Napoli (III)

Lucrările la Castel Nuovo au început în 1279 şi au luat sfârşit trei ani mai târziu, exact la timp pentru a-şi muta aici reşedinţa regală, după ce sicilienii i-au arătat că nu numai grecii îţi fac daruri cu gânduri ascunse. În perioada următoare, castelul a fost renovat de mai multe ori, mai ales după ce a fost cucerit şi parţial distrus de regele maghiar Ludovic I (în 1347), care ca angevin ce era, ridicase oarece pretenţii la tronul napolitan. Castelul a fost lărgit şi fortificaţiile sale mult întărite, astfel încât o a doua expediţie maghiară a trebuit să se retragă cu coada lipită de bărbie. Ca şi restul regatului, Castel Nuovo a trecut din mână în mână, de la angevini la aragonezi, cucerit de francezi şi reluat de spanioli, asediat de trupeţii lui Napoleon. Şi, după fiecare astfel de distracţie, a fost restaurat. Deşi şi-a pierdut statutul de reşedinţă regală, a păstrat un importat rol militar până în sec. 18. Azi e muzeu, intrarea fiind 6 euro.

Intrarea monumentală a fost ridicată în 1470 pentru a comemora intrarea triumfală în oraş a regelui Alfonso V de Aragon (întâmplată în 1443). Legenda spune că iniţial a fost proiectat un arc de trimuf, care trebuia instalat în piaţa Domului. Cum, pentru a face loc monumentului urmau să fie dărâmate nişte case, între care vila unui apropiat al regelui, acesta l-ar fi convins pe purtătorul de coroană să adopte actuala soluţie. Şi aşa cele două niveluri ale porţii ar fi în realitate cele două feţe ale defunctului arc.

La porţile castelului, frumos lucrate în bronz, multă lume a bătut.

Sala baronilor. A fost locul unei conspiraţii a marilor nobili împotriva regelui Ferdinand I. De la el trebuie că a luat model Alexandru Lăpuşneanul. Căci regele, suspectându-şi baronii de trădare, i-a invitat la un ospăţ, care multora le-a căzut greu. Sala a fost utilizată ca sediul al Consiliului Municipal Napoli până în 2006.

Săpăturile arheologice au relevat sub castel rămăşiţe romane...

...inclusiv oseminte.

Cappella delle anime del Purgatorio a fost construită între 1334-1339 şi consacrată Sf. Martin de Tours.

Capela palatină este dedicată Sf. Barbara şi a fost construită tot prin sec. 14. Giotto şi ucenicii săi au acoperit pereţii capelei cu fresce, din care azi se mai păstrează foarte mici fragmente. Din ceea ce s-a mai păstrat, o parte sunt lucrate de pictori locali, alta de pictorul florentin Niccolo di Tommaso în sec. 15.

Cap de sfânt presupus pictat de Giotto.

Castelul adăposteşte şi o mică expoziţie cu picturi din sec. 15-17, majoritatea opera unor pictori locali mai puţin cunoscuţi.

Biserica San Paolo Maggiore a fost construită în sec. 8-9 peste ruinele unui fost templu închinat dioscurilor. În 1580, biserica a intrat în reparaţii capitale, încheiate în 1625. Din păcate, în 1688, un cutremur a distrus o parte a clădirii, fiind necesare noi lucrări. Şi, de parcă asta nu era de ajuns, în 1943 un bombardament american a avariat din nou biserica distrugând cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare în stil baroc.

Capela Sf. Petru şi Paul (sec. 18).

Capela Firrao (1640).

Biserica San Lorenzo Maggiorea fost înălţată în sec. 13 (lucrările au început în 1265) şi şi-a păstrat aspectul gotic. Se găseşte în inima centrului istoric al oraşului, în zona vechii agore a cetăţii greceşti antice. Biserica a trecut prin două restaurări masive în sec.17 şi la sfârşitul sec. 19. Nu e permisă fotografierea la interior, dar am reuşit să "furăm" ceva imagini.

Faţada bisericii a fost refăcută în stil baroc târziu, în 1725.

Campanila datează din sec. 15.

După unii specialişti, absida e opera arhitectului Nicola Pisano; după alţii îi aparţine lui Arnolfo di Cambio.

Pereţii deambulatoriului au fresce pictate de ceva elev local al lui Giotto, posibil Giovanni Barrile.

Altarul principal e sculptat de Giovanni da Nola (sec. 16).

Mormântul Caterinei de Austria (1295-1323), fiica împăratului german Albert I.

Capela Sf. Anton (sec. 17).

Sub biserică s-au descoperit mozaicuri romane, probabil aparţinând unei opulente villa.

Napoli (II)

Piazza del Plebiscito este a doua piaţă ca suprafaţă din Napoli. Este numită aşa după plebiscitul din 2.10.1863, prin care localnicii au decis unificarea Regatului napolitan cu Regatul Italiei - sigur, faptul că Napoli fusese deja cucerit de Garibaldi de ceva vreme şi colcăia de trupe piemonteze de ocupaţie nu a avut niciun rol în rezultatul final al referendumului. În ciuda numelui, piaţa este mai veche niţel. Iniţial, Murat a pornit construcţia unei pieţe în cinstea lui Napoleon. Cel care îl şi pusese pe tronul napolitian (şi cumnatul său, ca să nu credem că noi am inventat nepotismul în politică; sau, mă rog, cumnatismul). După ce ruda sa imperială a primit din partea britanicilor o ofertă de nerefuzat pentru o vacanţă mai lungă în Pacificul de Sud, Murat a fost rugat de localnici să-şi proptească spatele de un zid şi să privească în gurile a 12 muschete. Dinastia de Bourbon a fost reinstaurată, însă regele Ferdinand I a continuat proiectul imobiliar al defunctului. Care astăzi arată aşa:

Două clădiri importante mărginesc piaţa. Una e Palaltul regal...

...iar cealaltă e Biserica San Francesco di Paola.

Domul este cunoscut şi sub numele catedrala San Gennaro (Sf. Ianuarie) în onoarea episcopului local cu acelaşi nume şi patron al oraşului, martirizat în anul 305, în timpul persecuţiilor ordonate de împăratul Diocleţian. În catedrală se păstrează două vase de sticlă sigilate în care ar exista o cantitate din sângele sfântului, acum coagulat, dar care, de trei ori pe an (19 sept. - ziua Sf. Ianuarie, 16 dec. şi prima sâmbătă din mai), se lichefiază din nou. În ciuda a ceea ce am spus până acum, catedrala are în realitate hramul Înălţării Maicii Domnului.

Construcţia domului a fost începută de Carol I de Anjou (deci a doua jumătate a sec. 13), continuată de succesorul său, Carol II, şi terminată de nepotul său, Robert de Anjou, în prima jumătate a sec. 14. Catedrala este ridicată peste rămăşiţele a două biserici paleocreştine, din care s-au păstrat unele fragmente. În interior cea mai mare parte a decoraţiunilor este din perioada barocă.

Mormântul lui Carol I.

Capela Minutolo (după cardinalul Arigo Minutolo înmormântat aici).

Pictură de Pietro Perugino.

Capela Sf. Ianuarie este locul unde se păstrează vasele cu sângele sfântului şi unde are loc miracolul. Pe pereţi sunt fresce pictate, între alţii, de Domenichino.

Santa Restituta este o basilică paleocreştină din sec. 6 dedicată sfintei martire cu acelaşi nume. A fost uşor modificată în sec. 13, pentru a putea fi încorporată în catedrală.

În basilică există un mozaic din epoca romană

şi unul din sec. 12.

Cripta de sub dom e realizată la sfârşitul sec. 15 pentru a păstra moştele Sf. Ianuarie.

Castel dell'Ovo (da, chiar aşa: Castelul Oului) este ridicat pe fost insulă Megaride. Numele îi vine de la legenda conform căreia poetul roman Vergiliu (care era considerat în epoca medievală şi un mare vrăjitor) ar fi pus în fundaţiile fortificaţiei un ou magic; dacă oul este spart, castelul este distrus. Însă, la cum se ţine castelul, trebuie că l-a ascuns destul de bine.

Pe insula Megaride a fost ridicat primul avanpost al viitorului oraş Napoli. La jumătatea sec. 5, insula a fost fortificată de împăratul Valentinian III. Puţin mai la vale, aici ar fi fost exilat ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus, Romulus Augustulus, detronat de Odoacru. Altfel, actuala fortificaţie a fost construită prin sec. 12 de normanzi, după ce au cucerit Napoli. Deşi şi-a pierdut din importanţă, după ce Carol I de Anjou a mutat curtea în nou construitul Castel Nuovo, Oul a rămas o componentă importantă a sistemului de fortificaţii, fiind asediat fără succes de francezi şi de spanioli.