duminică, 28 ianuarie 2024

Palatul Mogoșoaia

Este un palat construit de domnitorul Constantin Brâncoveanu la ceva mai mult de 10 kilometri de limita de atunci a Bucureștiului. Complexul era format dintr-un palat ridicat pe malul lacului omonim, înconjurat de ziduri de apărare, un turn de apărare, o cuhnie (bucătărie) și o ghețărie. Servea drept reședință de vară, fiind departe de arșița și mirosurile capitalei, dar, totodată, destul de aproape de Curtea domnească.

Nu se știe cu exactitate când au început lucrările, către sfârșitul sec. 17 în orice caz, dar palatul a fost gata în 1702. A fost construit în așa-numitul stil brâncovenesc, care reunește armonios elemente de arhitectură și artă muntene, bizantine, turco-orientale, cu influențe din Renașterea și Barocul italian. Numele îi vine, se pare, de la o jupâneasă, văduva unui boier numit Mogoș, de la care voievodul ar fi cumpărat terenul.

În 1714 Brâncoveanu a fost arestat din porunca sultanului, apoi executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi și unul din gineri. După câțiva ani, domeniul Mogoșoaia a intrat în posesia nepotului domnitorului, numit tot Constantin (urmașul fiului cel mare, de asemenea un Constantin). Acesta fusese și el adus la Istanbul cu restul familiei, dar a fost cruțat, iar ulterior, la solicitarea lui Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot al Țării Românești) repatriat. Revenit în țară a reușit să-și recupereze mare parte a averii familiei și a urcat treptele ierarhiei marii boierimi, devenind mare ban al Olteniei. Urmașii săi au continuat să dețină complexul, deși nu au locuit aici în mod permanent. Palatul a fost jefuit și avariat de turci în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. Refăcut, a fost din nou distrus parțial de pandurii lui Tudor Vladimirescu în 1821.

Palatul Mogoșoaia a rămas în posesia familiei Brâncoveanu până în 1832, când ultimul reprezentant, Grigore Brâncoveanu, a murit fără un urmaș masculin. Astfel, palatul a revenit fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat. Aceasta s-a căsătorit cu viitorul domnitor Gheorghe Bibescu, iar domeniul a intrat în posesia familiei Bibescu. Fiul acestuia, Nicolae Bibescu, a renovat palatul între 1860-1880, dar a construit și casa de oaspeți sau Vila d'Elchingen - după numele de familie al soției sale franțuzoaice. Familia va locui în această clădire, nu în palatul propriu-zis.

În 1911 George Valentin Bibescu dăruiește palatul proaspetei sale soții, Martha Bibescu (născută Lahovary), una dintre figurile feminine de primă mână ale culturii și politicii românești. Martha se îndrăgostește de domeniu și demarează lucrări ample de refacere și înfrumusețare. Restaurează toate clădirile și reamenajează parcul palatului în stil englezesc.

În toamna lui 1944 domeniul este rechiziționat și jefuit de armata sovietică. În 1945 Martha reușește să includă palatul pe lista monumentelor naționale protejate. În același an părăsește țara, fiind avertizată că risca să fie arestată. Lasă palatul fiicei sale, Valentina Ghika-Comănești. În 1949 regimul comunist confiscă palatul, nu înainte de a o aresta pe noua proprietară și pe soțul acesteia. O vreme clădirile au fost lăsate de izbeliște, fiind devalizate și suferind distrugeri din cauza fenomenelor naturale. Abia în 1957 palatul a fost reparat și a adăpostit colecția de artă medievală a Muzeului Național de Artă. Întregul complex palațial a fost restaurat în anii '70-'80. O nouă etapă de restaurare a început după anul 2000.

O vizită într-o zi frumoasă de weekend este o idee cât se poate de bună. Se ajunge ușor - din Gara de Nord cu trenul de Otopeni, cale de vreo 10 minute (nu trebuie să te chinui cu biletele, se plătește în tren). Stația se găsește aproape de una din intrările în parc.





Serele domeniului au fost înființate pe la sfârșitul sec. 19 și restaurate recent.

Vila d'Elchingen este azi centru de conferințe și de expoziții.

De la stânga la dreapta: cuhnia, turnul de apărare și Vila d'Elchingen.




În camerele de la etaj (Muzeul de Artă Brâncovenească) sunt expuse diferite obiecte (mobilier, artă religioasă, îmbrăcăminte, veselă, etc., din sec. 18-19).


















Sălile de la parter adăpostesc diferite expoziții de „artă” modernă.




La subsol, în fosta pivniță, sunt expuse fresce desprinse de pe pereții bisericii mânăstirii Văcărești, înainte ca acest monument de artă brâncovenească să fie demolat din ordinul unui dement analfabet (Ceaușescu).






Biserica Sf. Gheorghe se găsește lângă turnul de apărare, în afara zidurilor palatului. A fost construită de Constantin Brâncoveanu în jurul anului 1688.


Fațada dinspre lac a palatului, cu logia de inspirație venețiană.

Cavoul familiei Bibescu - sfârșitul sec. 19.

miercuri, 24 ianuarie 2024

Mânăstirea Rila

Este cea mai mare și mai cunoscută mânăstire din Bulgaria. Se găsește în partea de sud-vest a țării, în Munții Rila, pe valea râului Rila. Lăcașul este unul dintre cele mai importante monumente de pe teritoriul Bulgariei, din punct de vedere istoric, cultural și arhitectonic. Este și un foarte popular loc de pelerinaj.

A fost întemeiată prin sec. 10 de un călugăr eremit, Sfântul Ioan de Rila (sau așa zice tradiția). De fapt, sfântul trăia într-o peșteră, izolat de lume, iar mânăstirea a fost ridicată de un grup de învățăcei și pelerini. Încă de la început, mânăstirea s-a impus ca un centru major al ortodoxiei bulgare, primind numeroase danii de la țarii bulgari. În sec. 14 a fost reclădită din temelii de un mare boier local, Hrelyu sau Hrelja, cunoscut și ca Ștefan Dragovol. Acesta era un mare feudal, bucurându-se de un statut de conducător semi-independent. El a ieșit de sub controlul țarului bulgar, jurând credință regilor sârbi. În cele din urmă și-a creat o stăpânire independentă în Macedonia, recunoscând (doar pe hârtie) autoritatea împăraților bizantini.

Începând cu finalul sec. 14, turcii otomani au început să organizeze numeroase raiduri de pradă în regiune. Cu ocazia unui asemenea raid, pe la 1450, mânăstirea a fost jefuită și distrusă. A fost reconstruită către sfârșitul anilor 1400, cu ajutorul sultanei Mara Brancovici. Aceasta era fiica despotului sârb Durad Brancovici, care a fost căsătorită cu sultanul Murad II. Era și mama noului sultan, Mahomed II Cuceritorul. Ea dispunea de o enormă influență politică și economică, pe care a folosit-o pentru restaurarea sanctuarului. Sub stăpânirea turcească Mânăstirea Rila a devenit un centru de păstrare și propagare a limbii și culturii bulgare.

Din păcate, monumentul medieval a fost distrus parțial de un incendiu în 1778. Refăcută, mânăstirea a ars iarăși în 1833. Actuala construcție a fost ridicată între 1834-1862. A fost înscrisă în lista monumentelor UNESCO în 1983.

Mânăstirea adăpostește și un muzeu, unde sunt expuse cărți și documente, arme, monede, icoane, odăjdii, din perioada medievală și modernă.
















Turnul lui Hrelja a fost construit în 1334-1335 de nobilul mai sus pomenit, pentru a-i servi drept reședință în cadrul mânăstirii. Este singura componentă a edificiului medieval, care a supraviețuit secolelor. Are o înălțime de 23 de metri și ziduri din piatră, groase de 1,8 metri. A fost folosit, în timpul raidurilor de jaf, pentru adăpostirea călugărilor și a obiectelor de preț din mânăstire. La ultimul etaj se găsește o capelă decorată cu fresce de sec. 14. Din păcate, când am fost noi, turnul nu se vizita.