Perga

Perga (sau Perge) este unul dintre numeroasele orașe antice ale căror ruine se găsesc în partea de sud-vest a Turciei. Orașul a fost întemeiat de lycieni (o veche populație din acea parte a Anatoliei), cândva în epoca bronzului. Este menționat în documentele hitite (Imperiul Hitit acoperea mare parte a Turciei actuale, Siria și nordul Irakului, fiind unul din marile puteri ale Orientului Antic) în a doua jumătate a sec. 13 î.Hr.

Dat fiind marea criză ce a dus la prăbușirea civilizației bronzului în bazinul oriental al Mediteranei, timp de secole există puține surse referitoare la evoluția regiunii. Abia în sec. 7 î.Hr. Perge apare iarăși, acum în ipostaza unei colonii grecești întemeiată de orașul Rodos. În 540 î.Hr. regele persan Darius I ocupă întreaga zonă. Perge va rămâne în componența Imperiul Persan timp de de mai bine de două secole, cu un mic episod, când a fost ocupat de flota ateniană.

În 334 î.Hr. orașul și-a deschis porțile în fața lui Alexandru Macedon, cel care a distrus Imperiul Persan, înlocuindu-l cu un imperiu macedoneano-grec. După moartea acestuia, Perge a făcut parte din Imperiul Seleucid - unul din statele succesoare. Cam în această perioadă începe ascensiunea așezării, care, dintr-o cetate grecească nu foarte mare, se transformă într-o metropolă locală. Importanța (și prosperitatea) i-a fost adusă de poziția ocupată pe un important drum comercial spre Siria și Palestina, dar și de construirea aici a unui templu dedicat Artemisei, zeița vânătorii, care a atras numeroși pelerini.

În sec. 2 î.Hr. Perga intră în componența statului roman. Romanii aveau un mare respect pentru cultura și civilizația greacă și au ajutat cetățile grecești să se dezvolte. Ca atare, Perga s-a extins și s-a împodobit cu spectaculoase monumente publice. În perioada imperială, numeroși cezari au ridicat aici o serie de noi edificii. Orașul a primit și statutul de neokoros, adică oraș unde este permisă construirea unui templu dedicat cultului imperial, fapt ce a dus la un boom economic și demografic. În sec. 3 d.Hr. Perga era unul dintre cele mai mari, bogate și frumoase orașe grecești din Anatolia.

După jumătatea sec. 3 d.Hr. lucrurile au început s-o ia lejer la vale. Imperiul Roman era măcinat de războaie civile, crize economice și atacuri la granițe, în timp ce o boleșniță (zisă Ciuma lui Cyprian - numai că nu era ciumă, pe cât se pare, mai degrabă ceva similar variolei, ori un soi de febră hemoragică) a decimat populația, omorând în jur de o treime din populația imperiului. Situația s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură în sec. 4, dar Perge nu își va reveni niciodată la vechea strălucire. În perioada bizantină a devenit un orășel modest, care nu-și mai permitea întreținerea și restaurarea clădirilor publice monumentale.

Lăsând la o parte zilele bune, orașul nu a mai avut prea multe zile oricum. La începutul sec. 6 a fost cucerit și prădat de perși, iar după doar câteva decenii arabi au început să efectueze raiduri de pradă, ocazie cu care Perge a fost iarăși cucerit. După această perioadă nu prea mai sunt informații despre oraș și se crede că supraviețuitorii și-au părăsit căminele și s-au mutat în orașe din regiune mai bine fortificate. Deși unele documente ulterioare par a sugera că cetatea a fost locuită cel puțin până după anul 1000, arheologic nu s-au găsit dovezi de locuire.

Bunelu' Traian a contribuit și el la înfrumusețarea orașului, așa că localnicii i-au dedicat o inscripție.

Bazilica din sud. Perge a fost un important centru creștin din sec. 4 și sediul unei episcopii.

Poarta romană și un nou zid de apărare au fost construite către finalul sec. 2 d.Hr., după ce orașul se extinsese mult dincolo de vechile fortificații grecești.

Resturile porții elenistice, parte a primului zid de apărare din sec. 3 î.Hr.

Băile romane din sud au fost construite la începutul sec. 3 de împăratul Septimius Severus.

Agora - piața centrală din cetățile grecești a fost lărgită în perioada imperială romană.

Strada principală tăia orașul de la sud la nord și era mărginită de porticuri.

Parte din zidul de apărare ridicat în epoca romană.

Teatrul a fost construit în perioada elenistică (grecii puneau mare accent pe valoarea educativă a reprezentațiilor teatrale), apoi refăcut și mărit sub romani, ajungând să adăpostească 13.000 de spectatori. În epoca romană tot aici aveau loc luptele de gladiatori.

Stadionul din Perga este unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga arie de civilizație greacă antică. A fost construit în a doua jumătate a sec. 1 d.Hr. pentru întrecerile sportive (și posibil cursele de care). Avea o capacitate de circa 12.000 de spectatori.

Peștera Kaklik

Peștera Kaklik se găsește în apropiere de Pamukkale (vreo 25 de kilometri în linie dreaptă) și este rezultatul acțiunii similare a unor izvoare termale și a unul pârâu subteran. Ca și la Pamukkale, în peșteră se găsesc formațiuni alb-strălucitor de travertin și numeroase mini piscine formate de curgerea apei. Pârâul are un debit destul de substanțial, cam toată partea vizitabilă a peșterii fiind acoperită de apă, inclusiv părți din pasarela din lemn. Așa că o idee bună ar fi să porți încălțări impermeabile. Prin peșteră curg și mai multe izvoare. Unele au apa rece, altele - caldă. Cel puțin unul are apa sulfuroasă, cu un puternic miros caracteristic.

Hierapolis

Hierapolis este un fost oraș dezvoltat în partea de sud-vest a Anatoliei - Turcia actuală. Prima etapă de existență a orașului este legată de frigieni, o populație antică din zonă, care, pe platoul ce domină izvoarele termale de la Pamukkale, au ridicat un sanctuar dedicat celei mai importante zeități locale - Cybele, zeița-mamă, creatoarea a tot ce este viu. Cu timpul, în jurul sanctuarului a apărut o așezare de tip urban.

Cândva, prin sec. 6 î.Hr., Frigia a fost anexată de Imperiului Persan. În 331 î.Hr. Alexandru Macedon distruge Imperiul Persan, înlocuindu-l cu propriul super-stat, numit de istoricii din epocile ulterioare Imperiul Macedonean. Coloniști din cetățile grecești au profitat și s-au stabilit aici. Ei au reconstruit orașul conform propriului stil arhitectonic.

Noul imperiu a durat doar cât a trăit întemeietorul. Spre sfârșitul sec. 3 î.Hr., în vestul Anatoliei este creat un nou stat - Regatul Pergamului. Unul din regii din Pergam, Eumenes II, a reclădit orașul, dându-i numele de Hierapolis. Sub regii Pergamului, orașul a devenit un loc important de pelerinaj (grecii - și ulterior romanii - au adoptat și ei cultul Marii Mame Cybele), dar și un centru medical (și de spa, am putea spune) datorită izvoarelor termale. Astfel, Hierapolis a devenit un centru prosper, și-a extins simțitor teritoriul și a căpătat dreptul de a bate monedă din bronz.

În anul 133 î.Hr. a murit ultimul rege al Pergamului, Attalus III. Acesta nu avea urmași, iar legea pergamiană considera regatul drept proprietatea personală a suveranului, nu o instituție publică. Pe cale de consecință, prin testament, Attalus III a dăruit Pergamul romanilor. Riga considera, probabil pe bună dreptate, că oricum romanii îl vor ocupa cu forța după moartea sa; așa măcar îi scutea pe locuitori de distracțiile ce ar fi decurs dintr-o invazie străină.

În 17 d.Hr. un cutremur major a zguduit vestul Anatoliei provocând distrugeri importante în oraș. Trebuie că băștinașii o supăraseră cumva pe Marea Mamă. Căci, peste numai 43 de ani, când abia terminaseră de reconstruit, un nou cutremur și mai devastator a lovit regiunea. Hierapolis a fost practic desființat. Împărații romani au trimis sume însemnate, ingineri, arhitecți și lucrători și au reconstruit orașul. Doar că noul Hierapolis a luat forma unui oraș tipic roman, pierzându-și aspectul grecesc. De-a lungul timpului, mulți împărați romani au vizitat orașul, cu care ocazii noi edificii erau înălțate cu banii donați de oaspeții imperiali: Traian, Hadrian, Septimius Severus, Caracalla, Valens. Profitând de avantajele geografice (la marginea unei câmpii fertile și de-a lungul unuia dintre drumurile romane) și cultice (în continuare o destinație majoră de pelerinaj), precum și de bunăvoința chezarilor de la Roma, Hierapolis a prosperat și a crescut. La sfârșitul sec. 3 primise statutul de colonie și devenise una din marile metropole provinciale ale lumii romane, având o populație de peste 100.000 de locuitori. A devenit, deasemenea, un important centru al creștinismului timpuriu, aici fiind martirizat apostolul Filip.

În perioada bizantină timpurie (sec. 4-6) Hierapolis a continuat să fie un însemnat centru urban, dovadă că episcopul local a fost înălțat la rang de mitropolit. Vremurile bune au luat sfârșit la începutul sec. 7. Pentru început, o armată persană a cucerit și a devastat orașul cu simț de răspundere. După ce perșii au fost înfrânți și supraviețuitorii s-au apucat să-și refacă viața, un alt cutremur a pus la pământ ce clădiri mai erau în picioare. În secolele următoare Hierapolis a fost reconstruit, dar nu și-a mai recăpătat niciodată strălucirea de odinioară. Împărații bizantini aveau lucruri mai importante pe care să cheltuiască banii imperiului, iar evenimentele seismice au revenit la fiecare câteva decenii. Nici episoadele războinice nu au lipsit. În sec. 12 orașul a fost cucerit de turcii selgiucizi. Reluat de bizantini pentru jumătate de secol, a fost din nou capturat de războinicii asiatici. În 1190 a fost cucerit de cruciați, iar ocupat de selgiucizi, care l-au pierdut în fața bizantinilor, pentru a-l recuceri după vreo 30 de ani, doar pentru a-l pierde iarăși tot în favoarea grecilor. Greu de crezut, dar, în ciuda tuturor distrugerilor, supraviețuitorii au continuat cu încăpățânare să o ia de la capăt. În cele din urmă, marele cutremur din 1354 a fost picătura care a umplut paharul. Hierapolis a fost definitiv părăsit, iar ruinele sale au fost acoperite treptat de pământ și vegetație.

La sfârșitul sec. 19 izvoarele termale au început să atragă din nou vizitatori. Tot de atunci săpături arheologice au fost desfășurate în mod extensiv, mare parte a orașului fiind dezvelită și parțial restaurată. În 1988 Hierapolis a fost inclus în lista monumentelor UNESCO.

Băile imperiale s-au păstrat într-o stare destul de bună. Azi au fost transformate în muzeu. Aici sunt expuse sculpturi, ceramică, monede și alte obiecte de epoca romană, atât din Hierapolis, cât și din alte orașe din zonă.

Agora era piața principală a orașului, unde aveau loc principalele activități politice, economice, civice și cultural-educative.

Piscina Antică este una dintre numeroasele băi publice cu apă termală construite în epoca romană. Cândva, în sec. 5-6, un cutremur a distrus porticul din jur, prăbușind pe fundul apei coloanele și părți din acoperiș. A fost restaurată după 1990, dar resturile arhitectonice au fost lăsate pe loc.

Teatrul a fost construit în sec. 2 de împăratul Hadrian. La începutul sec. 3 a fost parțial reconstruit și înfrumusețat de împăratul Septimius Severus. Avea o capacitate de 15.000 de locuri. A fost scos din uz de un cutremur în sec. 7. A fost restaurat intensiv între 2004-2014.

Parte a zidurilor de apărare ridicate în sec. 5.

Poarta bizantină din sud a fost și ea construită ca parte a centurii de fortificații din sec. 5.

Strada principală era mărginită de porticuri, magazine și ateliere meșteșugărești.

Poarta lui Frontinus era principala cale de acces dinspre nord. A fost construită de guvernatorul roman Julius Frontinus între anii 84-86 d.Hr.

În afara orașului, la nord de Poarta lui Frontinus se găsea unul din cimitirele orașului (legile romane interziceau cimitirele între ziduri), ce cuprinde mai multe morminte elaborate, sub forma unor mici mausolee.

Dincolo de poarta de sud, în sec. 5, a fost construit Martyrium, un monument dedicat apostolului Filip. Tot aici se găsește și presupusul mormânt al acestuia.