinciale ale lumii romane. Dat fiind că beneficia de un port excelent, punct cheie pentru drumurile comerciale maritime, ce legau Mediterana de Gallia și Britania, Hispalis a devenit repede un puternic centru comercial și industrial.
După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, Hispania (y compris Hispalis) au fost cucerite de tribul germanic al vizigoților, care și-au întemeiat în peninsulă un regat propriu. În anul 711 o armată formată din arabi nord-africani a cucerit regatul vizigot. În locul său a fost creat un califat musulman. Sevilla, numită acum Ishbiliya, nu pare să fi fost afectată de schimbarea de administrație. În sensul că nu sunt dovezi ale unor episoade violente. Sevilla s-a bucurat și în perioada maură de avantajul dat de portul său excelent și a continuat să experimenteze o viață liniștită și prosperă. După prăbușirea califatului și apariția mai multor regate arabe pe teritoriul acestuia, Sevilla a devenit centrul unui astfel de regat. Acest fapt a contribuit la o și mai mare dezvoltare a orașului. Banii nu au fost cheltuiți doar pe îmbunătățiri edilitare, ci și pe latura academică, Sevilla fiind cunoscută pentru școlile și savanții ei. La sfârșitul sec. 12, metropola andalusă depășea de departe celelalte orașe din Spania, având peste 80.000 de locuitori.
După 1200, fostele taifa maure, epuizate de permanentele războaie civile, au căzut, una câte una, în fața ofensivei creștine. Sevilla a fost cucerită în 1248 de regele Ferdinand III al Castiliei, după un asediu ce a durat 15 luni. După cucerirea creștină, cea mai mare parte a populației musulmane a emigrat în emiratul Granadei și în Maroc. Cu toate acestea, sub noua conducere, Sevilla și-a reluat creșterea economică și demografică, fiind unul din puținele orașe, care nu au înregistrat o perioadă de declin după includerea în teritoriile coroanei castiliene.
În 1492 Columb a descoperit America. Acesta a fost evenimentul care a declanșat vârsta de aur a Sevillei. Portul orașului a primit monopol asupra întregului comerț cu noile colonii trans-atlantice. Asta însemna că toate mărfurile originare din, ori către, Americi, nu puteau să plece / vină decât în Sevilla. Interdicția era valabilă și pentru comercianții din restul Europei. Pe cale de consecință, în mai puțin de jumătate de secol, Sevilla devine unul dintre cele mai prospere orașe ale continentului. Populația depășește 100.000 de locuitori și sume imense sunt canalizate către dezvoltarea urbană.
Perioada benefică a încetat către jumătatea sec. 17. În primul rând, după 1620 estuarul Guadalquivirului începe să fie obturat de bancuri de nisip. Traficul naval în susul râului se face cu dificultate, așa că Sevilla pierde monopolul comerțului american, Cadiz devenind principalul port către Lumea Nouă. Și pentru că o nenorocire nu vine singură, ciuma din 1649 a redus populația la jumătate. Peste numai 25 de ani survine o nouă epidemie și, câțiva ani mai la vale, o mare foamete cauzată de secetă. Pe scurt, la 1700 Sevilla era doar o umbră a fostei sale măreții. Situația s-a îmbunătățit după jumătatea sec. 19, când orașul începe o nouă perioadă de dezvoltare, însă, de data aceasta, datorată industriei, nu comerțului.
Catedrala Sf. Maria este cea mai mare catedrală în stil gotic din lume și a doua catedrală ca mărime, după cea din Milano (Sf. Petru nu se pune - deși este basilică papală, nu este catedrala Romei). Măsoară 135 de metri lungime, 100 m lățimea maximă și 43 m înălțime. Catedrala a fost construită între 1402-1519 pe locul unde se aflase marea moschee a orașului maur. Inițial, spaniolii păstraseră moscheea și o transformaseră în catedrală, după modelul celei din Cordoba. Totuși, către sfârșitul sec. 14, clădirea era într-o proastă stare de conservare și s-a decis demolarea ei și ridicarea unei catedrale, după cum a spus unul din inițiatorii proiectului „atât de grandioasă și de frumoasă, încât, cei ce o vor vedea vor crede că am fost nebuni!” În esență, noua basilică trebuia să reflecte bogăția și magnificența orașului. La construcția catedralei au lucrat meșteri și arhitecți din întreaga Europă (spanioli, portughezi, francezi, germani, olandezi, belgieni, italieni). În proiect au fost păstrate și unele părți ale vechii moschei, în special curtea interioară (plantată cu portocali) și fostul minaret convertit în turlă - cunoscut sub numele de La Giralda. Minaretul a fost construit la sfârșitul sec. 12 și, cu adăugirile din perioada ridicării catedralei, atinge o înălțime de 105 metri. Din 1987 catedrala din Sevilla a fost inclusă în lista monumentelor UNESCO.
