Ravello

Ravello este una dintre satele ce formează Coasta Amalfitană. Spre deosebire de suratele ei, nu este practic așezată pe țărm, ci mai sus pe dealurile ce domină coastă, la o altitudine vreo 350 de metri.

Nu se știe cu exactitate când a fost fondat orașul, dar cercetările arheologice sugerează că exista deja în perioada romană. Documentar nu este menționat până după anul 800, când făcea parte din Republica Amalfitană. În sec. 9-11 Ravello este menționat deseori în documentele amalfitane. Localnicii deveniseră foarte prosperi în urma comerțului cu lână și al industriei textile. Orașul s-a dezvoltat și mai mult, după ce vechea republică maritimă a devenit parte a Regatului normand din sudul Italiei. Normanzii au sprijinit politic și economic burghezia locală, pentru a ține în șah tendințele de independență ale elitelor din Amalfi. La sfârșitul anilor 1200 Ravello era un oraș înfloritor cu mai mult de 25.000 de locuitori.

Începând cu sec. 13, numeroasele crize politice, războaie civile și revolte din partea de meridională a peninsulei italiene vor afecta inevitabil orașul. Acum parte a Regatului de Neapole, Ravello va cunoaște un lung declin. Treptat familiile cele mai proeminente se vor muta la Napoli, ori prin alte centre mai importante, iar populația se va reduce tot mai mult. La 1500 încă era un orășel prosper de provincie, cu mai mult de 6.000 de locuitori și cu ceva familii nobiliare încă prezente. Prăbușirea majoră va avea loc după jumătatea sec. 18, moment după care așezarea este redusă la nu mai mult de un sat de păstori. O oarecare revenire a avut loc de la sfârșitul sec. 19.

Azi Ravello este un orășel cu ceva mai mult de 2300 de locuitori, o căutată destinație turistică de lux și un important centru cultural. Cele mai căutate locații de aici sunt cele două vile - Villa Rufolo (ridicată în 1270) și Villa Cimbrone (sec. 11). Prima este muzeu, a doua este hotel (dar anumite porțiuni, în special grădinile și terasa, sunt deschise turiștilor). Din păcate noi am ajuns destul de târziu (era și iarnă), așa că ambele erau închise. Chiar și așa a meritat vizita.

Catedrala din Ravello a fost ridicată între 1086-1087, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Basilica a suferit mai multe transformări între 1320-1350, apoi în sec. 17-18.

Amvon realizat în 1272.

Villa Cimbrone (atât cât am putut vedea).

San Francisco este o biserică ridicată cândva între sec. 13-14, în stil gotic. Nu se mai știe perioada exactă, dar tradiția locală susține că a fost opera chiar a sfântului omonim, care a trecut prin Ravello în 1222. În secolul 18 a fost restaurată și substanțial modificată. Tot atunci a fost refăcută în stil baroc decorația interioară.

Amalfi (III)

Basilica Crucifixului, vechea catedrală din Amalfi, a fost deconsacrată, iar astăzi a fost transformată în Muzeu diocezan, adăpostind un număr de opere de artă religioasă din secolele 9-17.

Basorelief din sec. 9.

Sf. Andrei - sculptură în lemn din sec. 13.

Căsătoria mistică a Sf. Ecaterina - frescă din sec. 14.

Fecioara cu Pruncul - frescă de la începutul sec. 15.

Fecioara cu pruncul între sfinții Andrei și Iacob - maestru anonim local (1505).

Bunavestire - maestru anonim napolitan (sec. 16).

Claustrul Paradisului a fost construit între 1266-1268 pentru a servi ca loc de înmormântare pentru unele familii din elita economică și politică amalfitană. În sec. 17 a fost părăsit și lăsat să se degradeze. A fost restaurat în 1908 și redeschis publicului. De-a lungul pereților se găsesc mai multe capele, în care se păstrează fresce din sec. 13-14.

Fragmente din amvonul arhiepiscopului (sec. 12-13) - marmură policromă sculptată și decorată cu sticlă colorată, email și foiță de aur.