Cheile Turzii

După cum le zice şi numele, cheile se găsesc lângă Turda (vreo 5-6 km de oraş), fiind săpate în calcar de pârâul Hăşdate - un afluent al Arieşului. Cheile au o lungime de 1300 de metri, iar pereţii de stâncă ajung şi la 200 de metri înălţime de la firul apei. Pe vremuri (ei, ce vremuri!!), cheile se traversau pe un traseu dificil, agăţat de pereţi, pe lanţuri, uneori prin apă. În prezent, din păcate, traseul a fost "îmblânzit". Poteci late, (trotuare, ce mai) au fost tăiate pe versanţi, la înălţime faţă de apă, ca să poată trece tot mocofanul pantofar, cu purcel, cu căţel. Mă rog, cu purcel nu am văzut. Însă cu căţel - da. Cu căţel, cu boraci de 3 ani, cu pipiţe încălţate cu săndăluţe roz cu sclipici.
Intrarea pe chei se poate face dinspre ambele capete. Dinspre est, prin satul Cheia, este intrarea principală. Pe aici se şi plăteşte o taxă de vizitare de 4 lei (în vara lui 2013). Se poate intra şi dinspre vest, prin satul Petreştii de Jos. Intrarea de vest are trei avantaje: 1) Se pătrunde mult mai repede direct în chei. 2) Chiar la intrarea în chei este un camping dotat cu baie şi toaletă, bar şi gazdă foarte prietenoasă. 3) La acest capăt nu se plăteşte taxă de acces. Şi tot de aici se ajunge mai uşor (în fine, un fel de-a spune - urcuşul este destul de epuizant, mai ales pe căldură) deasupra cheilor.

Imediat după intrarea în chei, pe mâna stângă, spre încântarea noastră, am dat peste o peşteră vizitabilă.

Aşa se întâmplă când netezeşti calea idioţilor.

Niţel mai la vale, pe mâna dreaptă, o altă peşteră vizitabilă. Altfel, Cheile Turzii adăpostesc câteva zeci de peşteri.

Cum spuneam, trotuare.

Cheile văzute de pe platou.

În plan îndepărtat satul Cheia.

În plan îndepărtat Petreştii de Jos.

Campingul nostru.

Salina Turda

Este una dintre salinele Transilvaniei. Poate nu este cea mai mare sau cea mai cunoscută, dar, cu siguranţă, este cea mai bine amenajată din punct de vedere turistic.
Acum vreo 13 milioane de ani, când nicio maimuţă nu se gândea că din urmaşii ei or să iasă oamenii şi Victor Ponta (că Dan Şova nici măcar nu se trage din maimuţe), Transilvania era acoperită de o mare foarte sărată şi puţin adâncă. Întrucât clima regiunii semăna pe alocuri cu vara în Bucureştiul zilelor noastre, marea cu pricina (respectiv apa) s-a evaporat lăsând în urmă sarea. Astfel încât sub ardeleni îşi face veacul un strat de minim 400 m de sare - în unele locuri la mare adâncime, în altele mai către suprafaţă. La Turda stratul ajunge până sub iarbă şi are o grosime de vreo 1200 m. Măsuraţi de curând cu nişte sonde sonice jmekere. De la yankei.
Sarea s-a exploatat aici dinainte să ştie Burebista de care parte se ţine sabia - de cea care nu e împlântată în vreun tarabostes prea prietenos cu romanii, evident. Şi s-a exploatat la greu până în 1932. Dacă nu se lăuda un nene acum mai mulţi ani, ghid la o altă salină transilvană - cea de la Praid, sarea existentă dincolo de Carpaţi ar suplini nevoile Evropii pentru vreo 20.000 de ani. Şi avem sare şi dincoace de munţi.
În 2009, cu fonduri UE (unele din cel mai bine folosite pe la noi), s-a trecut la amenajarea în scop turistic şi curativ al salinei. Şi nu numai. Un afiş interzicea trecerea printr-o galerie, unde exploarea sării se reluase. Accesul în mină se face printr-o intrare nouă din fier şi sticlă, gen Star Trek. Ori chiar Serele Codlea. Kitsch rău, dacă mă întrebaţi pe mine. Şi se mai face contra 20 de lei. Ceea ce nu e chiar puţin, dar socotiţi că mulţi vin şi stau acolo cu orele pentru efectul balneo al aerosolului.

La nivelul de jos se putea ajunge cu un lift exterior din sticlă sau unul interior. Toată lumea se îngrămădea turmă în cel exterior. Era şi greu de ghicit că doar cei de lângă geamuri vor avea parte de panoramă! Noi am preferat o a treia cale - modelul perpedes. Se coboară la început pe aşa-numita "scară a bogaţilor"...

Sare, da? Nu gheaţă.

Se poate constata că are oarece vârstă.

... apoi pe scara folosită de mineri în trecut. Şi fiecare etaj consta în sarea extrasă cam într-un an.

Sec. XX începe de fapt în 1901, dar în fine.

Liftul şi scările.

Nu ştiu cât costă roata panoramică, dar nu e afacere să te îmbarci. Când am fost noi, se blocase şi au stat unii juma de ceas în cuştile ielea de hamsteri.