Este un oraș în nordul Greciei, în apropiere de Peninsula Chalkidiki. Este al doilea oraș ca mărime al țării, având o populație de ceva peste un milion de locuitori împreună cu zona metropolitană.
Thessaloniki (după cum sună numele în greacă) a fost fondat în anul 315 î.Hr. de către Casandru, unul dintre foștii generali și apropiați ai lui Alexandru Macedon, care și-au împărțit imperiul după moartea sa. Casandru a devenit regele Macedoniei. Salonic a fost numit așa în onoarea soției sale Thessalonike, sora vitregă a lui Alexandru.
Profitând din plin de poziția sa excelentă la răscrucea unor drumuri comerciale și militare ce legau Asia de Italia și Europa Centrală de-a curmezișul Peninsulei Balcanice și având protecția diferiților regi macedoneni, Salonic a ajuns repede o metropolă bogată și unul dintre cele mai aglomerate porturi din zonă.
În 168 î.Hr. Regatul macedonean intră sub stăpânirea Romei. Romanii au recunoscut importanța orașului și au continuat să-i faciliteze dezvoltarea. Ei au construit Via Egnatia, o șosea ce lega Byzantium (viitorul Constantinopol) cu Dyrrachium - port la Marea Adriatică - care trecea prin Salonic și facilita negoțul cu marile orașe italiene. În sec. 2 d.Hr. Salonic era cel mai mare centru urban din Balcani. A fost și unul dintre cele mai importante centre ale creștinismului timpuriu, însuși Sf. Paul predicând aici. În sec. 4 în Salonic și-a stabilit sediul împăratul Galeriu. În 380 aici a fost dat decretul imperial prin care creștinismul devenea religie de stat. În 476, când Imperiul Roman de Apus se prăbușea, Salonic era al doilea oraș ca mărime al Imperiului de Răsărit (Bizantin), după Constantinopol.
În perioada de început a Imperiului Bizantin, bogăția orașului a atras atenția nedorită a diverselor populații migratoare ce s-au preumblat pe aici. Goți în sec. 4, huni în sec. 6, avari și slavi în sec. 6-7. De fiecare dată atacatorii au fost respinși, nu înainte de a jefui și distruge regiunea din jur. Pe lângă bogăție, orașul avea și reputația unui important centru religios. Chiril și Metodiu, cei doi misionari care reușesc creștinarea populațiilor slave din Balcani, sunt originari din Salonic.
Migratorii, care au atacat orașul, și-au organizat asediile pe uscat. Din acest motiv, de-a lungul secolelor, autoritățile militare ale orașului au depus eforturi pentru întărirea zidurilor dinspre interior, nu și a fortificațiilor dinspre mare. Această strategie și-a arătat deficiențele, când pe scenă a pășit un alt fel de actor - Califatul de Bagdad. Statul arab era un puternic imperiu dotat cu toate cele necesare, inclusiv cu o impresionantă flotă. În anul 904 o flotă arabă, condusă de altfel de un renegat grec trecut la islam, a cucerit Salonicul. Orașul a fost practic ras de pe fața pământului, o mare parte a populației masacrată, cu excepția celor tineri (cam 22.000), care au fost vânduți ca sclavi în Asia. Așa, în treacăt, a fost distrusă și o escadră bizantină ce tocmai se pregătea să vină în ajutor. În cele din urmă, cei 22.000 de saloniceni capturați au fost răscumpărați și orașul a fost reconstruit. Poziția favorabilă l-a ajutat să-și recapete rapid statutul de metropolă.
În 1204 cavalerii celei de-a patra cruciade, au făcut un mic ocol și, în loc să recucerească Locurile Sfinte din mâinile infidelilor, au cucerit Constantinopolul, creând Imperiul Latin de Constantinopol. Din acest punct a urmat o perioadă zbuciumată pentru Salonic. Pentru început, unul din capii cruciadei, Bonifaciu de Montferrat, a cucerit orașul, decupând pentru sine un regat din rămășițele europene ale Bizanțului. Regatul a fost efemer. Bonifaciu moare în 1207 într-o bătălie cu bulgarii, iar Regatul de Thessalonik dispare și el în 1224, când este înglobat de Despotatul de Epir (un alt stat succesoral al Imperiului Bizantin în Blacani). Nici despotatul nu a avut viață lungă. În 1246 Salonic este iarăși cucerit de Imperiul Bizantin, care fusese reorganizat în Anatolia, cu capitala la Niceea. Lucrurile au mers bine pentru împărații niceeni: în 1261 Mihail VIII a recucerit Constantinopolul punând capăt Imperiului latin. În toate cazurile (în 1204, 1224 și 1246, adică) a fost vorba mai degrabă de predarea orașului, decât de luarea lui cu asalt, câtă vreme nu sunt pomenite mari distrugeri și doar oarece jafuri. Astfel încât prosperitatea urbei macedonene nu a fost prea mult afectată. De fapt, la începutul sec. 14, într-un moment când imperiul își începea lungul declin, Salonic era o cetate prosperă și foarte activă, cu o populație de peste 150.000 de oameni - adică mai mult decât aveau la acea dată Parisul ori Londra.
Dar zilele bune au început să pălească la începutul anilor 1400. Deja de la jumătatea sec. 14, turcii otomani s-au instalat în Europa și au pornit a cuceri teritorii tot mai vaste. Salonic a devenit una din țintele predilecte ale raziilor turcești. În cele din urmă, lipsit de posibilitatea de a apăra orașul, Andronic Paleolog, fiul împăratului bizantin Manuel II, cedează orașul venețienilor contra sumei de 30.000 de ducați de aur și a promisiunii că republica lagunară nu va sta cu mâinile în sân. Veneția a încercat să apere Salonicul, dar era prinsă într-un lung război cu Imperiul Otoman și trebuia să-și apere interesele pe mai multe fronturi. Prin urmare, în 1430 sultanul Murad II cucerește orașul. O bună parte a populației civile este masacrată, iar restul este înrobită. Edificiile nu sunt distruse, dar cele mai multe biserici și mânăstiri sunt transformate în moschei.
Trebuie spus însă că orașul decăzuse destul de mult în ultimele decenii, iar populația sa nu mai depășea 30-40.000 de locuitori. Cucerirea otomană și violențele asociate au făcut ca populația să nu depășească 2000 de oameni în 1431. Sultanul a permis repopularea caselor cu greci din împrejurimi, apoi a oferit condiții favorabile pentru eventualii coloniști turci. De asemenea, în Salonic s-au așezat numeroase familii de evrei ce suferiseră persecuții în Spania, Franța, Imperiul German și Polonia. În 1519 s-a făcut un recensământ. Populația număra pe atunci ceva peste 29.000 de locuitori. Din aceștia mai mult de jumătate erau evrei, în timp ce grecii erau pe ultima poziție cu vreo 6000 de suflete.
În perioada ocupației turcești, Salonic a cunoscut o lungă perioadă de liniște și prosperitate, întreruptă ici și colo de un incendiu, o molimă, sau una din crizele economice ce loveau periodic imperiul. În 1821 izbucnește Revoluția greacă, o masivă revoltă antiotomană, care va izbândi în crearea unui stat grecesc independent în partea sudică și centrală a Greciei actuale. Reacția autorităților otomane a fost extrem de brutală. Numai în 1821 în Salonic și în regiunea înconjurătoare au fost masacrați peste 25.000 de greci, în timp ce mult mai mulți au fost vânduți ca sclavi.
Deceniile următoare au fost din nou pașnice. În timp, elementul grecesc din oraș a fost parțial restaurat prin așezarea de populație din alte părți ale teritoriilor grecești din cadrul Imperiului Otoman. Orașul a cunoscut o perioadă de dezvoltare și prosperitate susținută către sfârșitul sec. 19 - în 1895 avea peste 120.000 de locuitori.
În 1912 izbucnește Primul Război Balcanic, în urma căruia Grecia a anexat de la Imperiul Otoman Macedonia de Sud. Din acest moment, Salonic devine parte integrantă a statului grec. În primele decenii după unificarea cu Grecia, localnicii trec prin două catastrofe majore. În 1917 are loc Marele Incendiu din Salonic, care a distrus mai bine de două treimi din clădiri. O mare suprafață din partea veche a orașului a dispărut. Reconstrucția a avut loc în anii următori după planurile unui arhitect francez. Pe lângă distrugerile cauzate de foc, au fost demolate alte numeroase clădiri cu arhitectură orientală, care nu cadrau frumos cu o metropolă ce se voia europeană. Astfel, farmecul și pitorescul au fost înlocuite cu bulevarde și construcții mai fade, dar mai utile. A doua catastrofă majoră a fost cauzată de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940 marina italiană a bombardat orașul în mai multe rânduri, cauzând numeroase distrugeri și victime. Apoi, în 1943, populația evreiască a fost deportată în lagărele de exterminare, de unde doar puțini s-au întors.
După război, Salonic a experimentat o nouă perioadă de dezvoltare. Azi este un hub economic, financiar și comercial, portul său fiind unul dintre cele mai mari din regiune. Este și un puternic centru universitar. De asemenea, este o destinație turistică importantă - în oraș încă se păstrează o serie de monumente din perioada greco-romană, bizantină și (într-o măsură mai mică) otomană.
Arcul de triumf al lui Galeriu a fost înălțat de zisul împărat la începutul sec. 4 pentru a celebra o victorie împotriva perșilor.
În apropierea Arcului lui Galeriu se găsește Rotonda. Clădirea a fost ridicată de același împărat pentru a-i servi de mausoleu. Monumentul nu și-a îndeplinit scopul, împăratul fiind înmormântat în altă parte.
În Piața Navarino se păstrează ruinele palatului aceluiași cezar.
Turnul Alb a fost cucerit de turci în sec. 15 pentru consolidarea fortificațiilor din zona portului. În secolul 18 și-a pierdut rolul militar și a fost transformat în închisoare. Aici au avut loc majoritatea masacrelor executate de turci împotriva civililor greci în 1821. Turnul a suferit modificări importante după alipirea orașului la Grecia în 1912.
Biserica Sf. Sofia a fost construită în sec. 7 peste ruinele unei biserici mai vechi. După cucerirea otomană a fost transformată în moschee. Reconsacrată ca biserică după 1912. Este înscrisă în lista monumentelor UNESCO, alături de alte monumente bizantine din oraș.
Mozaicul din absida altarului principal a fost realizat în sec. 11.
Mozaicul cupolei a fost realizat în sec. 9.
