Bodrum (II)

Castelul Sf. Petru (sau mai simplu, Castelul din Bodrum) a fost construit de cavalerii ioaniți / ospitalieri / de Rodos / de Malta, în funcție de numele sub care au fost cunoscuți de-a lungul existenței lor. Lucrările la citadelă au fost demarate în 1402 pe un promotoriu în dreptul insulei Kos (deținută tot de ioaniți) și, într-o primă fază, au durat până în anul 1437. Castelul avea atunci o centură de ziduri și mai multe turnuri, dintre care patru de mari dimensiuni, construite de diferitele „nații” sau „limbi” - ordinul grupa cavalerii după regiunea de proveniență; prin urmare avem Turnul German, Francez, Englez, Italian. Pentru construcție au fost utilizate din plin materialele rezultate din ruinele orașului antic, îndeosebi ale Mausoleului. Castelul a fost atacat de sultanul Mehmet II Cuceritorul în 1453 și 1480, dar ambele asedii au fost respinse cu succes.

După 1500 fortificațiile castelului au fost substanțial dezvoltate și întărite. A fost ridicată o nouă centură de ziduri, cu mai multe bastioane, platforme pentru artilerie, noi șanțuri și au fost adăugate numeroase capcane pentru posibilii atacatori. Au fost lărgite cisternele subterane și depozitele de armament, muniții și provizii. De asemenea, au fost mărită și garnizoana. Una peste alta, fortăreața ar fi trebuit să reziste fără a primi întăriri chiar și unui asediu de mai mulți ani.

În cele din urmă tot efortul a fost inutil. În 1522 sultanul Soliman Magnificul a decis să atace direct baza cavalerilor de pe Insula Rodos. Asediul a durat jumătate de an. Turcii au pierdut cam 50.000 de militari din cei 70.000 debarcați, iar apărătorii vreo 5.000 din 7.000. Totuși, războinicii călugări au trebuit să se recunoască învinși, sultanul acceptând să-i lase să se retragă cu toate onorurile și cu toate posesiunile lor mobile, lucru pe care turcii rar l-au făcut în istoria lor belicoasă (de fapt, mult mai des au promis cruțarea garnizoanei, ca, după capitulare, să-i masacreze pe apărători).

Castelul din Bodrum a intrat și el pe lista pretențiilor sultanului, astfel încât garnizoana a fost silită să-l predea, deși nu a fost cucerit niciodată. Turcii au instalat aici o garnizoană. În secolele următoare importanța vechii cetățui a scăzut, pe măsură ce tehnica artileriei evolua. În sec. 19 aici era doar o bază militară nu prea importantă, iar în 1895 a fost transformat în închisoare.

În 1962 a fost transformat în muzeu. Pe lângă fortificațiile în sine (este unul din cele mai bine păstrate castele medievale din Turcia), aici a fost organizat și un Muzeu de Arheologie Subacvatică putând fi admirate obiecte de tot felul provenite de pe epavele unor corăbii descoperite în Marea Egee, care acoperă o largă perioadă de timp, mergând din sec. 14 î.Hr. până în sec. 16 d.Hr. De asemenea, sunt expuse și obiecte descoperite cu ocazia săpăturilor în cadrul unor cimitire antice.

Pe ziduri încă se mai păstrează multe din blazoanele cavalerilor încartiruiți în castel.

Capela castelului a fost construită de cavalerii spanioli. După cedarea castelului Imperiului Otoman, a fost transformată în moschee.

În curțile castelului sunt expuse statui și elemente arhitectonice antice descoperite în Bodrum și împrejurimi. Aici sunt niște altare cilindrice din sec. 4-1 î.Hr.

Turnul Italian.

Vase ceramice și opaițe provenite de pe o epavă din epoca romană târzie (sec. 4 d.Hr.).

Turnul Francez este cel mai înalt dintre turnurile castelului, cu 47,50 de metri.

Turnul German.

Obiecte de pe o corabie grecească din sec. 5 î.Hr.

Reconstituirea unei dintre epavele descoperite.

Descoperiri arheologice de pe epave din epoca bronzului. Lingouri de cupru și bronz.

Tot lingouri de cupru.

Turnul Englez.

Mormântul „Prințesei Cariene” (adică din Caria, o regiune din vestul Turciei) - sec. 4 î.Hr. ...

... și obiectele de preț cu care fusese împodobită defuncta.

Bodrum (I)

Bodrum este un oraș pe coasta de vest a Turciei. Ca și Antalya este un important centru al turismului estival.

Orașul a fost întemeiat de coloniști greci prin sec. 7-6 î.Hr., foarte probabil peste (sau în imediata apropiere) o așezare a carienilor - o populație locală înrudită cu lycienii, despre care am mai adus vorba anterior. Coloniștii și-au numit orașul Halikarnasos. Nu se știu foarte multe lucruri sigure despre istoria timpurie a cetății, cert este că în sec. 5 î.Hr. era organizat sub forma unui oraș-stat condus de un rege. Tot acum Halicarnas devenise un stat vasal Imperiului Persan.

Un aspect interesant în plan local este faptul că femeile puteau deține putere politică. Grecii erau de părere că femeile sunt niște ființe inferioare din punct de vedere al inteligenței (sigur, cu excepțiile de rigoare - una din ele fiind Sparta) și erau situate în societate chiar sub nivelul sclavilor bărbați. Pe cât se pare, grecii din Asia Mică au fost puternic influențați de populațiile străvechi din zonă, unde lipsea acest nivel de misoginism. La începutul sec. 5, Halicarnas era condus de regina Artemisia I. Aceasta a participat la campania dusă de regele regilor (titlul oficial) persan Xerxes I pentru cucerirea Greciei. Ea și-a condus personal flota și a fost singurul amiral care l-a sfătuit pe Xerxes I să nu se avânte în bătălia de la Salamina. Regele nu a ascultat-o, iar armada persană a fost făcută arșice de o flotă a orașelor grecești (majoritar ateniană) mult mai mică, dar mai bine organizată și înarmată. Și rezultatul ar fi fost și mai catastrofal, dacă Artemisia nu ar fi dus o aprigă luptă de ariergardă, protejând retragerea navelor supraviețuitoare. Cel puțin așa prezintă lucrurile istoricul grec Herodot, cel supranumit „părintele istoriei”, care, din întâmplare, s-a născut în Halicarnas, în timpul domniei zisei regine.

La câteva decenii după episodul de mai sus, Halicarnas, împreună cu teritoriile din jur, a fost inclus efectiv în componența Imperiului Persan, devenind o satrapie (provincie) numită Caria. În ciuda titulaturii oficiale, realitatea e că orașul a continuat să dispună de o largă autonomie internă. Satrapii ce domneau aici au continuat să fie poarte titlul regal și rareori trebuiau să dea socoteală regilor persani. Orașul era un centru economic major, îmbogățit mai ales prin comerț. Portul de aici era una din piețele unde convergeau mărfuri din Orient și din lumea grecească.

În sec. 4 î.Hr. Halicarnas este cucerit de Alexandru Macedon, iar după moartea acestuia intră în componența Egiptului. Către sfârșitul sec. 2 î.Hr. devine parte a teritoriilor romane din Asia. Deși rămâne un oraș răsărit și un port destul de tranzitat, zilele sale de glorie sunt apuse. Și în perioada bizantină a continuat să fie un târg de o oarecare importanță regională. Cândva după anul 1100, a fost cucerit, jefuit și depopulat de turcii selgiucizi. A fost refondat de Cavalerii Opitalieri (foști Ioaniți și viitori de Malta), care au sosit aici în 1402 și au construit un puternic castel dedicat Sf. Petru. Ei au botezat castelul și orașul din jur Petronium, de unde derivă numele de azi. Cavalerii au rămas aici până în 1522, când orașul este ocupat de sultanul Suleiman Magnificul. În secolele următoare Bodrum a rămas un liniștit târgușor de provincie, locuitorii lui trăind mai ales din pescuit (de pește și de bureți).

Numeroasele cutremure (vestul și sudul Anatoliei sunt străbătute de o falie tectonică foarte activă, vezi cutremurul catastrofal din februarie 2023), precum și obișnuința reutilizării ruinelor pentru alte construcții, la care s-a adăugat boom-ul edilitar din ultimii 30 de ani, au făcut ca foarte puține lucruri să mai rămână din orașul antic și medieval.

Poarta Myndos a fost construită, în jurul anului 360 î.Hr., ca parte a unui nou zid de apărare de celebrul Mausolus.

Teatrul din Halicarnas a fost construit în sec. 4 î.Hr. de același Mausolus. Teatrul a fost lărgit și adus la forma actuală în sec. 2 d.Hr., în timpul stăpânirii romane.

Mormântul lui Mausolus (Mausoleum) a fost construit la moartea acestuia de soția sa (care îi era și soră - în Orientul Apropiat căsătoria între frați în cadrul elitei politice era o practică acceptată), regina Artemisia II. Regina ar fi vrut un monument unic pentru a servi drept mormânt fostului rege. Așa s-a ajuns la o clădire din marmură asemănătoare unui templu, înaltă de 45 de metri și decorată cu sute de statui. Încă de la început Mausoleul a fost introdus în lista minunilor lumii antice (da, alea șapte). A fost distrus de un cutremur (sau mai multe), cândva între sec. 12-15. Arhiepiscopul Eustatiu al Tesalonicului lasă o descriere a sa în jurul anului 1150. În schimb, în 1402, când ospitalierii s-au stabilit aici, era deja în ruine. Majoritatea pietrelor sale au fost utilizate de cavaleri pentru ridicarea castelului lor.

Posibila înfățișarea a monumentului...

... și ce s-a mai păstrat astăzi.

Resturi ale sculpturilor ce decorau Mausoleul. Cele mai frumoase statui și frize au fost luate de englezi în sec. 19. Azi pot fi admirate la British Museum.