Nafplion

Este un oraș în partea de est a Peloponezului, unul dintre cele mai vechi centre urbane grecești. Legenda zice că ar fi fost întemeiat de un fiu al lui Poseidon (zeul mărilor) pe nume, evident, Nafplio. Arheologic, vorbind s-a descoperit că a fost unul dintre orașele epocii miceniene, existând deja în sec. 17 î.Hr. După dispariția civilizației miceniene, palatul regal a fost distrus, dar așezarea a continuat să existe sub o formă mult restrânsă ca teritoriu și populație. Nafplio a fost o cetate independentă până prin sec. 7 î.Hr., când a fost cucerit de un vecin mai puternic - Argos, devenind practic portul acestuia. Din sec. 3 î.Hr. începe o lentă și lungă decădere, fiind în cele din urmă părăsit. În epoca romană era doar o ruină, redus la un mic sat de pescari.

Începând cu epoca bizantină Nafplio este restaurat, dar nu depășește poziția unui orășel de provincie. După prăbușirea Imperiului Bizantin în Balcani (în urma Cruciadei din 1204), Nafplio trece în componența unor entități statale „latine”. Subordonat ducatului cruciat al Atenei, orașul este preluat de venețieni la sfârșitul sec. 14. Sub administrarea Serenissimei fostul orășel devine un important centru economic și comercial. Suprafața sa a crescut de peste 4 ori, iar populația număra 13-15000 de locuitori. Conștienții de importanța sa economică și strategică, venețienii au investit mulți bani și mult timp în ridicarea unor fortificații impresionante. Noile ziduri și-au arătat valoarea, ajutând la respingerea mai multor asedii otomane, între care unele întreprinse de armate conduse chiar de sultanii în funcție (Mahomed II Cuceritorul în 1463, Bayazid II în 1487 și Soliman Magnificul în 1530). În cele din urmă, superioritatea militară turcească își spune cuvântul. Garnizoana este silită să capituleze în 1540, după un lung bombardament, care a redus o bună partea a zidurilor și a clădirilor orașului la nivel de ruine.

În timpul stăpânirii otomane, Nafplio a fost sediul guvernatorului otoman al Peloponezului. Ca atare, a primit o atenția deosebită în ceea ce privește lucrările edilitare. Chiar dacă nu a atins vreodată statutul unei metropole, a fost totuși un oraș provincial liniștit și prosper. În 1686 Nafplio este recucerit de venețieni. Normal, după un alt lung și distructiv asediu. De fapt, Veneția a cucerit întregul Peloponez. Noii stăpâni au păstrat în mare parte sistemul administrativ turcesc, așa că tot Nafplio a fost ales drept capitală a regiunii. Lagunarii nu s-au bucurat prea mult de victorie. Imperiul Otoman și-a revenit parțial din starea de slăbiciune (bine, nici forța Serenissimei nu mai era cea din veacurile trecute) și a demarat recuperarea teritoriilor pierdute. În 1715 Nafplio este iarăși asediat. Autoritățile venețiene au evacuat majoritatea populației civile (mai puțin voluntarii, care au rămas să ajute) și se părea că turcii vor fi respinși. Din păcate, orașul a căzut din cauza trădării unui ofițer de artilerie grec. Turcii au deportat ce mai rămăsese din localnici, astfel că, în următoarea perioadă, cvasi-majoritatea populației a fost formată din musulmani.

Peloponezul a rămas provincie otomană până la cucerirea independenței și crearea statului grec modern. Nafplio a fost prima capitală a Greciei, din 1829 până în 1834, când sediul politic și administrativ al țării a fost mutat la Atena. Azi Nafplio este un oraș cu ceva mai mult de 30.000 de locuitori, foarte pitoresc, care atrage un număr mare de turiști. 

Bourtzi este o insuliță din mijlocul portului. În 1473 venețienii au construit aici o fortificație, pe care au extins-o considerabil și au modernizat-o la începutul sec. 18.

Moscheea Trianon (sau Vechea Moschee) este una dintre cele mai vechi clădiri din oraș. A fost ridicată în sec. 16, după cucerirea otomană. Venețienii au transformat-o în biserică, iar, după revenirea turcilor, a redevenit moschee. Azi adăpostește un teatru.

Leul înaripat al Sf. Marcu, patronul Veneției.

Biserica Sf. Fecioară Maria a fost ridicată în sec. 15, dar forma actuală a căpătat-o în urma lucrărilor de extindere de la începutul anilor 1700. În a doua perioadă otomană (1715-1821) a fost transformată în moschee.

Fortul Palamidi a fost construit de venețieni între 1711-1714. Deși dispune de un sistem de fortificații impresionant, a fost cucerit destul de ușor de turci în 1715, după ce au săpat un tunel și l-au umplut cu praf de pușcă, făcând să sară în aer o parte a zidurilor.