nimicuri cotidiene

Of, Doamne, nu e aşa uşor să postezi ceva pe blog. Nu e uşor dacă nu ai chef de aşa ceva, dacă nimic nu îţi trezeşte atenţia, curiozitatea, pofta. Dacă eşti plictisit. Sau mai rău, sictirit de tot, toţi, toate.
Şi cum aş putea avea chef? Hai să vedem cam cu ce mă pot lăuda? Mmmh, e ceva? Nu? Damn!
Ia, să văd cât de mult pot scrie despre nimic. Ce am făcut eu, în ultimul timp? Păi, am avut grijă să-mi complic viaţa, apoi s-o complic şi pe altora (alteia). Şi ce talent monumental am pentru aşa ceva. Altfel, de luni încoace, o ţin tot într-un oftat. Mă uit pe geam şi oftez. Deja am ajuns să mă agasez, ce capac după ceafă aş merita! Păcat că nu are cine să mă servească.
Azi a fost urât, frig, ploaie, cenuşiu. Afară şi în mine. Nu am chef de nimic. Nu am chef de scârbiciu. Nu am chef să merg acasă. Nu am chef să ies în oraş.
Câtă deprimare, nu?
Ei, nu! Sau nu chiar. Vine sfârşitul de an (iar al meu nu a fost chiar aşa bun), nu mai am răbdare. VREAU VACANŢĂ!!!
Şi vacanţa vine. O bucăţică din ea, mai întâi. În week end, îmi iau gaşca şi merg la munte. Abia aştept să evadez.
Aolică, ce de aiureli am putut să scriu. Şi mai e şi vecinul de deasupra, care îşi face de lucru cu bormaşina în capul meu.
Băi, ştiţi ce? NU AM CHEF AZI!

Vama

Prin mezozoicul superior, când eram studinte, am fost de mai multe ori la Vamă. Cu cortul. Vama Veche era atunci un amarât de sat de pescari. Ca şi 2 Mai, de altfel. Nu existau niciun fel de utilităţi, cu excepţia unui fel de bufet-alimentară.
Am revenit în Vamă acum 3 ani şi, de atunci, am mers în fiecare vară. Nu mai am 20 de ani, am lăsat cortul pentru cei mai tineri. Am căutat ceva mai civilizat şi cu baie în cameră. Am găsit, o pensiune cu camere ok şi nimic mai mult de atât, destul de ieftin.
Din păcate nu mai e chiar Vama de demult. Deşi în ritm mai redus, "civilizaţia" pătrunde. Încă nu se aud manele peste tot locul. Ghiolbanii cu jeepane şi lanţuri de aur cât mâna nu se aventurează. Mai vezi roackeri, şi corturi. Nudişti şi blatişti. Dar romantismul s-a cam dus. Alte timpuri, alte generaţii, alte gusturi, alte idei. Sper doar să nu decadă de tot şi să trebuiască să-mi caut alt locşor.
P.S.: Am fost îngrozit de cât de multe familii cu puradei boraci şi urlători am putut să văd.

Luni

Luni dimineaţa. Sună ceasul. Este luni dimineaţa, după duminica. După week end. Ce bine a fost în week end. Timp liber, somn. Poate distracţie. Stau în pat, nu-mi vine să mă ridic. Îmi vine să mă urc pe pereţi, când mă gândesc că mă aşteaptă o nouă săptămână de sculat la şase, de mers la birou, de muncă.
Off, urăsc zilele de luni dimineaţa.
Stau în pat şi mă gândesc. Judec săptămâna ce s-a scurs. N-a fost tocmai rău. Sigur, se putea şi mai bine. Acum, vine o nouă săptămână. O nouă şansă. O nouă şansă de a repara. O nouă şansă de a te întâlni cu prietenii. Şansa unei noi realizări. Fac planuri pentru noua săptămână. Ieşire cu prietenii la "una mică". Sau un munte în week end-ul viitor. Sau poate mă hotărăsc s-o invit la o cafea. Sau ... Atât de multe posibilităţi.
Iubesc zilele de luni dimineaţa.

Cand...

Când...
Când am fost rănit, am jurat că niciodată nu se va mai întâmpla. Zi după zi, adăugam încă o piatră, încă o cărămidă în zidul, care-mi înconjura inima. Nu doream să mai simt. Simţirea e slăbiciune. Slăbiciunea face să fim răniţi. Urăsc durerea!
Când am văzut-o prima dată, am tresărit. Avea soarele în plete şi marea în priviri. Am ştiut că totul a fost în zadar. Am ştiut tot ce va veni. Am ştiut de la început cum va fi, am ştiut de la început că sunt pierdut. Că totul este pierdut. O fulgerare a două petice de cer şi am simţit prima fisură în armură, ultima mea speranţă. Primul zâmbet şi fisura s-a lărgit. Zi după zi, zidul s-a umplut de fisuri, care se lărgeau, se multiplicau. Până când, ca un baraj sub o presiune uriaşă, totul s-a prăbuşit. Dragostea, pe care o închisesem în mine a ţâşnit cu violenţă şi a spulberat toate digurile.
Când ne-am ţinut de mână prima dată. Când ne-am sărutat prima dată. Când mi-a spus că mă iubeşte prima dată. Când am făcut dragoste prima dată. Când ne-am certat prima dată. Momente.
Când s-a terminat, totul s-a întâmplat repede.
Când a plecat, timpul s-a oprit. Lumea mea s-a prăbuşit. Universul meu s-a făcut cioburi.
Şi totuşi, când mă gândesc, îmi dau seama ce a însemnat EA pentru mine. Cum mi-a schimbat viaţa. Câtă fericire a putut să-mi dăruiască. O fericire cum puţini oameni pot atinge. Şi, atunci, ştiu că, dacă mi s-ar oferi posibilitatea de a alege, chiar dacă aş şti cum se va termina, aş lua-o de la început.
Acum, când sunt din nou rănit şi doare, acum, când totul s-a afârşit, am hotărât să nu mai înalţ ziduri. Am hotărât să nu mai închid dragostea în mine. Am hotărât să cred şi să sper. Să mă ridic şi să merg mai departe.