Sanctuarul de la Olympia

Olympia este un mic oraș din vestul Peloponezului. În apropierea sa a fost întemeiat cel mai important sanctuar panelenic, dedicat cultului lui Zeus - regele zeilor.

Un prim templu închinat lui Zeus pare să fi existat aici încă în jurul anului 1000 î.Hr. Treptat, locul a dobândit o tot mai mare importanță; în sec. 8 se număra deja între sanctuarele panelenice. Tot în acest secol (în 776 î.Hr., conform tradiției) a fost organizată și prima ediție a unor întreceri sportive similare celor ce se desfășurau în jurul altor centre religioase importante. În decursul următoarelor 3 secole complexul s-a extins, pe lângă marele templu al lui Zeus fiind ridicate temple dedicate altor zei, clădiri administrative, construcții pentru practicarea activităților sportive, etc.

Perioada clasică, adică secolele 5-4 î.Hr., a constituit epoca de aur a sanctuarului. Templul lui Zeus a fost reconstruit. În interior a fost instalată o uriașă statuie criselefantină (adică realizată majoritar din plăci de fildeș și aur) a regelui zeilor, opera celebrului sculptor Fidias. Statuia a fost considerată una din cele șapte minuni ale lumii antice. De asemenea, au fost restaurate ori reconstruite alte temple, cărora li s-au adăugat spații de cult noi. Jocurile Olimpice au devenit în această perioadă cele mai importante întreceri sportive din lumea greacă, coroana din frunze de măslin fiind cel mai râvnit premiu de către atleții greci. Jocurile au căpătat un asemenea prestigiu, încât în timpul desfășurării lor era declarat un „armistițiu olimpic”. Orașele-stat grecești, mai tot timpul în conflict unele cu altele, încetau ostilitățile pentru ca atleții, pelerinii sau spectatorii simpli să poată ajunge aici în siguranță (femeilor le era interzisă prezența, sub pedeapsa cu moartea). Cetatea care ar fi îndrăznit să încalce armistițiul urma să fie distrusă. Apropo, olimpiadă, termenul utilizat azi pentru a desemna jocurile în sine, desemna în vechime perioada de 4 ani ce se scurgea între două ediții ale întrecerilor.

În perioada elenistică (sec. 4-3 î.Hr.), sanctuarul olimpic a continuat să fie cel mai important în întregul spațiu supus influenței grecești, aici intrând teritoriile cucerite de Alexandru Macedon în Asia. De altfel, conducătorii diferitelor regate create pe ruinele fostului imperiu macedonean au contribuit cu fonduri generoase la dezvoltarea și înfrumusețarea sanctuarului.

După ce Roma a cucerit Grecia, toți locuitorii imperiului au putut lua parte la ritualurile religioase și la întrecerile sportive de la Olympia. Acest fapt a adus un plus de celebritate și a contribuit la dezvoltarea complexului. Noi construcții, între care un apeduct, au fost ridicate de diferiți împărați.

Complexul a fost puternic afectat de un cutremur în prima jumătate a sec. 3 d. Hr., Apoi, în anul 276, a fost jefuit de un trib germanic migrator - herulii. Pentru a asigura protecția, a fost ridicată o linie de fortificații, utilizându-se materiale luate din clădirile afectate. Deși în declin, centrul religios a continuat să funcționeze, deși, dat fiind criza din întregul Imperiu Roman, tot mai puțini oameni își permiteau costurile și riscurile ce le presupunea o călătorie. Pe fondul adoptării creștinismului ca religie de stat, Jocurile Olimpice au fost interzise de împăratul Theodosiu I, ultimele având loc în 393 (se pare totuși că niște jocuri clandestine de mică amploare au continuat să fie organizate încă vreo câteva decenii). Sanctuarul în sine a fost desființat în anul 426 printr-un edict al împăratului Theodosiu II; acum se pare că a fost parțial distrus și templul lui Zeus. După deconsacrarea sanctuarului, în clădirile părăsite s-a pripășit o comunitate creștină nu prea numeroasă - fostul atelier al lui Fidias a fost transformat în biserică. Întregul site a fost părăsit definitiv la începutul anilor 600.

În timp, locația a fost acoperită de un strat de aluviuni gros de până la 8 metri. Ruinele sanctuarului au fost descoperite în 1766 de un colecționar și negustor englez de antichități, Richard Chandler. Primele cercetări arheologice au fost organizate de arheologi francezi în 1829, după proclamarea independenței Greciei. Săpăturile continuă și în prezent. Accesul în rezervația arheologică costă 12 euro. Prețul biletului include și un muzeu în care se găsesc cele mai semnificative descoperiri. Din lipsă de timp nu am vizitat și muzeul.

Gimnaziul este o clădire ridicată în sec. 2 î.Hr. pentru antrenamente pe timp de vreme rea.

Filipeion-ul a fost o construcție circulară construită de regele macedonean Filip II. Conținea statuile criselefantine ale unor membri ai familiei regale (inclusiv a sa și a fiului său, Alexandru cel Mare).

Templul Herei (soția lui Zeus, regina zeilor și divinitatea protectoare a căsătoriei și familiei) a fost construit în sec. 7 î.Hr., apoi refăcut de mai multe ori.

Altarul Herei este o mică platformă de sacrificii, unde azi are loc ceremonia aprinderii torței olimpice.

Evident, în vechime nu a existat o astfel de ceremonie, e o invenție modernă. În orice caz nu ar fi fost executată de femei, a căror prezență la jocuri era interzisă.

Stadionul era locul unde aveau loc cele mai multe întreceri de atletism. A fost construit la jumătatea sec. 5 î.Hr. și avea o capacitate de 45.000 de spectatori.

Monumentul votiv al lui Ptolemeu II, regele Egiptului, a fost construit în jurul anului 270 î.Hr.

Vila lui Nero. Împăratul roman a vizitat Olympia și a dorit să ia parte la mai multe probe sportive. La porunca lui, jocurile au fost organizate în avans, că doar nu era să mai aștepte 2 ani. Evident, Nero a fost declarat câștigător în toate probele la care a luat parte. Inclusiv în întrecerea de care, deși a fost aruncat din car și nu a terminat cursa.

Templul lui Zeus. În forma actuală a fost construit în sec. 5 î.Hr., în stil doric.

Leonidaionul era o clădire de mari dimensiuni folosită pentru cazarea oficialităților. A fost construită în 330 î.Hr. de un donator bogat, Leonida din Naxos.

Atelierul lui Fidias.

Palestra era o clădire unde se desfășurau antrenamentele de lupte (așa numitele lupte greco-romane), box (mă rog, un fel de box) și pancrațiu (o combinație de trântă, box, luptă cu picioarele, fără prea multe reguli).