Este o impresionantă fortificație ridicată pe un deal ce domină orășelul cu același nume, la vreo 25 de kilometri vest de Cordoba.
În perioada antică aici se găsea un castru roman și un mic târg, locuit în special de minerii ce exploatau un zăcământ de argint din apropiere. Nu există informații despre evoluția așezării în perioada romană târzie, ori în timpul Regatului vizigot succesor. Arheologic se constată o continuitate de locuire și lipsa unor niveluri de distrugere.
După cucerirea arabă, pe ruinele vechiului castru a fost construită, în anul 740, o nouă fortificație numită al-Mudawar - care s-ar traduce prin cel sigur, ori cel bine apărat (mai înseamnă și cel rotund, dar mă oarecum îndoiesc că ăsta-i cazul). Timp de trei secole, fortăreața a făcut parte dintr-un lanț de cetăți similare, destinate să apere Cordoba - capitala califilor. Dat fiind importanța sa strategică, în permanență a existat aici o garnizoană, iar zidurile au fost bine menținute. După prăbușirea califatului și împărțirea sa în mai multe regate sau emirate musulmane (numite taifa), al-Mudawar revine emirilor din Carmona, apoi este integrată taifei Sevilia.
În 1240, pe fondul Reconquistei, fortăreața este cucerită de regele spaniol Ferdinand III și este transformată într-un castel tipic Europei medievale, cu ziduri și turnuri crenelate. Acum primește și numele actual. Castelul rămâne proprietatea coroanei până în sec. 17. În 1629 regele Filip IV vinde orașul Almodovar del Rio, împreună cu castelul, unui dintre cavalerii săi. Ulterior actul de proprietate va trece succesiv pe la mai multe case nobiliare castiliene. În prezent castelul este deținut de familia marchizilor de La Motilla, o aripă adăpostind apartamentele private ale marchizului și nefăcând parte din circuitul turistic. Aspectul actual al castelului este rezultatul lucrărilor de restaurare ce au avut loc la începutul secolului 20.
În 2016 aici s-au filmat mai multe secvențe ale serialului Game of Thrones, castelul Almodovar reprezentând Highgarden, sediul Casei Tyrell.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu