duminică, 17 septembrie 2017

Berlin (VI)

Gemaldegalerie este muzeul de artă al Berlinul ce cuprinde opere ale pictorilor germani şi europeni din perioada goticului târziu până la baroc şi rococo (sec. 13-18). Colecţia de picturi a fost acumulată în timp, în general prin achiziţii ale guvernului Prusiei (apoi al Germaniei), respectiv prin donaţii particulare. Este cea mai mai mare colecţie de pictură veche din Germania (pe locul 2 situându-se Alte Pinakothek din Munchen). Deschiderea oficială a avut loc în 1830 -  la vremea respectivă făcând parte din Altes Museum.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea ce adăpostea operele a fost distrusă, însă picturile fuseseră depozitate în buncăre în afara Berlinului. Din nenorocire, peste 400 de lucrări ce au fost considerate prea mari pentru a fi mutate, au fost depozitate într-un adăpost antiaerian, care nu s-a dovedit de calitate. Toate operele (majoritatea piese de altar de zeci de metri pătraţi) au ars. Alte câteva sute au fost "eliberate" de autorităţile sovietice. Şi în Rusia au rămas până acum.
După formarea celor două Germanii (RDG şi RFG), colecţia de artă a fost împărţită şi expusă în două locaţii separate în Berlinul de Vest, respectiv în cel de Est. După reunificare, s-a decis înfiinţarea unui muzeu nou, care să adăpostească colecţia reîntregită. Azi Gemaldegalerie expune peste 1200 de picturi din cele peste 3000, pe care le deţine. Iar colecţia este mărită în fiecare an prin noi achiziţii. Lucrările sunt organizate pe săli, în funcţie de curent artistic, epocă şi spaţiu geografic.
Biletul de intrare costă 14 euro.

Şi eu eram la jumătatea cozii. Era weekend şi, în plus, tocmai se deschisese o expoziţie dedicată picturii spaniole din secolul de aur (aprox. sec. 16-17), adică Velazquez, El Greco, Zurbaran, Murillo, etc. În care, din păcate, nu era permisă fotografierea.


Goticul german târziu.

Altarul Fecioarei de la Mânăstirea Sf. Gereon, anonim renan (aproximativ 1420).

Sfânta Treime, parte a altarului bisericii Sf. Maria Gdansk (prima jumătate a sec. 15).

Maria cu Pruncul în grădina de trandafiri, anonim din nordul Germaniei (aprox. 1470).

Renaşterea germană.

Portretul lui Roelof de Vos van Steenwik, Hans Holbein cel Tânăr, (1541). Holbein cel Tânăr este unul dintre cei mai importanţi pictori germani renascentişti. Ultimii 20 de ani din viaţă îi petrece în Anglia la curtea lui Henric VIII şi a urmaşului acestuia, Eduard VI.

Maria rugându-se, Albrecht Durer (1518). Durer a fost cel mai mare pictor şi gravor al Renaşterii germane. Lucrările sale au fost admirate de mari maeştri italieni, precum Rafael şi Leonardo sa Vinci.

Altarul celor trei Magi, Hans Baldung (1506). Baldung este considerat cel mai talentat elev al lui Durer.

Naşterea lui Cristos, Martin Schongauer (aprox. 1480). Schongauer este un pictor şi gravor din vestul Germaniei (Alsacia).

Fântâna tinereţii, Lucas Cranach cel Bătrân (1546). Cranach cel Bătrân este unul dintre maeştrii din partea de est a Germaniei. În timpul vieţii a fost prieten apropiat al lui Martin Luther.

Venus şi Amor, Lucas Cranach cel Bătrân (1530).

Primitivii flamanzi.
Aceşti pictori provin din regiunea istorică Flandra (Belgia, Olanda, Luxemburg, nordul Franţei) şi activează aproximativ de la jumătatea sec. 15 până la jumătatea sec. 16. Operele lor îmbină tehnicile goticului internaţional cu cele ale Renaşterii nordice şi sunt caracterizate prin realism şi prin utilizarea unor culori vibrante.

Fecioara cu Pruncul, Sf. Barbara şi un călugăr cartuzian, Petrus Christus (aprox. 1450).

Fecioara în biserică, Jan van Eyck (aprox. 1440). Van Eyck este, de asemenea un pictor brughelez şi este considerat unul dintre fondatorii curentului flamand timpuriu. Este, în esenţă, profetul mişcării.

Altarul Middelburger, Rogier van der Weyden (aprox. 1445-1450). Van der Weyden este membru al tripletei marilor artişti fondatori ai şcolii flamande. Dacă Robert Campin este profetul (el este, de fapt, primul mare maestru al curentului), van Eyck este apostolul, atunci Van der Weyden nu poate fi decât Dumnezeu. Cel mai strălucitor dintre cei mai strălucitori, este unul dintre cei mai mari pictori ai tuturor timpurilor.

Coborârea de pe cruce, Rogier van der Weyden (prima jumătate a sec. 15).

Altarul Miraflores, Rogier van der Weyden (aprox. 1445).

Portretul unei tinere, Rogier van der Weyden (aprox. 1440-1445).

Altarul Sf. Ioan Botezătorul, Rogier van der Weyden (aprox. 1455).

Portretul unei tinere nobile, Petrus Christus (aprox. 1470). Petrus Christus a fost unul dintre pictorii de frunte ai curentului. Născut şi activ în Bruges, a făcut parte din al doilea val de mari artişti flamanzi (a doua tripletă de aur), alături de Hans Memling şi Dirk Bouts.

Iisus în casa fariseului Simon, Dirk Bouts (1460).

Fecioara cu Pruncul, Hans Memling (1487).

Fecioara cu Pruncul, Hans Memling (1485).

Fecioara cu Pruncul, Geertgen tot Sint Jans (a doua jumătate a sec. 15). Sint Jans a fost unnul dintre maştrii de sec. 15 din partea de nord a Ţărilor de Jos (actuala Olanda).

Prezentarea Pruncului, Hugo van der Goes (1480). Un alt mare maestru flamand timpuriu de mare calibru. Se crede că a fost elevul lui Dirk Bouts. Are o influenţă semnificativă asupra Renaşterii italiene timpurii.

Închinarea Magilor, Hugo van der Goes (1470).

Fecioara pe tron, Quentin Matsys (1525). Matsys a fost un pictor flamand foarte influent, din perioada de final a curentului. Picturile lui sunt caracterizate de personaje din lumea reală contemporană lui, de cele mai multe ori redate în mod satiric.

Închinarea Magilor, Jacques Doret (1435). Doret este un artist flamand timpuriu din Tournai.

Etienne Chevalier şi Sf. Ştefan, Jean Fouquet (1454). Fouquet a fost unul din pictorii francezi importanţi ai sec. 15. Picturile sale sunt inspirate de stilul lui van Eyck.

Renaşterea flamandă.

Fecioara cu Pruncul, Jan Gossaert (1530). Gossaert este unul dintre primii pictori flamanzi, care fac trecerea către curentul artistic al Renaşterii. Călătorind de mai multe ori în Italia, a adus în Ţările de Jos influenţe ale artei italiene, în special ale şcolii de pictură din Roma.

Proverbe neerlandez, Pieter Breugel cel Bătrân (1559). Breugel cel Bătrân este cel mai important pictor flamand al Renaşterii. Specialitatea sa erau subiectele referitoare la mediul rural. Pictura de faţă conţine mai multe scene independente ce ilustrează o serie de proverbe din nordul Olandei.

Procesiunea Crucii, Pieter Breugel cel Tânăr (1606).  Fiul lui Breugel cel Bătrân, îi preia o parte din teme, precum şi stilul. Chiar şi aşa devine un pictor important.

Vânzătoarea de legume, Pieter Aertsen (1567). Este un pictor din Amsterdam specializat în scene din viaţa de zi cu zi a contemporanilor.


Barocul Flamand (belgian). Sec. 16-17 a constituit perioada de aur a picturii baroce flamande - şi, de data aceasta, termenul se referă strict la zona sudică, astăzi corespunzătoare în linii mari Belgiei. Căci în sec. 16-17 are loc o separare definitivă între nordul şi sudul Ţărilor de Jos. Nordul (Olanda) îşi câştigă independenţa şi adoptă Reforma calvină. Sudul (Belgia) rămâne catolic şi fidel regelui spaniol. În ceva mai mult de un secol, aici au lucrat câteva zeci de mari maeştri (cei mai importanţi fiind Rubens, Jordaens şi van Dyck).

Iisus şi cele trei Marii, Jacob Jordaens (1616). În prima partea a activităţii sale, a lucrat în atelierul lui Rubens, stilul său fiind influenţat de cel al maestrului. Ulterior devine un pictor renumit el însuşi, fiind versat în utilizarea culorilor şi a clarobscurului (jocul de lumini şi umbre).

Răpirea Europei, Jacob Jordaens (1616).

Fecioara cu Pruncul şi sfinţi, Peter Paul Rubens (1627). Rubens este considerat cel mai important artist al barocului flamand şi unul dintre cei mai mari colorişti din istorie.

Portretul unei doamne, Peter Paul Rubens (1637).

Iisus şi Ioan Botezătorul copii şi îngeri, Peter Paul Rubens (prima jumătate a sec. 17).

Vază cu flori, Jan Breughel cel Bătrân (prima jumătate a sec. 17). Este fiul lui Pieter Breugel cel Bătrân şi fratele lui Pieter Breugel cel Tânăr. S-a specializat în compoziţii florale, fiind unul dintre iniţiatorii acestui gen, devenit extrem de popular În Ţările de Jos.

Serbările lui Bachus, Jan Breughel cel Tânăr (a doua jumătata a sec. 17). Fiul lui Jan Breughel cel Bătrân şi nepot al lui Pieter Breugel cel Bătrân, a devenit un cunoscut pictor al barocului flamand, specializat în scene mitologice şi peisaje.

Barocul olandez (sau pictura epocii de aur olandeze). Este, ca şi în cazul barocului belgian, perioada sec. 16-17, când în Olanda îşi fac apariţia zeci de maeştri şi sunt produse peste un milion de picturi. Pictorii olandezi au preluat o serie de tehnici şi teme dezvoltate de pictorii barocului italian, dar au continuat să urmeze şi teme specifice, locale, precum: peisaje, scene rurale, naturi moarte, scene maritime, etc. Cei mai importanţi artişti au fost Rembrandt van Rijn, Johannes Vermeer, Frans Hals.

Suzana şi bătrâniiRembrandt van Rijn (1647). Inovativ şi prolific, este cel mai mare pictor olandez. De asemenea, este considerat de specialişti drept unul dintre cei mai mari artişti vizuali din istoria artelor. Jocurile sale de lumini şi umbre sunt aproape fără egal.

Bărbat cu coif aurit (posibil autoportret), Rembrandt van Rijn (1650/55).

Tânără în pragul uşii (posibil Hendrickje Stoffels, iubita pictorului), Rembrandt van Rijn (1656).

Portretul Catharinei Hooft şi al fiicei sale, Frans Hals (1619). Unul dintre cei mai mari pictori olandezi ai epocii de aur, a excelat în portretistică.

Tobias şi îngerul, Abraham Bloemaert (1630). Originar din Utrecht, s-a specializat în scene biblice şi mitologice, precum şi în peisaje rurale.

Peisaj cu fermă, Salomon van Ruysdael (a doua jumătate a sec. 17). Unul dintre cei mai importanţi pictori peisagişti ai curentului.

Dunele de lângă Haarlem, Jacob van Ruysdael (aprox. 1670). Este nepotul lui Salomon van Ruysdael şi, de asemenea, un maestru al peisajelor.

Esau şi sacrificiul său, Matteus Stom (prima jumătate a sec. 17). Unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai şcolii de pictură din Utrecht.

Vedere din port, Abraham Storck (a doua jumătate a sec. 17). Storck a fost un pictor din epoca de aur olandeză specializat pe compoziţii maritime.

Rococo-ul francez.
Rococo a fost un curent artistic născut în sec. 18 în Franţa, ca o reacţia la baroc. Spre deosebire de baroc, care pune accent pe grandoare, simetrie, severitate şi are, în general, teme cu mesaj, rococo este jucăuş, asimetric, elegant, graţios, frivol pe alocuri. A cunoscut o largă răspândire europeană, în special în Franţa, Anglia şi Italia, dar şi, mai voalat, în Spania, Scandinavia, şi spaţiul germanic.

Dansul, Jean Antoine Watteau (1719). Watteau a fost cel mai talentat şi mai influent pictor francez din sec. 18 - şi asta în condiţiile în care a murit în 1721. Este unanim considerat întemeietorul curentului rococo în pictură. Viaţa scurtă (a murit la doar 36 de ani) a însemnat un număr redus de opere, din nefericire.

Serbare în aer liber, Jean Antoine Watteau (1720).

Venus şi Amor, Francois Boucher (1742). Boucher a fost un alt mare pictor francez din sec. 18. Deşi mai puţin talentat decât Watteau, a fost mult mai cunoscut. În timp ce primul, lipsit de simţul linguşelii, era angajat mai ales de burghezi cu bani, Boucher a fost pictorul preferat al Curţii lui Ludovic XV, fiind solicitat, de mai multe ori, să-i facă portretul amantei regale, celebra Madame de Pompadour.

Rococo-ul englez.


Copiii familiei Marsham, Thomas Gainsborough (1787). Gainsborough a fost cel mai important pictor englez din a doua jumătate a sec. 18. Este cunoscut în special pentru portretele şi peisajele sale.

Portretul lui John Wilkinson, Thomas Gainsborough (1785).

George Clive şi familia sa,  sir Joshua Reynolds (1765).  Reynolds a fost un alt mare pictor englez de sec. 18. Specializat în portrete, a fost acuzat că, deseori, îşi punea talentul în slujba patronilor săi, cărora le ascundea cu grijă defectele fizice. Pentru care fapt a fost înnobilat de regele George III.