Salina Turda

Este una dintre salinele Transilvaniei. Poate nu este cea mai mare sau cea mai cunoscută, dar, cu siguranţă, este cea mai bine amenajată din punct de vedere turistic.
Acum vreo 13 milioane de ani, când nicio maimuţă nu se gândea că din urmaşii ei or să iasă oamenii şi Victor Ponta (că Dan Şova nici măcar nu se trage din maimuţe), Transilvania era acoperită de o mare foarte sărată şi puţin adâncă. Întrucât clima regiunii semăna pe alocuri cu vara în Bucureştiul zilelor noastre, marea cu pricina (respectiv apa) s-a evaporat lăsând în urmă sarea. Astfel încât sub ardeleni îşi face veacul un strat de minim 400 m de sare - în unele locuri la mare adâncime, în altele mai către suprafaţă. La Turda stratul ajunge până sub iarbă şi are o grosime de vreo 1200 m. Măsuraţi de curând cu nişte sonde sonice jmekere. De la yankei.
Sarea s-a exploatat aici dinainte să ştie Burebista de care parte se ţine sabia - de cea care nu e împlântată în vreun tarabostes prea prietenos cu romanii, evident. Şi s-a exploatat la greu până în 1932. Dacă nu se lăuda un nene acum mai mulţi ani, ghid la o altă salină transilvană - cea de la Praid, sarea existentă dincolo de Carpaţi ar suplini nevoile Evropii pentru vreo 20.000 de ani. Şi avem sare şi dincoace de munţi.
În 2009, cu fonduri UE (unele din cel mai bine folosite pe la noi), s-a trecut la amenajarea în scop turistic şi curativ al salinei. Şi nu numai. Un afiş interzicea trecerea printr-o galerie, unde exploarea sării se reluase. Accesul în mină se face printr-o intrare nouă din fier şi sticlă, gen Star Trek. Ori chiar Serele Codlea. Kitsch rău, dacă mă întrebaţi pe mine. Şi se mai face contra 20 de lei. Ceea ce nu e chiar puţin, dar socotiţi că mulţi vin şi stau acolo cu orele pentru efectul balneo al aerosolului.

La nivelul de jos se putea ajunge cu un lift exterior din sticlă sau unul interior. Toată lumea se îngrămădea turmă în cel exterior. Era şi greu de ghicit că doar cei de lângă geamuri vor avea parte de panoramă! Noi am preferat o a treia cale - modelul perpedes. Se coboară la început pe aşa-numita "scară a bogaţilor"...

Sare, da? Nu gheaţă.

Se poate constata că are oarece vârstă.

... apoi pe scara folosită de mineri în trecut. Şi fiecare etaj consta în sarea extrasă cam într-un an.

Sec. XX începe de fapt în 1901, dar în fine.

Liftul şi scările.

Nu ştiu cât costă roata panoramică, dar nu e afacere să te îmbarci. Când am fost noi, se blocase şi au stat unii juma de ceas în cuştile ielea de hamsteri.