Mistra (III)

Mânăstirea Pantanassa este cel mai bine păstrat monument de arhitectură și artă bizantină din Mistra. De asemenea, este și singurul lăcaș de cult încă activ. A fost înființată de un înalt oficial al despotatului în anul 1428. Spre deosebire de celelalte biserici mistrene, Pantanassa are o serie de influențe occidentale sub raport arhitectonic. Frescele de pe plafon și cele din registrul superior al pereților au fost pictate în 1430. Majoritatea celor de pe partea inferioară a pereților datează din sec. 17-18.

Biserica Panagia Hodegetria a fost centrul Mânăstirii Vrontochi. Mânăstirea a fost cea mai mare și mai bogată din Mistra. Era, de asemenea, locul preferat de înmormântare al despoților. La apogeul său cuprindea o seamă de acareturi și anexe, precum și două biserici (cealaltă fiind Sf. Teodor). Mânăstirea a fost jefuită și distrusă în 1770 de auxiliarii albanezi. Din ea au rămas cele două biserici, restul clădirilor găsindu-se în ruine.

Hodegetria face referire la una din reprezentările Fecioarei în iconografia ortodoxă, respectiv cu Pruncul în brațe și indicând cu mâna dreapta spre El ca sursă a izbăvirii. Biserica a fost construită pe la începutul sec. 14. Fresca interioară, din care s-au păstrat doar fragmente, a fost pictată cam în aceeași perioadă.

Mistra (II)

Sf. Sofia este biserica unei foste mânăstiri, construită între 1350-1365 de către Manuel Cantacuzino, primul despot al Mistrei. Puțin s-a păstrat din frescele și sculpturile realizate în sec. 14.

În punctul cel mai înalt al dealului se găsește fortăreața ridicată în sec. 13 de conducătorul cruciat Guillame II de Villehardouin.

Biserica Sf. Teodor a fost construită între 1290-1295 de către doi călugări. Inițial a fost centrul unei mânăstiri de mici dimensiuni. Ulterior a fost transferată în capela unui cimitir. În interior se găsesc fragmente de fresce din sec. 13 și piatra de mormânt a despotului Teodor I Paleologul. Din păcate biserica era închisă pentru restaurare.

Palatul despoților este un complex de clădiri ridicate de-a lungul mai multor secole. Este posibil ca prima reședință să fie opera lui de Villehardouin. Ulterior, despoții bizantini au preferat aceeași locație pentru palatul lor, deoarece aici se găsea cea mai amplă întindere de teren oarecum plat din Mistra. Ultimele modificări au fost aduse complexului pe la jumătatea sec. 15. În prezent palatul despoților este în curs de restaurare.

Mistra (I)

Mistra este un fost oraș din sudul Greciei. Istoria sa începe în sec. 13, când căpetenia cruciată Guillaume II de Villehardouin a cucerit Peloponezul (numit Moreea în perioada medievală) de la bizantini. Pentru a-și consolida stăpânirea, noul proprietar a purces la a construi o serie de castele și fortificații de-a lungul și de-a latul noii sale posesiuni. Una din aceste fortificații a fost ridicată pe un deal din apropierea anticei Sparta. În circumstanțe necunoscute azi, cetățuia latină a primit numele de Mistra (Mystras).

În a doua jumătate a sec. 13, bizantinii și „francii” au purtat un lung război pentru stăpânirea Peloponezului. Numeroasele raiduri, ciocniri mai mici și bătălii mai serioase au avut un impact nu foarte fericit asupra populației băștinașe. În cele din urmă, locuitorii din zonă și-au părăsit căminele și au întemeiat o așezare nou la adăpostul castelului lui de Villehardouin, acum deținut de bizantini. Conflictul s-a sfârșit cu victoria grecilor. Veneticii latini au fost poftiți să jure credință împăratului sau să-și ia tălpășița. Cei mai îndărătnici și considerați mai periculoși au fost poftiți la un pocal de vin bun, presărat cu nițică otravă.

În 1349 împăratul Ioan VI Cantacuzino a creat un apanaj pentru fratele său, Manuel - este vorba de Despotatul Moreei. Acesta a ales Mistra drept capitală. Alegerea a avut la bază poziția strategică, ușor de apărat și la marginea unei văi fertile. Devenind capitală a unei provincii autonome, condusă de cineva din casa imperială, orașul a cunoscut o perioadă de boom economic și de rapidă înflorire culturală. Perioada 1349-1460 a constituit vârsta de aur a Mistrei.

În 1453 sultanul Mahomed II Cuceritorul a cucerit Constantinopolul (de unde și supranumele) și a desființat Imperiul Bizantin. Despotatul de Moreea a reușit să supraviețuiască încă puțin. Însă, în 1460, sultanul s-a plictisit de permanentele neînțelegeri dintre ultimii despoți (Toma și  Demetrios Paleologos - erau frați și au guvernat împreună) și a înglobat despotatul în Imperiul Otoman. Capitala a fost predată pașnic, deci nu a fost asediată și nu a cunoscut distrugeri.

În perioada otomană Mistra și-a pierdut mult din splendoarea epocii trecute, iar populația s-a redus considerabil. Cu toate acestea a rămas una dintre cele mai importante și mai prospere cetăți din regiune. Între 1687-1715 Peloponezul a devenit posesiune venețiană, în urma unuia dintre puținele conflicte veneto-otomane câștigate de lagunari. Venețienii au luat o serie de măsuri care au avut ca rezultat revigorarea economiei și o creștere demografică semnificativă. În plus au cheltuit sume importante pentru proiecte edilitare și ridicarea de fortificații. Eforturile lor nu au reușit însă să le atragă simpatia băștinașilor. Ca niște balcanici care se respectă, grecoteii preferau administrația laxă și coruptă a turcilor, pe care o puteau fenta cât de cât. Venețienii nu erau neapărat incoruptibili, dar au introdus o administrație bazată pe o birocrație eficientă, mai ales când era vorba de impunerea legii și colectarea taxelor. În plus, erau catolici, iar ortodocșii greci aveau motive istorice să-i urască pe latini aproape la fel de mult ca pe turci.

În 1715 turcii recuceresc Moreea printr-o campanie rapidă. Grecii nu numai că nu au sprijinit efortul venețian de apărare, dar au ajutat trupele invadatoare cu provizii și informații. La rândul lor, turcii s-au comportat destul de civilizat cu populația civilă, ceea ce nu prea le stătea în fire. În deceniile următoare viața liniștită și oarecum anostă de mică provincie a unui mare imperiu și-a reluat cursul. Indigenii se bucurau de sărăcia lor, fiind în general lăsați în pace de beii locali, câtă vreme își plăteau taxele și peșcheșurile ocazionale.

În 1770, rușii, la vremea respectivă în război cu Imperiul Otoman, debarcă oarece trupe în sudul Greciei. Grecii au profitat de ocazie și au pornit o revoltă antiotomană. Răsculații au reușit să elibereze o mare parte a Peloponezului, Mistra devenind unul din centrele principale de rezistență. Sultanul, în lipsă de alternative (armata regulată era prinsă în luptele cu rușii pe alte fronturi) a făcut apel la unități neregulate formate din albanezi musulmani. Aceștia au intervenit rapid și cu multă violență. Muscalii nu și-au ținut cuvântul și nu acordat sprijin suficient. În scurtă vreme autoritatea padișahului era restabilită. Mistra a fost luată cu asalt și lăsată în ruine, iar populația în mare parte trimisă într-o lume mai bună, în frunte cu mitropolitul Anania. Orașul nu a fost abandonat, per se, dar populația sa abia mai număra 500 de locuitori în 1790.

Lovitura finală a venit în 1823, în contextul războiului pentru independența Greciei. Un corp de armată egiptean (Egiptul era parte a Imperiului Otoman) a debarcat în Peloponez, unde a urmat exemplul albanezilor, reușind chiar să-i depășească în sălbăticie. Mistra și regiunea din jur au fost distruse cu simț de răspundere, iar populația masacrată, ori vândută în sclavie. După câștigarea independenței, s-a decis că refacerea așezării este o sarcină din genul „mai mare daraua”. Pentru bruma de supraviețuitori, precum și pentru ceva coloniști din alte părți ale Eladei, s-a ridicat un oraș nou la vreo 10 kilometri mai acana - Sparti. Mistra a rămas pustie, dacă nu punem la socoteală câțiva călugări și călugărițe din cele trei mânăstiri încă funcționale.

În 1989 situl a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO și au fost demarate lucrări de restaurare, în special la palatul despotal și la biserici (cele mai importante și mai frumoase biserici sunt încă în picioare). Biletul de intrare costă 12 euro.

Mitropolia este un complex arhitectural la marginea orașului de jos, în partea de nord a orașului. Constă dintr-o biserică cu hramul Sf. Dumitru, palatul mitropolitului și alte clădiri, toate împrejmuite de un zid de apărare. Biserica a fost construită  după 1250 și a fost modificată substanțial în sec. 15. Frescele (păstrate surprinzător de bine) au fost realizate la sfârșitul sec. 12 - începutul sec. 14.

Placă sculptată în podea care marchează locul unde, în 1449, a fost încoronat ultimul împărat bizantin, Constantin XI Paleologul.

Evangelistria este una din bisericile Mistrei. A fost ridicată la sfârșitul sec. 14 sau în prima parte a sec. 15. Astăzi este deconsacrată. Din frescele sale s-au păstrat doar unele fragmente. Coloanele au capiteluri sculptate cu mare artă.