Situată în regiunea Attica, Atena este capitala și cel mai mare oraș al Greciei. Este, de asemenea, unul dintre cele mai vechi orașe ale omenirii, având o istorie ce bate către trei milenii și jumătate. În ceea ce ne privește pe noi, europenii, este unul dintre acele orașe, care au avut un rol important în dezvoltarea a ceea ce este civilizația europeană contemporană.
În limba greacă arhaică și clasică (sec. 15-3 î.Hr.) și chiar în epoca romană, numele orașului se pronunța la plural; abia din epoca bizantină medievală s-a încetățenit forma de singular a numelui. Legenda zice că Atena - zeița înțelepciunii și meșteșugurilor (dar și o zeitate războinică, fiind mereu înfățișată cu coif, scut și deseori și cu lance) și Poseidon - zeul mărilor și al cutremurelor s-au întrecut pentru a da numele unui nou oraș. Cei doi au făcut locuitorilor daruri, pentru a-i atrage. Poseidon le-a dat marea s-o cutreiere și calul pentru război, în timp ce Atena le-a oferit măslinul și războiul de țesut. Regele Atenei, Cecrops, a ales-o pe zeiță, astfel noua cetate primindu-și numele Atena. În alte variante locuitorii au votat. Bărbații, mai cu zavera în sânge, l-au ales pe Poseidon, femeile, mai așezate și înțelepte, pe Atena. Femeile au fost cu una în plus față de bărbați. Științific vorbind, Atena nu are originea în limba greacă, ci, cel mai probabil, într-un limbaj local pre-indoeuropean (vra să zică locul avea un nume asemănător încă înainte de apariția grecilor în zonă. Mai trebuie spus că majoritatea lingviștilor de azi susțin că, în ciuda părerii populare, nu orașul a fost numit după zeitatea protectoare, ci zeița a primit în perioada arhaică numele după cel mai important sanctuar dedicat ei.
Teritoriul ocupat de oraș a fost locuit permanent încă de prin anul 3000 î.Hr., după cum arată dovezile arheologice. Pe la 1400 î.Hr. Atena era un important centru al civilizației miceniene, pe Acropole fiind înălțat un palat - fortăreață al regelui local (Atena este menționată în Iliada ca una din cetățile care au trimis trupe împotriva Troiei) și un templu al Atenei. După 1200 î.Hr. întreaga societate miceniană dispare, cel mai probabil în seria de invazii cauzate de schimbările climatice, invazii ce au dus la prăbușirea civilizației bronzului în tot bazinul estic al Mării Mediterane și în Orientul Apropiat. Totuși, spre deosebire de alte centre miceniene, Atena nu pare a fi suferit distrugeri. O serie de sate au continuat să existe în jurul templului de pe înălțimea stâncoasă. Treptat, aceste sate s-au unit, dând naștere unei așezări de tip protourban. În jurul anului 900 î.Hr. Atena era din nou un important centru meșteșugăresc și comercial. Orașul beneficia de o poziție foarte bună în partea centrală a Greciei pe drumul ce lega Grecia de Nord de Peloponez. În plus era suficient de aproape de mare, să poată deveni un nod maritim major, dar fără a se găsi chiar pe țărm, deci la adăpost de razii și atacuri surpriză. În scurtă vreme, cetatea a devenit atât de puternică, încât a supus toate celelalte orașe din Attica. Atena a devenit unul dintre orașele-stat importante ale Greciei.
Într-o primă fază, Atena a fost o monarhie, deși regii menționați în diversele izvoare sunt mai mult personaje mitologice, decât persoane reale (Cecrops, Egeu, Tezeu, etc). Cândva prin sec. 8 î.Hr., Atena a devenit o republică, în care puterea era deținută de o mână de aristocrați. Treptat, în sec. 7-6 î.Hr., clasele de jos au căpătat tot mai multe drepturi prin reformele întreprinse de Drakon, Solon și Cleistenes. Cel din urmă este supranumit „părintele democrației” - reformele sale au acordat drepturi totale tuturor cetățenilor, indiferent de originea socială și avere (de unde și termenul de democrație de la demos = popor și kratos = putere; puterea poporului, deci). Mai mult, în majoritatea funcțiilor de stat, cetățenii nu erau aleși, ci trași la sorți, pentru a asigura accesul oricui la luarea deciziilor. Sigur, democrația ateniană avea niște limitări severe. Cetățeni erau doar bărbații liberi, născuți din tată atenian.
Instaurarea sistemului democratic în anul 508 î.Hr. este considerată data de debut a epocii clasice ateniene. Timp de peste 150 de ani Atena a fost cel mai important centru comercial, financiar, naval și cultural al Eladei. Deși înfloritoare în toată Grecia, artele, arhitectura, științele și filosofia au înălțat Atena mult deasupra celorlalte orașe-stat. În Atena au trăit și au creat Socrate, Platon, Aristotel, Sofocle, Aristofan, Euripide, Eschil, Tucidide și multe alte personalități culturale, ale căror lucrări și modele de gândire au influențat substanțial cultura și gândirea europeană până în prezent.
În sec. 6 hegemonul (liderul, cea mai puternică cetate din punct de vedere militar și politic) lumii grecești era Sparta. Odată cu creșterea semnificativă a puterii ei economice și militare, Atena a dorit să-și asume acest rol. Cum în Grecia încă nu a reușit să se impună, a ales să acționeze în altă zonă a lumii grecești. În 499 î.Hr. orașele grecești din Asia Mică s-au revoltat împotriva stăpânirii persane. Atenienii s-au grăbit să trimită fonduri și trupe. Din păcate pentru ei, după o evoluție inițială favorabilă, regele persan Darius cel Mare a servit elenilor mai multe înfrângeri usturătoare. După zdrobirea revoltei, Regele regilor a pus la cale o expediție de pedepsire a Atenei, nu prea bine organizată. În 490 î.Hr. pe câmpia de la Maraton, hopliții (infanteria grea) atenieni au repurtat o strălucită victorie împotriva unei forțe persane mult superioară.
Aceasta a fost, însă, numai preambulul. 10 ani mai la vale, urmașul lui Darius, Xerxes I a invadat Grecia cu o armată uriașă, susținută de o flotă pe măsură. La început lucrurile au mers bine pentru asiatici. Alianța cetăților grecești a fost învinsă la Termopile, iar Atena, părăsită de locuitori, a fost rasă de pe fața pământului. Totuși, flota aliată (majoritar formată din corăbii ateniene) a zdrobit-o pe cea persană la Salamina în 480 î.Hr., iar anul următor armata persană a fost anihilată la Plateea.
După victoria împotriva celei mai mari puteri militare a lumii antice, Atena a devenit de facto hegemonul lumii grecești. Atenienii au avut cea mai mare contribuție bănească și militară la coaliția cetăților grecești. Mai mult, Atena a reușit să convingă numeroase cetăți din Grecia propriu-zisă, dar și din insulele Mării Egee să formeze o alianță antipersană - Liga de la Delos (alianța își avea sediul inițial pe insula Delos). În cele din urmă această alianță a intrat sub totala dominație a Atenei, care își înființa practic propriul său imperiu. În scurtă vreme, cetatea din Attica devenea prima superputere navală din istorie.
Creșterea puterii ateniene a alarmat alte polisuri, cu precădere Sparta. Timp de aproape 50 de ani ambele părți s-au lansat în numeroase acte de ostilitate directe sau prin proxy - trebuie spus că Atena a fost cel mai adesea cea care băga bățul prin gard. Într-un final, Atena și aliații ei (Liga de la Delos) și Sparta cu susținătorii săi (Liga Peloponesiacă) au declanșat un război nimicitor, care a ținut aproape 30 de ani (431-404 î.Hr.). În timpul conflictului de două ori atenienii au obținut victorii decisive și de două ori lacedemonienii au cerut pace. Atenienii au refuzat ambele oferte cu foarte multă aroganță, sperând la o victorie totală. Din păcate pentru ei, acest exces de superbie le-a ieșit pe nas. O serie de decizii proaste au decimat hopliții și flota attică, iar Atena a fost silită să ceară pace. Hegemonia spartană era reinstaurată, chit că Atena și-a refăcut destul de repede forța economică și militară.
Majoritatea sec. 4 î.Hr. Atena a acționat pentru refacerea prestigiului și mai ales a influenței politice între polisurile grecești. A oscilat între alianțe și conflicte cu celelalte două mari puteri grecești, Sparta și Teba pentru supremație în spațiul elenic. Permanenta ostilitate între alianțele dominate de acestea a slăbit forța militară a cetăților grecești. Dacă, în urmă cu aproape 150 de ani în urmă, o coaliție formată din toate orașele grecești importante a zdrobit invazia persană, în anul 338 regele Macedoniei Filip II învinge o alianță formată din Atena, Teba, Corint și alte cetăți mai mici. Din acest moment, Macedonia devine hegemonul lumii grecești.
După moartea lui Alexandru Macedon (fiul lui Filip II) în 323 î.Hr., cetățile grecești au devenit simpli pioni în lupta pentru supremație dusă de generalii acestuia. Timp de câteva decenii, Atena ba era cucerită de una dintre părțile în conflict, ba își recâștiga pentru scurtă vreme independența. După jumătatea sec. 3 î.Hr., un nou jucător important își făcea apariția în zonă - Roma. Romanii au fost implicați în mai multe războaie împotriva Regatului macedonean. Grecii au privit cu bucurie, la început, intervenția romană, mai ales după ce Senatul a proclamat eliberarea cetăților grecești față de regii macedoneni. Treptat, însă, s-a dovedit că urmașii lupoaicei i-au „eliberat” pe greci, doar pentru a lua locul macedonenilor. Au existat mai multe încercări de rezistență, dar legiunile și-au dovedit peste tot superioritatea în fața falangei grecești. Toată povestea a luat sfârșit prin impunerea stăpânirii romane și transformarea Greciei în provincie romană.
Atenienii nu au fost fericiți cu noua lor situație și au profitat de prima ocazie pentru a-și căpăta libertatea. Zisa ocazie s-a ivit în 88 î.Hr., când Roma era prinsă într-un război cu unul dintre cei mai mari dușmani ai ei - regele Mitridate al Pontului. S-a dovedit, însă, că urmașii lui Pericle nu au gândit prea bine alegerea făcută. Nu au gândit-o deloc, ținând cont de palmaresul roman din ultimele două secole în ceea ce privește războaiele. Doi ani mai încolo, trupeții cu tunici roșii se îndeletniceau sârguincioși cu jaful post-asediu. Orașul a fost distrus cu simț de răspundere. În afară de clădirile administrative, temple și monumente, totul a fost pus la pământ.
În cele din urmă, atitudinea cuceritorilor s-a îmblânzit. Atrași tot mai mult de cultura și arta greacă, romanii au acordat Atenei (cea pe care ei o considerau centrul prin excelență al artelor și filosofiei) statutul de oraș liber și un grad ridicat de autonomie internă. Mai mult, unii împărați, precum Nero și mai ales Hadrian au oferit o serie de privilegii localnicilor și au finanțat ridicarea unor piețe, edificii publice și apeducte. Timp de 500 de ani Atena a rămas un important centru de învățătură și filosofie.
Perioada bizantină a adus cu sine un puternic recul pentru antica cetate. Trecerea la creștinism a redus simțitor reverența autorităților imperiale față de o societate rămasă legată de trecutul păgân. Multe dintre templele sale au fost transformate în biserici. Cu toate acestea niciun monument antic nu a fost distrus, deși au fost numeroase opere de artă transportate la Constantinopol. În sec. 6 împăratul Justinian a interzis școlile de filosofie păgâne. La scurtă vreme slavii au cucerit și jefuit orașul. Atena nu și-a mai regăsit importanța și strălucirea de odinioară. Mare parte a epocii bizantine nu a depășit statutul de orășel de provincie.
Sfârșitul sec. 11 și sec. 12 au constituit o perioadă mai bună. Reformele întreprinse de împărații din dinastia Comnenos au readus stabilitate și prosperitate în imperiu. Atena a cunoscut, la rândul ei, o creștere economică rapidă, bazată pe producția de cosmeticale de lux, ulei de măsline și vopseluri, precum și pe comerțul internațional (în special cu Veneția). Vremurile bune au luat sfârșit în 1204, când cruciații occidentali au cucerit Constantinopolul și au împărțit mari hălci din Imperiul Bizantin între ei. Din acest moment, Atena nu mai revine în componența Bizanțului. Timp de peste trei secole s-a găsit sub stăpânirea unor conducători din Occidentul Latin: la început burgunzi, apoi catalani, în cele din urmă florentini. Cei din urmă au fost înlăturați în 1458, când orașul a fost cucerit de o armată turcească condusă personal de sultanul Mahomed II. Sultanul, un mare admirator al antichității, a fost impresionat de moștenirea arhitectonică și artistică a noii sale achiziții. Prin firman a decis că orașul intră direct în administrarea curții imperiale și a interzis ferm jafurile și distrugerile; doar Partenonul a fost transformat în moschee.
În prima parte a epocii otomane, Atena a fost din nou redusă la situația unui târgușor de provincie. Populația s-a redus semnificativ, la fel și aria locuită. Orașul de la 1600 abia atingea un sfert din cel din dec. 5 î.Hr. Asediul venețian din 1687 a cauzat distrugeri majore și o nouă scădere a numărului locuitorilor. Apoi, anii 1700 au însemnat o nouă perioadă de creștere și dezvoltare. Cetatea este iarăși un centru meșteșugăresc și negustoresc, beneficiind și de o serie de privilegii (să nu uităm că Atena făcea parte din portofoliul personal al sultanilor). La 1750 populația locală atingea 10.000 de oameni, din care 80% erau greci. Franța și Anglia au înființat aici consulate. Consulii au popularizat în capitalele occidentale dorința grecilor de independență. Pe de altă parte, au pus umărul la eforturile unor conaționali de a „colecționa” din operele de artă. Sigur, acestea erau protejate prin firmane, dar ce nu se poate rezolva cu niște pungi bine plasate. Azi multe din realizările artiștilor antici atenieni împodobesc muzee în Londra, Paris sau Berlin.
În 1822 izbucnește războiul de independență al grecilor. Conflictul a fost lung și ar fi fost pierdut de răsculați (asta pentru că, în tipic stil balcanic, grecii au avut grijă să se lupte și între ei), dacă nu ar fi intervenit direct marile puteri europene, în special Anglia, Franța și Rusia. Sultanul este obligat să recunoască statul grec, carele, la vremea respectivă, acoperea cam jumătate din Grecia actuală - Peloponezul și o parte din zona centrală. Atena a fost aleasă drept capitală, în virtutea istorie sale și a importanței cultural-artistice din perioada antichității. Altfel, în timpul războiului, Atena a fost asediată de două ori, suferind distrugeri majore. Când a fost desemnată capitală, arăta mai mult ca un sat ceva mai mare, cu o populație de vreo 3-4000 de oameni. Noile autorități grecești au decis o masivă reconstrucție a orașului după normele occidentale. Deși toate rămășițele arhitecturale și artistice ale antichității au fost cu grijă ocolite și chiar restaurate, cea mai mare parte a moștenirii bizantine și cam toate (cu câteva excepții) monumentele din perioada otomană au fost distruse - primele pentru că nu cadrau cu moda Occidentului, ultimele pentru că proveneau de la foștii asupritori.
Azi Atena este una dintre cele mai mari capitale din Europa. Împreună cu zona metropolitană, are o populație ce tinde către 4 milioane de locuitori, adică mai mult de o treime din întreaga populație a țării. Este nodul economic, cultural, educațional și turistic cel mai important al Greciei. Din păcate am stat aici doar o zi și jumătate, astfel că nu am reușit să bifăm tot ce are Atena de oferit.
