Pamukkale

Pamukkale („castelul de bumbac” în turcă) este o formațiune stâncoasă naturală în partea vestică a Turciei, lângă satul cu același nume și la vreo 40-50 km nord de orașul Denizli.

Este practic un deal de travertin, o rocă din familia calcarului, ce se formează prin depuneri în jurul izvoarelor termale. În întreaga zonă sunt între 17 și 20 de astfel de izvoare. Unele din acesta au dat naștere unor pârâiașe, care, în scurgerea lor la vale, au creat terase cu piscine și forme vălurite pe coasta dealului, de un alb imaculat, care dau impresia de zăpadă proaspăt depusă. Rezultatul este un peisaj foarte pitoresc, alb-strălucitor, în mijlocul unei zone deluroase, altfel destul de ternă.

Din 1988 Pamukkale a fost inclus în lista monumentelor UNESCO.

Situl este vizitat de numeroși turiști, iar roca este ca o cretă - ușor prăfoasă și moale. Pentru a evita pe cât posibil deteriorarea monumentului, este interzisă deplasarea pe depunerile de calcar altfel decât desculț.

Prin materialele de popularizare și reclamă Pamukkale arată așa. În realitate și acolo se întâmplă aceeași secetă ca peste tot, deci nici vorbă. Izvoarele termale au un debit mult redus, așa că majoritatea teraselor sunt secate.

În încercarea de a evita erodarea piscinelor (ceea ce este o prostie - așa lucrează natura: unele piscine dispar, altele se nasc) deștepții din administrația locală le-au consolidat cu ziduri artificiale, care mai scad din farmecul locului.

Nici șanțul ăsta nu mi s-a părut prea natural. Altfel, apa era caldă.

Unii vin aici la plajă și la îmbăiat. Și la ședințe foto pentru insta.