Biserica evanghelică fortificată de la Avrig

Coloniștii sași din Avrig au construit, pe la jumătatea sec. 13, o primă biserică în stil romanic, cu trei nave. Din acest prim lăcaș se mai păstrează puține elemente, cel mai important fiind portalul intrării principale - unul din puținele portaluri romanice păstrate în Transilvania.

În sec. 15 se construiește o primă incintă fortificată. În sec. 16, biserica este puternic modificată. Navele secundare sunt demolate, edificiul fiind transformat într-o biserică  - sală. Tot acum este modificat și întărit zidul - se pare că ar fi avut și cel puțin un turn de apărare, deși azi nu se mai păstrează nicio urmă. Inițial a fost biserică catolică, însă în sec. 16 sașii ardeleni au adoptat cultul protestant luteran (sau evanghelic).

Aspectul actual îl are de la sfârșitul sec. 18 - începutul sec. 19. Acum zidul de apărare este redus în grosime și înălțime până la nivelul unui simplu gard. S-au păstrat totuși (tot reduși ca dimensiuni) contraforții. De asemenea, interiorul suferă unele modificări în stil baroc târziu transilvan.

Portalul romanic

Sculpturi adăugate probabil în perioada gotică - sec. 15.

Altarul a fost realizat la începutul anilor 1800.

Mânăstirea rupestră de la Șinca Veche

Este un așezământ monahal situat lângă satul Șinca Veche (pe Dealul Pleșu), în județul Brașov, ca la vreo 20 de kilometri și ceva mărunțiș de orașul Făgăraș. Așezământul are două componente.

Bisericile rupestre (săpate în stâncă) formează partea cea mai veche. Pe cât se pare, au fost două biserici rupestre - probabil cea de-a doua a fost săpată, când a crescut numărul credincioșilor, ori, poate, pentru că prima a suferit unele surpături. Istoric vorbind, nu se știe exact când au fost săpate. Cei mai mulți istorici leagă acest episod de desființarea mânăstirilor ortodoxe din Transilvania în anul 1742. Alții, mai cu imaginația pe moațe, le transformă în temple dacice, ori chiar mai vechi. Situl mai este denumit Templul ursitelor, ori Templul dorințelor, ori ceva similar. Cel mai probabil aceste denumiri nu au de-a face cu originea preistorică, ci au apărut pe la începutul sec. 20, când cele două biserici erau de mult părăsite și nu se mai știa scopul lor inițial.

Grotele au rămas multă vreme părăsite, năpădite de vegetație și afectate de turiștii care au ținut morțiș să-și aducă aportul la remodelarea lor. În anul 2006, la inițiativa unei fundații ortodoxe, aici a fost înființată o mânăstire de maici. Practic un schit, sau paraclis, are hramul Sfântul Nectarie, în bisericuța din vârful dealului găsindu-se un mic fragment din moaștele sfântului și o bucățică din presupusa Sfânta Cruce.

Este un loc liniștit și foarte frumos amenajat, în care merită să ”pierzi” o oră, chiar dacă nu ești prea aplecat spre cele sfinte.

Magazinul de suveniruri.

A treia tură prin Alpi

Ultima noastră tură alpină a avut ca punct de pornire Sorico, un sat la coada Lacului Como. De acolo am pornit inițial pe Valtellina - una dintre cele mai largi și importante văi din partea sudică a Alpilor. Are o orientare est-vest, paralelă cu creasta principală. Traseul a fost lung și, din păcate, nu am avut timp pentru opriri pentru obiective istorice.

Valtellina este dens populată, sate și orășele pitorești se întâlnesc peste tot locul.

Dimineață era vreme plăcută. Din păcate, pe măsură ce intram în munte, meteorologia nu a mai ținut cu noi.

Bormio este punctul terminus al văii. De aici drumul urcă pe văi înguste către pas.

Pasul Stelvio se găsește chiar la granița dintre Italia și Elveția, la o altitudine de 2757 de metri. Este al doilea cel mai înalt punct cu șosea  asfaltată din Alpi (după pasul Col de l'Iseran din Franța). Din nefericire, vremea a fost cea care se vede.

Dacă nu era toată ceața aia, versantul elvețian s-ar fi văzut cam așa

Dar, acestea fiind condițiile, ne-am bucurat de restul traseului.

Un sat elvețian.

Tomberon anti-urs. Baza bine ancorată și un capac cu un sistem special de deschidere. Cică ”Urșii merită respect, nu gunoaie”. Nu sunt prea convins că fiarele gândesc la fel.

Traseul ne-a dus și pe la Sankt Moritz. Dar, din cauza vremii ploioase și a orei destul de târzii, nu am colindat și prin celebra stațiune. Ne-am oprit doar câteva minute pentru dezmorțire, la marginea resortului.